4.3 C
București
marți, 17 decembrie 2024
AcasăSportFAZ - EXCLUS din Parlament: Judecătorii CCR, ÎMPOTRIVA lui Mircea Diaconu

FAZ – EXCLUS din Parlament: Judecătorii CCR, ÎMPOTRIVA lui Mircea Diaconu

Curtea Constiţională a României a confirmat, miercuri, excluderea senatorului Mircea Diaconu din Parlament, scrie cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) în ediţia de joi.

Mai exact, judecătorii CCR au anulat o decizie a Parlamentului şi au decis că fostul ministru al Culturii, Mircea Diaconu, trebuie să renunţe la mandatul de senator şi să nu mai candize pentru un alt loc în Legislativ la alegerile parlamentare din 9 decembrie, comentează jurnaliştii germani.

FAZ a preluat şi declaraţia preşedintelui Traian Băsescu de dinainte să plece spre Bruxelles, la Consiliul European, când a salutat decizia CCR. Preşedintele României şi-a exprimat speranţa că şi Camera Deputaţilor va evita astfel de obstacole care stau în calea justiţiei.

Citeşte şi CCR: Mircea Diaconu îşi PIERDE MANDATUL de senator. Cum comentează şeful ANI şi care este REACŢIA lui Victor Ponta

Pe de altă parte, continuă publicaţia germană, premierul social-democrat Victor Ponta şi-a exprimat regretul că CCR a decis că Mircea Diaconu îşi pierde mandatul de senator. Cu toate astea, Ponta a subliniat că hotărârea judecătorilor CCR trebuie respectată.

Cei de la FAZ amintesc că Mircea Diaconu a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în contextul în care a deţinut, în acelaşi timp, şi funcţia de senator şi pe cea de director de teatru (Teattrul Nottara, din Bucureşti – n. red.).

Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) au decis, miercuri, în unanimitate că Mircea Diaconu nu mai este senator.

Sesizarea CCR a fost facuta de presedintele Consiliul Superior al Magistraturii, Alina Ghica (judecator), iar cauza a fost susţinută în faţa magistraţilor constituţionali de către vicepreşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineala (procuror).

Juridic, CSM a sesizat CCR în legătură cu un conflict între Parlament şi puterea judecătoarească. Concret, Senatul Romaniei a refuzat revocarea din funcţie a senatorului Mircea Diaconu, declarat incompatibil de ANI, constatare consfinţită prin hotărâre definitivă şi executorie de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Senatul trebuia să ia act de hotărârea Înaltei Curţi, să constate că Mircea Diaconu nu mai este senator şi să dea o hotărâre pentru începerea demersurilor de înlocuire a acestuia.

Cele mai citite

ONU: Siria are nevoie de un „flux masiv de ajutoare”

Şeful Biroului pentru Afaceri Umanitare al Naţiunilor Unite (OCHA), Tom Fletcher, a afirmat luni că Siria are nevoie de un "flux masiv de ajutoare",...

Casa Albă: Dronele misterioase ce zboară în SUA „funcţionează legal şi într-o manieră autorizată”

Un purtător de cuvânt al Casei Albe a asigurat luni, referitor la dronele şi aparatele zburătoare observate în nord-estul Statelor Unite, că "toate funcţionează...

Lacrimi și aplauze pentru Mircea Diaconu. Va fi înmormântat cu onoruri militare

Mircea Diaconu a murit cu doar câteva zile, înainte de a împlini 75 de ani Sute de oameni au venit la Teatrul Nottara din București,...
Ultima oră
Pe aceeași temă