Șeful Băncii Naționale a României are venituri mai consistente decât 13 omologi ai săi din Uniunea Europeană. Acesta primește un salariu de două ori mai mare decât guvernatorul instituției bancare centrale a Bulgariei.
Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a obţinut, în 2015, un venit net lunar de aproximativ 16.000 de euro, compus din salariul standard de 13.000 de euro, la care se adaugă aproximativ 2,6 salarii lunare nete, reprezentând plăţi ocazionale şi participarea la profitul instituţiei, după cum a declarat, săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. Pe de altă parte, Agenția Națională de Integritate (ANI) a făcut public faptul că venitul din 2015 al guvernatorului a fost de 1.144.000 de lei, ceea ce în euro înseamnă, de fapt, 21.400 de euro lunar. Acestea sunt corecții în sus ale remunerației guvernatorului, după ce, inițial, la mijlocul lunii august, acesta anunțase că primește în fiecare lună “doar” 13.601 euro.
Veniturile anunțate îl plasează pe Isărescu în topul celor mai bine plătiți șefi de bănci națio-nale din Europa, cu toate că, anterior, guvernatorul susținea că e prost plătit comparativ cu colegii săi din alte țări.
Ungurul a primit o mărire anul acesta
Salariul lunar a lui Mugur Isărescu este dublu (dacă luăm în calcul datele BNR) și triplu (dacă ne raportăm veniturile anunțate de ANI), față de cel câștigat de guvernatorul Băncii Bulgariei. Potrivit unui articol publicat în 2015 de sofiaglobe.com, “Dimitar Radev va primi un salariu lunar de 7.857 de euro (15.368 de leva), o scădere considerabilă față de salariul plătit predecesorului său care era de 45.000 de leva (aproximativ 21.000 euro). Acesta din urmă a părăsit funcția de guvernator înainte de termen, după ce ocupase această poziție din octombrie 2003”.
Pe de altă parte, într-o informare oferită în urmă cu două săptămâni chiar de Banca Națională a României, se arăta că guvernatorul Ungariei, Gyorgy Matolcsi, ar câștiga lunar suma de 16.116 euro. Acestă cifră este corectă cu o mențiune: s-a ajuns aici abia în luna martie a acestui an și după ce “Banca Centrală a Ungariei a înregistrat ani la rând un profit în continuă creștere ca urmare a numeroaselor măsuri finacia-re și monetare”, după cum a scris într-un articol din Wall Street Journal. Publicația a mai arătat că Parlamentul a decis să dubleze salariul guvernatorului Băncii Naționale de la Budapesta. “Amendamentul aprobat de Parlament va dubla până la suma de 60 de milioane de forinți (211.000 de dolari) sa-lariul anual al guvernatorului Gyorgy Matolcsy, care era unul dintre cele mai mici dintre toți guvernatorii din UE”, a scris Wall Street Journal, care vrea să surprindă ideea că salariul guvernatorului de la Budapesta este în strânsă corelare cu performanțele financiare ale băncii centrale.
Depășit doar de britanici
Salariul anual al lui Mugur Isărescu este de 192.000 de euro, potrivit BNR, și de 257.664 euro, potrivit ANI, dar oricare sumă e aleasă, guvernatorul român se află pe o poziție fruntașă printre șefii altor bănci europene. Mugur Isărescu câștigă mai mult decât colegul său bulgar, care are un venit anual de 94.000 euro.
Dar șeful băncii centrale românești primește, indiferent de sursa de referință, mai mult decât guvernatorii din următoarele state: Cehia – 190.390 euro, Croația – 46.800 euro, Cipru – 131.000 de euro, Estonia – 97.000 euro, Spania 174.700 euro, Letonia – 114.000 euro, Lituania – 88.000 euro, Luxemburg – 169.000 euro, Malta – 85.000 euro, Polonia – 94.000 euro, Slovenia – 120.000 euro, potrivit datelor oferite de Politico și chiar de BNR.
