3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSportEligibilii de pe euroliste

Eligibilii de pe euroliste

» Pe fondul scaderii interesului fata de scrutinul europarlamentar, principalele partide au intocmit liste, programul electoral fiind lasat pe mai tarziu. Se intalnesc deja contraste ciudate. Daca PSD nu refuza propunerea PC, ii vom vedea in campania electorala atat pe Monica Macovei, intransigentul fost ministru al Justitiei, propusa de PDL, cat si pe Codrut seres, trimis exact ieri in judecata pentru tradare, dar cu o candidatura sustinuta puternic de Dan Voiculescu pentru listele PSD.

Stolojan, Macovei, Preda candideaza la PE pentru PDL
Colegiul Director al PDL a votat, cu numai doua abtineri, componenta listei pentru alegerile europarlamentare. Lista este deschisa, in ordine, de Theodor Stolojan, Monica Macovei, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu si Iosif Matula. Monica Macovei a confirmat duminica seara ca a acceptat oferta PDL, iar premierul Emil Boc a anuntat ieri ca ea se va inscrie in partid pentru a putea candida la alegeri. "Este un castig pentru partid, deoarece s-a validat in viata publica ca independent", a precizat Boc. In cazul primilor cinci candidati de pe lista, principalele criterii care au fost luate in calcul sunt notorietatea si activitatea anterioara a candidatilor. Pentru urmatorii plasati pe pozitii eligibile a contat mai mult sustinerea filialelor din care provin.

 

Astfel, aradeanul Iosif Matula are sustinerea organizatiilor din Regiunea de Dezvoltare Vest, Sebastian Bodu a fost propus de pedelistii bucuresteni care nu au apreciat activitatea europarlamentarului Alexandru Nazare, iar democrat-liberalii din Regiunea Nord-Est l-au sustinut pe suceveanul Petru Luhan. Tot pe locuri eligibile sunt Constantin Dumitriu (Galati), Oana Antonescu (Dambovita), Elena Andronescu (Alba), dar si Rares Niculescu. La un moment dat se discuta despre retragerea acestuia de pe liste, data fiind implicarea sa in scandalul nocturn dintr-un bar de manelisti clujean chiar in momentul in care fusese propus drept purtator de cuvant al Guvernului, insa la sugestia lui Emil Boc s-a revenit asupra deciziei si Niculescu a ramas candidat. Europarlamentarii Maria Petre si Alexandru Nazare, dar si fostul ministru al Integrarii Ene Dinga se regasesc si ei pe lista, dar nu pe pozitii considerate eligibile.

Antonescu personal i-a taiat pe Daianu si Cioroianu
Adrian Cioroianu si Daniel Daianu nu figureaza pe listele PNL pentru euroalegeri. Validarea listei liberale ar fi trebuit sa se produca in cadrul Congresului extraordinar al PNL. Procedura a fost insa amanata la cererea noului lider, Crin Antonescu, acesta invocand oboseala delegatilor determinata de prelungirea lucrarilor pana tarziu in noapte. Neoficial insa, se stia ca Antonescu a mai dorit un ragaz pentru a modifica lista ce fusese deja intocmita de fostul lider Calin Popescu Tariceanu. Primul pas a fost trecerea lui Renate Weber de pe locul intai, unde figura initial, abia pe locul trei, si plasarea pe primul loc a principalei sale sustinatoare, Norica Nicolai. Pe locul doi a fost trecuta Adina Valean. Daniel Daianu a deschis lista liberalilor la euroalegerile trecute. N-a contat prea mult dorinta acestuia de a-si continua activitatea in PE.

 

Vorbind despre Daianu, Crin Antonescu a declarat ca PNL are toata stima, insa "exista diferente majore intre modul in care intelegem noi legatura intre un Parlament si un reprezentant al sau. Pastram tot respectul pentru Daianu, dar incetam colaborarea parlamentara". Intrebat daca intentioneaza sa candideze ca independent, Daianu a respins categoric ideea. El a spus ieri la sedinta liberalilor ca nu ar fi elegant din partea sa sa manifeste nici dorinta de a fi viceguvernator al BNR din partea PNL, ipoteza invocata de Antonescu, Daianu considerand ca echipa de la Banca Nationala functioneaza bine si nu trebuie schimbata in aceasta perioada dificila. In cazul lui Adrian Cioroianu, Crin Antonescu a declarat ca acesta a refuzat plasarea pe locul opt si, in consecinta, alegerea de a nu candida ii apartine. "Domnului Adrian Cioroianu ii revenise locul opt, pe care l-a considerat inacceptabil si am refacut lista fara prezenta lui Cioroianu", a spus Antonescu.

