Dupa principiul „un presedinte care vorbeste fara probe va sa zica nu le are”, tot bibicul si patriciul tulburat in micul lui paradis cu parfum mafiot s-a pornit sa urle ca din gura de sarpe: dovada, unde e do-va-da? In hora perfizilor s-a prins de curand si premierul. Iluminat pesemne de icoanele de la Nicula, Tariceanu a elaborat metafizic: „Vorbele zboara si, in final, ceea ce ramane sunt faptele”.
Parsiva manevra! Stie bine ca presedintia nu poate produce probe. Am fi mai rau decat congolezii. Probele, anchetele, sentintele sunt treaba justitiei. Or, in nici o democratie inca nu s-a inventat Presedintia Nationala Anticoruptie. Dar este sansa lui Tariceanu sa-l „dovedeasca” pe Basescu. Un fel de meschina razbunare. Pe Basescu, nu-i asa?, l-a cam luat gura pe dinainte din moment ce nu-si poate proba acuzatiile. Nu-i chiar asa. Daca-i recitim primele declaratii, aflam ca premierul stia tot: „Am avut surpriza sa constat ca era foarte bine informat dl prim-ministru despre cercurile de afaceri din jurul unor ministere si al unor ministri – despre cercurile de influenta, nu de afaceri!”. Banuia si cam ce avea sa urmeze: „Stiu ca maine va sari acelasi cor care vrea sa ascunda tot, si vor umple presa – "Basescu sa dea nume!"”. Dar, pana la urma, toata lumea, inclusiv Tariceanu, s-a prins. Doar ca adevarata dezbatere trebuia deturnata. Si au deturnat-o. Cum? Invaluind-o in clasicele perdele de fum. Demonizarea presedintelui. Ba ca nu trebuia sa-si spele rufele coruptiei in public, ca s-a intins mai mult decat plapuma constitutionala, ca prea isi da aere de premier. Unii s-au apucat foarte serios de sapaturi genetice si au pretins ca i-au descoperit o suvita de tatar in istoria familiei. Exaltatii au vazut fracul lui Bonaparte sau tunica lui De Gaulle itindu-se de sub tricoul de marinar. Limitatii au vazut doar razboiul dintre palate. Curios, Tariceanu a traversat scandalul ca gasca prin apa, desi poate el trebuia luat primul la intrebari. De ce? Pentru ca seful guvernului a vazut si a tacut.
Demersul lui Basescu fiind de buna-credinta, in sensul deconspirarii mafiei, si nu al camuflarii ei, cum se face oare ca tot el a devenit tinta? Prin ce flotare logica s-au rasucit cei care il injurau pe Iliescu ca vede, dar tace, stie, dar nu spune, intelege, dar se face ca nu pricepe? 15 ani am auzit doar cum seful statului se face vinovat de complicitate cu „sistemul”. Acum, cand Basescu spune ce stie, acuza public ce vede, explica ceea ce altii se fac ca nu inteleg, tot nu e bine! Nu este deloc bine ca seful statului s-a trezit ca vrea sa destructureze un sistem construit intr-un deceniu si jumatate de munca tenace. Fostele structuri s-au refacut in „grupuri de interese” politico-financiare cu puternice terminale media. Au atacat, cu prioritate, rezervoarele bogate intr-o resursa inepuizabila si usor de furat: banul public. Iar acum rezervoarele pline cu bani publici usor de furat se gasesc in sanatate, energie, industria petroliera. Cei care striga dupa probe si dovezi se deconspira ca fiind prizonierii „sistemului”. Basescu a luat urma banilor si a dat cu nasul de aceleasi grupuri care invaluisera Guvernul Nastase. Ce trebuia deci sa faca? Sa se scufunde intr-o dulce complicitate a tacerii? Prea putini s-au preocupat de fondul celor sesizate de seful statului? Si sa se intrebe: sunt ele chestiuni grave, urgente si valide? O scurta privire peste megaafacerea „energia” si contractele paguboase semnate sub DIP, si aveti raspunsul! Basescu are, intr-adevar, „calitatea” de a rasturna tara cu susul in jos. Doar ca tulbura drojdia asezata in straturile inferioare. Cei mai enervanti traduc asta prin „haos” si „instabilitate”, de parca ar fi de preferat „stabilitatea” mafiota. In tot acest vacarm, Tariceanu s-a strecurat tiptil afara, iar de Sfanta Maria presa l-a surprins batand cruci pe sub icoane. Blestemand probabil in gand anticipatele lui Basescu si gura spurcata care le-a tulburat vacanta lui Patriciu si Peter Imre, prietenii lui de-o viata. Si, desigur, lui.
