Respectat pentru pregătirea sa economică şi admirat pentru judecata sa politică şi puterea de convingere, Dominique Strauss-Kahn s-a impus în ultimii ani în domeniul finanţelor internaţionale, dar ascensiunea sa pe treptele puterii a fost curmată brusc de un scandal de agresiune sexuală.
Dominique Strauss-Kahn, considerat un candidat cu mari şanse la alegerile prezidenţiale din Franţa de anul viitor, şi-a dat demisia, miercuri, din fruntea Fondului Monetar Internaţional pentru „a apăra” prestigioasa instituţie de reverberaţiile scandalului în care este implicat şi pentru a-şi dedica întregul timp şi energia dovedirii nevinovăţiei sale, potrivit NewsIn.
Dominique Strauss-Kahn, DSK cum îi spune presa franceză, este acuzat de o cameristă de culoare de la un hotel de lux din New York că ar fi agresat-o sexual, la 14 mai, şi ar fi încercat să o violeze. Arestat pe aeroport, după ce se îmbarcase într-un avion cu destinaţia Franţa, procurorii au formulat împotriva lui Dominique Strauss-Kahn şapte capete de acuzare, pentru care riscă, potrivit unor surse, o pedeapsă cumulată de până la 70 de ani închisoare.
În vârstă de 62 de ani, Dominique Strauss-Kahn a fost profesor universitar şi ministru de finanţe, iar cei care l-au cunoscut şi au lucrat cu el spun că este o persoană şarmantă şi vorbesc în termeni respectuoşi despre el. Ştirea referitoare la faptele care l-ar fi avut drept protagonist şi care s-ar fi petrecut într-un apartament al unui hotel de lux din centrul New York-ului este cu atât mai şocantă, deşi era ultracunoscută slăbiciunea lui DSK pentru sexul frumos. De altfel, chiar el ar fi recunoscut-o. „Banii, femeile şi originea mea evreiască”, a răspuns luna trecută şeful FMI când a fost întrebat care ar fi punctele sale vulnerabile în eventualitatea unei campanii pentru alegerile prezidenţiale din 2012 din Franţa.
Ca şi actualul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, a fost căsătorit de trei ori, prima dată la vârsta de 18 ani cu iubita din liceu. DSK are patru fiice – trei din prima căsătorie şi una din a doua căsătorie – şi este deja bunic.
Născut la 25 aprilie 1949, părinţii săi, evrei, aveau o orientare de stânga. Mama sa avea origine rusă şi tunisiană. Strauss-Kahn şi-a petrecut primii ani ai vieţii în Maroc, de unde a plecat împreună cu familia după cutremurul devastator din 1960.
A studiat Dreptul şi Economia la Paris în timpul şi după celebrele proteste din 1968. A devenit profesor la Universitatea din Nancy, apoi la Universitatea din Paris, fiind cunoscut pentru seriozitatea şi profesionalismul său. A predat la Stanford University, în California, şi la celebrul Institul pentru Studii Politice din Franţa. Viziunea sa economică punea accent pe aspectele practice, trecând peste cele mai radicale idei ale mişcării studenţeşti generate de războiul din Vietnam, deşi simpatiza cu obiectivele anti-război ale mişcării. Personal, Strauss-Kahn nu agreea ideea că viaţa academică înseamnă stilul desuet al „îngropatului în cărţi”. Şi-a făcut fani ca lector şi reputaţia că arată bine, dar şi că vorbeşte bine l-a urmat în întreaga carieră. „Seduce prin cuvinte”, au declarat în repetate rânduri ziariştii.
În politică, Dominique Strauss-Kahn părea pregătit să-şi câştige premiile. Mai întâi a obţinut, în 1986, un loc de deputat în Adunarea Naţională pentru circumscripţia Sarcelles, din apropiere de Paris. A lucrat la Sarcelles, pe care l-a descris ca un oraş „provocator”, şi şi-a câştigat credibilitate socială.
În Franţa, Strauss-Kahn este creditat ca arhitectul unei politici economice care i-a ajutat pe socialişti să ajungă la putere în 1997. După o scurtă perioadă de timp petrecută ca ministru al industriei, a fost numit ministru de finanţe în guvernul socialist al lui Lionel Jospin, în 1998, fiind responsabil cu pregătirea Franţei pentru intrarea în era euro.
