Liderii coalitiei au cazut ieri de acord ca pana pe 2 septembrie sa finalizeze proiectele de lege pentru reforma administratiei. Ele ar putea intra in pachetul legislativ pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea in Parlament.
Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ieri ca a cerut in sedinta coalitiei urgentarea calendarului descentralizarii. "Este important sa descentralizam, dar e important sa descentralizam si resurse pentru ca autoritatile locale, mai aproape de cetatean si de multe ori mai eficiente decat ministerele de la Bucuresti, sa poata sa-si faca datoria in conditii concrete", a afirmat Geoana. Acesta a cerut ca legile descentralizarii sa fie finalizate cat mai repede, pentru ca prevederile lor sa fie introduse in exercitiul bugetar de anul viitor. Dupa ce proiectele vor fi finalizate, acestea ar putea fi introduse in pachetul legislativ pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea, in septembrie.
Vicepresedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat ca "standardele de calitate si de cost in administratia locala ar putea fi finalizate pana pe 2 septembrie, cand Guvernul isi va asuma raspunderea pe mai multe legi". Intre timp, primarii reactioneaza diferit in fata modificarilor solicitate de la centru. Insa mai toti semnaleaza confuzia si ineficienta modului de functionare a administratiei locale.
De exemplu, edilul Craiovei, Antonie Solomon (PDL), critica introducerea standardelor de cost la nivelul primariilor. "Nu inteleg de ce ne impune de la Bucuresti sa dam afara angajati ai nostri, de vreme ce toti functionarii de la Primaria Craiovei sunt platiti din banii administratiei locale. Nu sunt salariati de la bugetul central", a spus Solomon. Acesta a precizat ca descentralizarea ar trebui sa insemne cresterea procentului de impozite locale care raman pe loc, subliniind ca, in prezent, peste jumatate din veniturile colectate in Craiova se duc la Bucuresti. "Este gresit sistemul. Ne-au dat in administratie scolile, spitalele, dar banii vin tot de la centru", a spus Antonie Solomon.
De asemenea, primarul Brasovului, George Scripcaru (PDL), sustine ca este nevoie de stabilirea unor criterii clare de selectie a functionarilor publici. Acesta a atras atentia ca 97% din veniturile colectate la nivelul judetului Brasov au ajuns la Bucuresti, justificand astfel necesitatea urgentarii procesului de descentralizare. Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a declarat ca primariile vor primi si atributiile de colectare a impozitelor, dar nu a precizat si ce se va intampla cu banii adunati: merg cu totul la centru si de acolo se impart catre autoritatile locale sau raman in sfera localitatii de unde au fost adunati?
In context, Scripcaru a semnalat si situatia dramatica in care se afla unele primarii din Brasov, infiintate arbitrar in vremea guvernarii PSD (2001-2004). "PSD a infiintat pe banda rulanta mii de primarii, a transformat sate in comune si comune in orase, din dorinta de a avea cat mai multi primari pentru a castiga alegerile. Nu s-a tinut cont ca aceste primarii nu au capacitate financiara, asa ajungandu-se ca o mare parte din ele sa fie subventionate din bugetul central", a explicat George Scripcaru.
La randul sau, primarul genenal al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat ferm: "Nu voi astepta sa-mi spuna nimeni pe cine sa disponibilizez sau ce serviciu sa restructurez". Acesta a subliniat ca se va intalni cu toti cei 48 de directori de institutii, regii si administratii pentru a gasi cele mai bune solutii pentru restructurarea aparatului administrativ al Capitalei. Nu este clar cand va finaliza o astfel de analiza.