2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSportDobriţoiu: Vom face rost de finanţare pentru înzestrarea Armatei din vinderea infrastructurii

Dobriţoiu: Vom face rost de finanţare pentru înzestrarea Armatei din vinderea infrastructurii

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, vineri, la finalul ceremoniei organizate cu ocazia Zilei Aviaţiei, că se va opta pentru vinderea „infrastructurii în exces” pentru a obţine finanţare pentru înzestrarea Armatei, precizând totodată că este adeptul avioanelor F-35 şi nu al F-16, informează Mediafax.

Dobriţoiu a fost întrebat cum va face rost de fonduri pentru armată, despre care a susţinut că este subfinanţată.

„Vindem infrastructura în exces, nu noi, Armata, dar o să o scoatem la vânzare, adică vrem să facem alt gen de politică. Nu mai distribuim cu dărnicie până acum. E unul dintre mijloace, vom face rost de bani şi de scule, de avioane”, a susţinut Dobriţoiu.

El a fost întrebat apoi de jurnalişti ce anume îşi propune ministerul să vândă. „Depinde de modalităţile de verificare (a infrastructurii – n.r.) începând de la parteneriate public private pentru terenurile care sunt pe harta vânturilor şi unde s-ar putea face parcuri eoliene, parcuri industriale în zona localităţilor, în măsura în care autorităţile locale găsesc de cuviinţă sau dacă nu chiar să le punem pachet (…) şi să încercăm să deschidem un credit. Situaţia e critică şi vrem să îmbunătăţim înzestrarea. Banii aceştia vor fi dedicaţi numai înzestrării Armatei”, a explicat ministrul Apărării.

În acelaşi timp, Dobriţoiu a fost întrebat de jurnalişti care este stadiul achiziţionării avioanelor F-16.

„Eu unul sunt adeptul F-35, ca să nu fie dubii, deci avionului de generaţia a cincea, avionului cu cel mai mare potenţial de luptă la ora actuală în lume”, a mai declarat Dobriţoiu.

Cele mai citite

YouTube, blocat de facto în Rusia: Traficul platformei s-a prăbușit cu 80%

Experții în securitate cibernetică consideră că această strategie reprezintă o formă treptată de cenzură Autoritățile ruse au început o blocare de facto a platformei YouTube,...

București-Ilfov, regiunea cu cel mai scăzut risc de sărăcie din Uniunea Europeană

Cele mai mari riscuri de sărăcie au fost înregistrate în regiunea ultraperiferică franceză Guyane, Calabria și Sicilia Regiunea București-Ilfov este lider european în ceea ce...

Efectul Schengen: Prețurile locuințelor din zonele de graniță explodează

Intrarea României în spațiul Schengen cu frontierele terestre, de la 1 ianuarie, aduce schimbări și pe piața imobiliară, în special în zonele de graniță....
Ultima oră
Pe aceeași temă