Ultimul strop de credibilitate al Parlamentului s-a dizolvat marti in siroaiele de apa scurse din tavanul aurit pe dalele de marmura din Casa Poporului. Senato-rul asezat in fotoliu cu umbrela deschi-sa a ajuns simbolul unei in-stitutii aflate la apogeul ridico-lului si pe ultima treapta a increderii publice. Parlamentarul era oricum un simbol al sterilitatii si incremenirii. Va ajunge sinonimul cretinismului, cu tot jocul exasperant al PSD si PRM, chitite sa-i salveze pe Nastase si Vacaroiu, si cu toata lipsa de organizare si mobili-zare a celor de la PNL si PD. Si atunci la ce e buna o aduna-tura de smintiti organizati in doua cete: una la Camera, alta la Senat? Traian Basescu a speculat abil exasperarea publica lansand o dezbatere pe tema reformarii Legislativului. Propunerea organizarii unui referendum are cel putin patru efecte. 1. Aduce garantat puncte lui Traian Basescu, fiind o tema populista. 2. Reia tema anticipatelor, reformarea Parlamentului lasand deschisa, teoretic, posibilitatea organizarii de alegeri inainte de termen. 3. Pune in pozitie de sah PSD, care a lansat si sustinut un proiect similar. 4. Complica viata premierului Tariceanu, nevoit sa pareze cu o mana declan-sarea anticipatelor si sa se apere cu cealalta de conse-cintele demolarii unui proiect popular.
Asa cum se intampla de obicei, dezbaterea publica nu are ca subiect fondul problemei, ci chestiuni secundare. Cui foloseste, de ce acum, cum e la altii, ce urmareste Basescu etc.? Or, fondul problemei este daca Romania isi mai permite sa functioneze cu un Parlament cu doua trepte de viteza, adus la punctul mort de echilibrul fragil dintre putere si opozitie, de jocul tradarilor si de sabotajul metodic al PSD. Da sau nu?
Ca simplu cetatean, ma intereseaza mai putin ce efecte si beneficii politice a urmarit Basescu propunand parlament unicameral, ci doar daca proiectul sau are sens, este oportun si avantajos pentru popor. Ce vedem acum: ca Parlamentul este, vorba unuia, locul unde poporul bea sampanie si taie frunza la caini prin reprezentantii sai. Ce ar trebui sa fie: fabrica de legi in care poporul, prin reprezentantii sai, lucreaza. Cum mutarea lui Basescu nu putea fi contracarata cat de cat logic, opozitia si unii analisti au recurs la argumente emotionale. PSD a picurat ideea autoritatii excesive a presedintelui. Cea mai in-teresanta teorie, aparent blindata cu argumente, a dezvoltat-o Cristian Pirvulescu in recentul sau editorial „Democratia de contrast”. Pirvulescu lasa sa se inteleaga ca Bases-cu manipuleaza politic tema referendumului, apeland la popor intr-un moment in care Parlamentul se afla in blocaj. Intelegem din analiza sa ca seful statului a cedat tentatiei populismului, ca s-a lansat intr-o „aventura constitutionala” si ca demersul sau nu face bine democratiei ridicand poporul impotriva institutiilor democratice, impotriva Parlamentului si impotriva partidelor politice. Dar nu s-au ridicat oare ele insele impotriva lor? Analiza sa ar putea fi corecta in conditiile unei societati asezate, cum e cea americana, in care increderea in institutii este rezonabila. Nu e cazul Romaniei. Prin urmare, cred ca dl Pirvulescu greseste judecand mecanic un sistem politic fluid, alunecos si extrem de nuantat. Romania are in momentul de fata doua centre de putere diluate: Parlamentul si Guvernul. Lipsa de autoritate a premierului Tariceanu si ineficienta Parlamentului au incurajat pornirea naturala a presedintelui spre autoritarism si interventionism. L-ati vazut pe seful Executivului marti seara, la postul public de televiziune. Este omul fara opinii. Politicianul recapitularilor plictisitoare. Dar, cel mai grav, premierul indeciziilor.
De exemplu, ce l-a oprit pe Tariceanu sa sesizeze el Consiliul Concurentei cand Petrom a scumpit succesiv benzina? In lipsa vreunei reactii, a intervenit Presedintia. Toate, dar absolut toate interventiile de la Cotroceni puteau fi evitate daca Guvernul reactiona la timp.
Prin urmare: sfideaza Basescu democratia sau institutiile ei s-au degradat prea mult in Romania si incurajeaza aparentul exces de putere la Cotroceni? Iar pericolul „dictaturii” exista cu adevarat sau e o scuza pentru o guvernare calduta si o problema inventata de PSD, cel care a condus patru ani Romania dupa regulile „partidului-stat”?