Ca ministru de finanţe, ajutat de creşterea economică, a fost apreciat pentru că a ajutat ţara să atingă criteriile de calificare pentru adoptarea euro şi pentru că a lansat un masiv program finanţat de stat pentru înfiinţarea a 350.000 de locuri de muncă. Tot el este cel care a avut ideea săptămânii de lucru de 35 de ore.
O controversă financiară l-a obligat să demisioneze în 2000, fiind acuzat – dar în final exonerat – de corupţie.
A încercat să revină în prim-plan la nivel naţional în 2006, dar a pierdut în faţa unei femei – Segolene Royal – bătălia din Partidul Socialist pentru a fi candidat la preşedinţia Franţei.
Deşi o figură proeminentă a stângii, DSK este cunoscut pentru stilul de viaţă luxos. Nu e de mirare că stătea într-un apartament de 3.000 de dolari pe noapte la hotelul din New York unde s-ar fi petrecut agresiunea sexuală.
În mod surprinzător, în 2007, noul preşedinte de dreapta al ţării, Nicolas Sarkozy, în faţa căreia pierduse Segolene Royal, l-a ales pe socialistul Dominique Strauss-Kahn să fie candidatul pentru care va face lobby ca să fie numit în fruntea Fondului Monetar Internaţional.
Nici nu a ajuns bine la FMI, că reputaţia lui Strauss-Kahn de om cu o slăbiciune aparte pentru femei l-a ajuns din urmă. În 2008, a făcut obiectul unei anchete interne, după ce s-a aflat că avusese o relaţie cu o economistă ungară a Fondului. Relaţia a fost consensuală, fără niciun dubiu, iar scandalul s-a încheiat cu un avertisment din partea FMI şi cu scuze din partea lui DSK inclusiv către soţia sa, jurnalista americano-franceză Anne Sinclair. Care deja îl iertase. Sunt căsătoriţi din 1991.
Mulţi au comparat-o atunci pe Sinclair cu Hillary Clinton în timpul scandalului Monica Lewinsky. Pentru unii, actuala soţie a lui DSK, Anne Sinclair, este o vedetă mai mare decât el. A fost cel mai cunoscut ziarist de televiziune din Franţa, specializându-se în interviuri. Este nepoata şi moştenitoarea unuia dintre cei mai mari dealeri de artă. S-a născut în New York, unde tatăl său fugise în timpul persecuţiei naziste asupra evreilor. I-a stat alături şi în actualul scandal, declarându-se convinsă de nevinovăţia soţului.
Dacă sunt întrebaţi despre viaţa sa personală, cei care îl cunosc pe Dominique Strauss-Kahn – poreclit şi „Chaud Lapin” („Iepurele înfierbântat” – n.r.) – sugerează că ilustrul profesor a profitat de tradiţionala reticenţă a francezilor de a judeca viaţa privată a figurilor publice.
Plăcut, poliglot, glumeţ şi încrezător, un excelent orator şi un abil negociator, numirea sa ca director al FMI a intervenit cu un an înainte ca întreaga lume să plonjeze în criza financiară ce a adus o perioadă fără precedent de instabilitate. Odată ajuns în fruntea organismului financiar internaţional cu sediul în Statele Unite, Strauss-Kahn l-a transformat într-un jucător-cheie pe măsură ce criza financiară şi economică lovea Europa. Grecia, apoi Irlanda, apoi Portugalia, ţări membre ale Eurogrup, au avut nevoie de „salvarea” de la FMI.
Strauss-Kahn susţine că a fost primul care a spus că liderii mondiali vor trebui să contribuie cu miliarde de dolari pentru a lupta împotriva crizei. Ideea a dat naştere unei mici revoluţii la FMI, o organizaţie detestată de multe ţări din cauza programelor de austeritate pe care le impune în schimbul împrumuturilor acordate.
La FMI, Strauss-Kahn a continuat să facă schimbări îndrăzneţe şi un fost coleg din organizaţie spunea că are abilităţile unui jucător de şah de înaltă clasă.
Expus în prim-plan mondial de criza economică, nu e de mirare că DSK a devenit un favorit al sondajelor de opinie din Franţa, care îl creditau cu şanse mari de a-l înlocui pe Nicolas Sarkozy în 2012 în fruntea ţării. Şansele lui Dominique Gaston Andre Strauss-Kahn de a deveni într-o zi preşedintele Franţei par acum total compromise.