 

"Cred ca nu este corect facuta lista. N-am refuzat. E o minciuna. I-am spus sa reflecteze daca este cazul sa fiu trecut pe locul opt, dupa o serie de persoane pe care va spun sincer ca nici eu nu le cunosc. I-am spus doar sa reflecteze daca acesta este un loc potrivit pentru mine. Nu pot sa comentez opiniile unui om care vorbea despre onoare si corectitudine si vad ca se comporta in acest fel!", a reactionat ieri Cioroianu. seful campaniei electorale a PNL a fost numit Rares Manescu. Pe lista liberala mai figureaza Ramona Manescu, Cristian Busoi, Ben-Oni Ardelean, Ovidiu Silaghi, Csibi Mogor, Catalin Turliuc, Cristian Cojocaru, Ionel Muscalu, Radu Surugiu.

PSD o rejecteaza pe Lavinia
In ciuda criticilor lui Ion Iliescu, Lavinia sandru primise termen din partea organizatiei sustinatoare, cea de Bistrita Nasaud, ca pana astazi sa se inscrie in PSD si sa ramana in acest partid (ea anuntase ca doar candideaza si apoi se intoarce la PIN) daca doreste sa candideze pe listele social-democrate. Propunerea filialei nu i s-a parut lui Ion Iliescu o idee buna, el precizand ca inscrierea de azi pe maine nu este o solutie si ca inseamna, de fapt, o intrare obscura pe usa din dos. "Eu sustin PSD-isti. Eu ii tin minte numai pe cei care pana pe 1 decembrie 2008 au fost alaturi de PSD, ca dupa aceea, fiind atat de multi, nu-i mai tin minte pe toti", a spus si Victor Ponta. La polul opus, Marian Vanghelie a declarat: "Unora le plac barbatii si atunci au o problema. De ce sa n-o placa? E o fata frumoasa". Adrian Nastase s-a declarat sigur ca sandru nu va gasi sustinere in PSD.

 

Dupa o sedinta la care s-a discutat aprins despre criteriile impuse de socialistii europeni, in care sandru nu se incadreaza, Mircea Geoana a anuntat ca nici ea, si nici numele reprezentantului PC nu figureaza pe lista partidului la euroalegeri, pentru ca aceasta e alcatuita doar din membri ai formatiunii. Prima varianta a listei PSD contine 46 de nume. Respectiv cei care "in discutiile preliminare cu PES de saptamana trecuta raspund celor trei criterii de selectie: competenta, sprijinul pe care il au in cadrul partidului si un criteriu de natura ideologica legat de apartenenta acestora la familia socialista din PE". Potrivit lui Adrian Severin, in analiza cazului sandru s-a luat in calcul inclusiv faptul ca a votat in Parlament impotriva Constitutiei Europene. Geoana a fost mandatat ieri sa refuze "elegant" propunerea lui Codrut seres, trimis ieri in judecata pentru tradare, de catre Dan Voiculescu.

 

Cu PC urmeaza o alta discutie in cadrul careia se va incerca depasirea "obstacolului" seres.  Ieri s-a stabilit ca locurile doi si trei sa revina organizatiei de femei si celei de tineret. Daca Rovana Plumb este data ca sigura pe locul doi, pentru locul trei a ramas sa se mai discute, un concurent fiind Catalin Ivan, sustinut de vicepresedintele Gheorghe Nichita. Printre primii zece vor fi majoritatea deputatilor din PE, incepand cu Adrian Severin sau Adriana Ticau, apropiata a vicepremierului Dan Nica, pe locuri eligibile plasandu-se si Aristide Roibu, trezorierul partidului, dar si Daciana Sarbu, Ioan Mircea Pascu, Corina Cretu, Gabriela Cretu si Victor Bostinaru.

Udemeristii, incolonati in spatele lui Laszlo Tökes
Laszlo Tökes deschide asa-numita "Lista a solidaritatii", propusa de UDMR si CNMT. Conform acordului dintre UDMR si CNMT, locurile de pe lista s-au impartit in proportie de 75-25%. Locurile doi si trei, care revin UDMR, sunt ocupate, in ordine, de Iuliu Winkler si Sogor Csaba, iar cea de-a patra pozitie, a CNMT, i-a fost acordata lui Szilagyi Zsolt, un apropiat al lui Tökes. UDMR spera la trei mandate, dar cu o mobilizare exemplara ar putea obtine si patru, sustine optimist Marko Bela. Urmatoarele trei locuri, care revin UDMR, sunt ocupate de Kovács Péter, Horváth Anna, Szabó Károly, iar László János, din partea CNMT, preia pozitia opt. UDMR mai are un singur pas de facut: validarea listei propuse in cadrul Congresului din 25 aprilie.

Cele mai citite

Intervenții intense pentru Salvamont: 42 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, 12 transportate la spital

Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în județul Brașov, echipa de salvamontiști fiind solicitată de opt ori într-o zi Salvamontiștii au avut o zi...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Federația Ospitalității: Eliminarea voucherelor de vacanță va distruge turismul românesc

Reprezentanții a 29 de patronate din domeniul HoReCa atrag atenția că peste 1,7 milioane de persoane vor fi afectate direct Federația Patronatelor din Industria Ospitalității...
Ultima oră
Pe aceeași temă