Deputatul Ioan Holdiş, liderul PDL Satu Mare, a declarat, joi, în faţa instanţei Tribunalului Satu Mare, unde a fost citat ca martor în dosarul mitei de la Halmeu, că nu are nicio legătură cu numirea Nicoletei Dobrescu în funcţia de şef al Vămii Halmeu şi că postul revenea la vremea respectivă PSD.
Deputatul PDL Ioan Holdiş, care a fost citat, joi, ca martor în dosarul mitei de la Vama Halmeu, a declarat în faţa judecătorilor că nu are nicio legătură cu numirea Nicoletei Dobrescu în funcţia de şef al Vămii Halmeu şi că postul revenea la vremea respectivă PSD, conform negocierilor politice dintre cele două formaţiuni, în perioada în care erau la guvernare, transmite Mediafax.
„Nu cunosc împrejurările în care Nicoleta Dobrescu a fost numită în funcţia de şef al Vămii Halmeu. Sunt preşedinte al organizaţiei judeţene a PDL Satu Mare şi nu am avut nicio contribuţie la numirea inculpatei în această funcţie, nici în ce priveşte nominalizarea şi în niciun alt demers. Menţionez că în perioada numirii inculpatei Nicoleta Dobrescu în funcţia de conducere, ca urmare a negocierii politice, nominalizarea unei persoane pentru funcţia de conducere la această instituţie aparţinea PSD, şi nu PDL”, a spus Holdiş.
El a arătat că numele Nicoletei Dobrescu a fost vehiculat în interiorul PDL, „însă, ca urmare a algoritmului conform căruia postul aparţinea PSD, au încetat orice discuţii”.
El nu a putut preciza numele colegilor săi de partid care o susţineau pe Nicoleta Dobrescu la şefia Vămii Halmeu, menţionând doar că mai mulţi colegi de partid au amintit numele ei.
„Nu am fost consultat sub nicio formă, nici înainte de momentul numirii inculpatei Nicoleta Dobrescu în funcţia de conducere şi nici după numirea acesteia în funcţie nu mi s-a cerut sprijin pentru menţinerea ei”, a adăugat deputatul Ioan Holdiş.
El a recunoscut că după ieşirea PSD de la guvernare a mai avut discuţii cu preşedintele de atunci al Agenţiei Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, „despre vămile din judeţ şi despre posibile nominalizări pentru funcţii de conducere, însă nu în special pentru Vama Halmeu”.
După audieri, deputatul Ioan Holdiş le-a declarat jurnaliştilor că nominalizarea Nicoletei Dobrescu s-a făcut de către PSD la Bucureşti şi că nu poate da numele celor care au propus-o, menţionând că nominalizarea nu a fost făcută de PDL Satu Mare.
La termenul de joi al procesului în cazul mitei de la Vama Halmeu au fost prezenţi toţi învinuiţii şi apărătorii lor, dar şi zece martori, printre care deputatul Ioan Holdiş şi fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean.
În luna martie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a oamenilor de afaceri Liviu Florian, arestat pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, şi Ion Savu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de trafic de influenţă, precum şi a lui Ioan Romeo Niţu, fost angajat al unui magazin duty-free din Vama Halmeu, arestat pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă, şi Florin Dănuţ Feher, pentru complicitate la două infracţiuni de cumpărare de influenţă.
A fost deferită justiţiei în acest caz şi Nicoleta Manuela Dobrescu, fostul şef al Vămii Halmeu, pentru cumpărare de influenţă.
Ulterior, omul de afaceri Ion Savu a fost eliberat din arest, la sfârşitul lunii iunie, în urma unei decizii a Curţii de Apel Oradea, aceeaşi instanţă dispunând, în luna iulie, şi eliberarea lui Romeo Niţu. În august, şi Liviu Florian a fost eliberat din arest, sub control judiciar.
Potrivit rechizitoriului, în perioada septembrie 2009 – februarie 2010, inculpatul Liviu Florian ar fi pretins şi primit de la Nicoleta Manuela Dobrescu, inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Halmeu, suma de 130.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa asupra învinuitului Radu Traian Mărginean, şef al Autorităţii Naţionale Vamale (ANV) şi vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pe care îl va determina s-o delege în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.
Liviu Florian a intervenit la Radu Traian Mărginean prin intermediul învinuitului Petrescu Eugeniu.
Banii au fost primiţi în mai multe tranşe prin intermediul inculpaţilor Ion Savu şi Romeo Niţu.
De asemenea, în cursul lunii martie 2010, Liviu Florian, cu ajutorul lui Ion Savu, a pretins de la Nicoleta Manuela Dobrescu suma de 300.000 de euro promiţându-i, în schimb, că îşi va exercita influenţa asupra lui Radu Traian Mărginean în vederea determinării acestuia de a o numi definitiv în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu.
În cursul anilor 2009-2010, Nicoleta Manuela Dobrescu a obţinut suma de 130.000 de euro cu ajutorul lui Ioan Romeo Niţu şi a lui Florin Dănuţ Feher, prin colectarea acestor bani de la persoane care obţin venituri în mod ilegal (cămătari sau persoane care se ocupă cu traficul de ţigări) sau prin remiterea sumei de 21.000 de euro de către Ioan Romeo Niţu.
Prin acordarea acestui ajutor, cei doi au urmărit să obţină sprijinul Nicoletei Manuela Dobrescu pentru introducerea în ţară de ţigări în mod nelegal, după delegarea acesteia în funcţia de şef al Biroului Vamal Halmeu. O parte din aceşti bani au fost obţinuţi de către Nicoleta Manuela Dobrescu personal, prin încheierea unor contracte de amanet (bijuterii) sau de împrumut bancar.
Întrucât nu a mai putut strânge suma de 300.000 de euro pretinsă de Liviu Florian, Nicoleta Manuela Dobrescu nu a mai fost numită în funcţia de conducere respectivă.
În 3 februarie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Liviu Florian, Ion Savu şi Ioan Romeo Niţu, iar în 4 februarie, Tribunalul Satu Mare a hotărât arestarea preventivă a celor trei inculpaţi pentru 29 de zile, măsură ce a fost prelungită ulterior.
În condiţiile în care inculpaţii Liviu Florian, Ion Savu, Ioan Romeo Niţu erau cercetaţi în stare de arest preventiv, pentru respectarea principiului celerităţii în aceste cazuri, procurorii au dispus disjungerea cauzei faţă de învinuiţii Radu Traian Mărginean şi Eugeniu Petrescu şi continuarea cercetărilor în cadrul unui alt dosar.
În vederea confiscării, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unui teren aparţinând inculpatului Ion Savu.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul MAI-Direcţia Generală Anticorupţie.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Satu Mare.
Şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Radu Traian Mărginean, a fost demis din funcţie prin decizie a premierului Emil Boc.