1.8 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportEmma Răducanu și-a anunțat retragerea de la un turneu important

Emma Răducanu și-a anunțat retragerea de la un turneu important

Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu, campioana de la US Open, şi-a anunţat retragerea din turneul WTA de la Moscova (Kremlin Cup), programat săptămâna viitoare, după ce a pierdut în runda a doua a turneului de la Indian Wells, a relatat presa britanică.

”Din nefericire, a trebuit să fac o schimbare de program şi nu voi putea juca la Moscova în acest an, dar sper să evoluez în faţa fanilor ruşi anul viitor”, a declarat Răducanu, care nu a precizat motivul acestei decizii.

Ce spune Emma Răducanu despre retragere

”Aştept cu nerăbdare să revin în circuit în săptămânile viitoare”, a menţionat jucătoarea cu tată român şi mamă chinezoaică.

Răducanu, 18 ani, a fost învinsă de belarusa Aleksandra Sasnovici în turul al doilea la Indian Wells, în primul său meci după titlul cucerit la Flushing Meadows.

Numărul 22 mondial s-a arătat dezamăgită de eşec, dar nu l-a pus la inimă.

”Experienţele pe care le trăiesc acum, chiar dacă nu sunt toate nemaipomenite, ştiu că sunt pentru binele meu, în plan general. Voi fi recunoscătoare pentru aceste momente”, a declarat Emma Răducanu.

Răducanu are în program să joace la Transylvania Open (Cluj-Napoca, 25-31 octombrie) şi la Linz (Austria, 6-12 noiembrie) până la finalul sezonului.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu șeful CIA în Ucraina

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat sâmbătă că s-a întâlnit cu directorul CIA, William Burns, în Ucraina, deşi acest tip de întâlnire este rar...
Ultima oră
Pe aceeași temă