Europarlamentarul Monica Macovei, prezentă în emisiunea Dezbaterile României Libere, vorbeşte despre obiectivele candidaturii la preşedinţia PDL, despre situaţia din justiţie şi relaţia României cu Bruxelles-ul.
Urmăriţi mai jos interviul integral din emisiunea radio online „Dezbaterile RL”
Obiectivele candidaturii la preşedinţia PDL
Europarlamentarul spune că îşi propune să candideze la preşedinţia PDL cu scopul de a reforma acest partid şi că partidul are nevoie de reforme după pierderile pe care le-a avut la ultimele alegeri. Macovei apreciază că este hotărâtă să-şi asume reformarea partidului.
Referitor la greşelile partidului, făcute în perioada în care a fost la putere, Macovei consideră că PDL nu a avut o politică eficientă de selecţie a resurselor umane în partid şi că, în foarte multe cazuri, au fost numiţi în funcţii, atât în administraţia centrală cât şi in cea locală, oameni care nu aveau cele mai potrivite competenţe pentru poziţia ocupată. Europarlamentarul consideră că aceasta este problema esenţială a PDL, dar şi a altor partide.
„Promovarea în funcţii publice în partid trebuie să se facă doar pe baze de merit […] Trebuie să creăm un partid modern, pentru viitor,” spune europarlamentarul. “Am tot explicat celor pe care i-am întâlnit [n.r. în luna de campanie electorală] că e în interesul unui partid să numească în funcţii publice oameni potriviţi, competenţi şi oneşti,” adaugă ea.
Macovei consideră că PDL nu face opoziţie la actuala putere, care până acum a luat o serie de măsuri care nu sunt în interes naţional. În felul acesta electoratul care a votat PDL nu se mai simte reprezentat politic, iar pe de altă parte absenţa unor atitudini de opoziţie clară afectează cursul firesc al democraţiei, mai spune Macovei.
Întrebată, în ideea în care va pierde alegerile in PDL, dacă are in vedere negocieri pentru turul al doilea, Monica Macovei a declarat: “Candidez pentru a câştiga”.
Emisiunea „Dezbaterile RL”, ediţia 20.03.2013
Justiţia şi Spaţiul Schengen: „Dacă justiţie nu e, nimic nu e”
Referitor la mersul justiţiei în România, Monica Macovei consideră că s-au făcut paşi importanţi în sensul independenţei magistraţilor şi că blocajele create de actuala putere (cu trimitere la raportul MCV) pornesc de la faptul că avem oameni politici care au dosare penale. Ea consideră că aceste persoane fac totul pentru a împiedica mersul firesc al justiţiei. În acest context, Macovei se referă la faptul că în perioada guvernării USL avem două rapoarte MCV negative, în ultimul raport stipulându-se clar că din actualul guvern fac parte miniştri cercetaţi penal şi care nu au fost remaniaţi de primul ministru Victor Ponta în urma prezentării raportului.
„De fapt USL nu vrea MCV-ul pentru că nu vrea să facă nimic din ce scrie acolo. Ei vor să ţină miniştri penali. Ce face Ponta acum cu plagiatul… el nu va fi respectat niciodată pe plan internaţional căt încă mai stă în funcţie.”
Această situaţie a condus şi la faptul că aderarea noastră la spaţiul Schengen a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată. Cu privire la condiţiile tehnice pentru aderarea la Schengen ea declară că ele sunt importante dar nu şi suficiente întrucât funcţionarii care lucrează în vămi trebuie să dea dovadă şi de integritate morală. Deci, funcţionarea corectă a justiţiei este legată de aderarea la spaţiul Schengen.
Ea sugerează de asemenea ingerinţe ale politicului în justiţie, făcând referire la situaţia creată în CSM prin revocarea celor doi judectărori, Cristi Danileţ şi Alina Ghica dar şi posibile influenţe la unele complete de judecători judeţene, care au votat revocarea celor doi judecători fără să indice motive concrete. Macovei susţine însă, că nu toţi magistraţii din România sunt corupţi, că mulţi dintre ei sunt competenţi şi îşi doresc să lucreze independent de influenţele politcului.
„Avem politicieni de tranziţie [n.r. tranziţia de la comunism la democraţie] care au acumulat averi enorme din privatizări, din contracte cu statul şi aceştia nu vor să fie cercetaţi şi condamnaţi.” Referitor la oamenii din justiţie care încearcă să fie independenţi şi şi-au făcut datoria Macovei spune că „Toţi aceşti oameni trebuie protejaţi. Ei au avut curajul şi puterea şi profesionalismul să facă acest lucru. Iar cei neprofesionişti sau cei corupţi trebuie să plece din sistem.”
În calitate de fost ministru al justiţiei precizează că a fost permanent preocupată de elaborarea unor acte normative care să asigure independeţa justiţie, pivotul pe care se sprijină democraţia oriunde în lumea civilizată şi fără de care batem pasul pe loc.
Un alt abuz al actualei puteri pe care îl semnalează Monica Macovei se referă la propunerile făcute de ministrul justiţiei Mona Pivniceru pentru conducerea DNA şi pentru funcţia de Procuror General al României, care nu au avut avizul favorabil al CSM şi au fost respinse de Preşedintele României.
„Dacă justiţia nu funcţionează, nimic nu funcţionează. Unde justiţie nu e, nimic nu e. Referitorr la cele doua judecatoare de la Tribunalul Bucuresti, cercetate pentru luare de mita, Monica Macovei este de parere că şpaga se da pentru o anumita decizie in instante [n.r. diferită de spiritul legii].”
România şi UE
Analizând relaţia României cu UE, pornind de la situaţiile de vara trecută când instituţiile statului de drept au fost supuse unor presiuni mari, Macovei preciează că nu s-a pus problema suspendării preşedintelui ca persoană, ci , respectarea statului de drept.
Împrejurările de vara trecută au dus la o atitudine circumspectă a Comisiei Europene cu privire la comportamentul politic al României ca stat membru al UE, importanţi lideri europeni semnalând derapajele de la democraţie ale ţării noastre. Acest lucru ne-a costat foarte mult şi vor fi necesare eforturi suplimentare pentru a ne repara imaginea şi a recâştiga încrederea insituţiilor europene în România.
Vezi aici alte ediţii ale emisiunii Dezbaterile RL