Mugur Isărescu este și mai bine clasat dacă am raporta veniturile sale la salariul mediu din România (alături de cel din Bulgaria, cel mai mic din statele UE). Salariul mediu net în România este de 2.000 de lei, adică 444 de euro. La un venit de 16.000 euro, reiese că guvernatorul BNR câștigă lunar 36 de salarii medii, raportat la ce a comunicat oficial banca centrală, sau chiar 47 de salarii, raportat la datele Agenției Naționale de Integritate.
Prin comparație, salariul guvernatorul Băncii Naționale a Angliei este de 83.000 euro pe lună (cel mai mare din Europa). Dar, la un salariu mediu în Regatul Unit de 2.093 de euro, rezultă că acesta primește lunar 41 de salarii medii. Dacă luăm în calcul informațiile oficiale ce ne-au fost puse la dispoziție de ANI, rezultă că și din acest punct de vedere Mugur Isărescu înregistrează cel mai bun raport venit/salariu mediu dintre guvernatorii statelor membre UE.
Alte calcule
Guvernatorul Belgiei câștigă, potrivit BNR, 40.000 euro pe lună, adică 20 de salarii medii din această țară. Șeful băncii centrale a Olandei câștigă 35.000 euro/lună, adică 16 salarii nete, iar cel al Germaniei 36.000 euro, adică 16 salarii medii. Guvernatorul Italiei câștigă 41.5.00 de euro pe lună, adică 20 de salarii medii din Italia.
O sumă totală anuală mai mare decât Mugur Isărescu (luând în calcul salariul anunțat de BNR) câștigă guvernatorii din următoarele state: Austria – 286.000 euro/12 salarii medii lunare din această țară, Danemarca – 415.115 euro/11 salarii, Franța – 200.000 euro/ 8 salarii medii, Grecia – 200,000 euro/16 salarii, Irlanda – 279.000 euro/11 salarii, Portugalia – 228.000 euro/19 salarii, Suedia – 287.352 euro/10 salarii. Dacă am lua în calcul veniturile anuale anunțate de ANI, Mugur Isărescu încasează un salariu anual mai mare și decât guvernatorii din Franța, Grecia și Portugalia.
Replică. Banca centrală a Bulgariei are funcţiuni reduse mult
Diferența mare de venituri dintre guvernatorul Mugur Isărescu și omologul său din Bulgaria este dată de obiectul diferit de activitate, a explicat pentru „România liberă“ purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. „Funcţia cea mai importantă a unei bănci centrale este politica monetară, cu ţintirea inflaţiei. După cum ştiţi, Banca Naţională a Bulgariei nu face politică monetară – principala funcţie a Băncii Centrale din România”, a amintit Dan Suciu.
Leva, moneda naţională bulgară, este în continuare pe curs fix, legată de moneda euro. Bulgaria are consiliu monetar încă de când a intrat în faliment, în anul 1997, iar leva a fost legată, pe curs fix, întâi de marca germană, apoi de euro, atunci când Germania a trecut la moneda euro, a susținut reprezentantul BNR. „Banca Centrală de la Sofia nu are politică monetară independentă. Noi avem, în general, toate componentele tipice unei bănci centrale. De exemplu, noi avem şi supravegherea, pe când Bundesbank nu. Ungaria are şi protecţia consumatorului încorporată. Evident, şi veniturile pot fi diferite, având în vedere că şi funcţiunile sunt diferite”, a încheiat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.
Performanță. Venit mai mare decât șeful Rezervelor Federale americane
Guvernatorul Mugur Isărescu câștigă mai mulți bani decât președintele Rezervei Federale din SUA. În anul 2014, agenția de presă Reuters scria că Ben Bernanke a câștigat în timpul unui discurs ținut la Abu Dhabi mai mulți bani decât a câștigat anul trecut ca șef la Rezervei Federale. “De pe urma discursului său la conferința sponsorizată de către Banca Națională din Abu Dhabi, Ben Bernanke, a încasat cel puțin 250.000 de dolari, mult mai mult comparativ cu salariul său de 199,700 euro”, scria Reuters.