21.1 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportDeputaţii l-au boicotat pe Columbeanu

Deputaţii l-au boicotat pe Columbeanu

Audierea reprezentanţilor Direcţiei pentru Protecţia Copilului Ilfov, în cazul custodiei Irinei Columbeanu, s-a trasnformat într-o întâlnire între şeful Comisiei pentru Drepturile Omului din Camera Deputaţilor, Nicolae Păun, şi Irinel Columbeanu, care a venit neinvitat la şedinţa de ieri. Nici unul dintre ceilalţi membri ai comisiei nu a dorit să participe la această audiere.

„Am solicitat să nu fiu trecut pe listă la această audiere. Nu particip la telenovele,” a spus deputatul PSD Horia Grama. Liberalul Sergiu Andon, secretar al Comisiei, a fost la fel de ferm: „Nu particip la această mascaradă,” a spus el. De altfel, Andon spunea că a aflat din presă despre această audiere. „Decizia nu a fost luată în plenul comisiei, pentru că în mod categoric mă opuneam unei asemenea inepţii,” a declarat el.

Tot din presă au aflat şi deputaţii PDL că vor face audieri în cazul Columbeanu. Vicepreşedintele Comisiei, Marius Dugulescu, a precizat ieri că deputaţii din partidul său nu se vor afla în sală în momentul audierilor, pentru că Păun a luat decizia singur, fără a-i consulta pe ceilalţi membri ai Comisiei, şi pentru că „Parlamentul României este mai presus de Irinei şi Monici”. Deputatul UDMR Attila Varga spune, în shcimb, că „nu ştie dacă este vorba despre audieri în cazul Columbeanu,” pentru că acest lucru nu a reieşit din discuţiile sale cu Păun.

Irinel Columbeanu, în schimb, s-a prezentat ieri la Parlament şi a cerut să participe la şedinţa Comisiei. Când i s-a spus că deputaţii nu vor fi în sală, Columbeanu s-a arătat revoltat şi a susţinut că, dacă aceştia refuză să participe la o şedinţă, se descalifică în faţa alegătorilor şi a propriilor copii, „Să le fie ruşine. Să-şi dea demisia imediat!”, a spus el.

Într-un final, Columbeanu a fost primit în biroul lui Nicolae Păun, pentru o discuţie de aproximativ 20 de minute. La finalul întâlnirii, omul de afaceri a spus că s-a întâlnit cu „o mică parte” a Comisiei, că le-a lăsat un document scris că speră în modificarea legislaţiei în domeniul protejării intereselor copiilor. Păun nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Prezenţa lui Columbeanu la Parlament nu a fost însă lipsită de incidente. Duupă ce s-a certat cu funcţionarii de la Comisie, el a fost criticat de preşedintele Asociaţiei TATA, Bogdan Drăghici, care i-a cerut „să mute circul de pe holul Parlamentului” şi i-a reproşat că „îşi chinuie copilul în interes mediatic.”

Monica Bonea
Monica Bonea
Monica Bonea, editor Rl online
Cele mai citite

FCSB, amenințată cu FIFA de către impresarul lui Kiki!

Fundașul David Kiki, scos de pe lista pentru Liga 1 și Europa League, ar putea obține o sumă semnificativă dacă apelează la FIFA, în...

Neil Lennon, propus pentru postul de antrenor la Hearts după plecarea de la Rapid

Fostul antrenor al Rapidului, Neil Lennon, este considerat un posibil candidat pentru preluarea echipei scoțiene Hearts, aflată pe ultimul loc în prima ligă din...

Rareș Bogdan avertizează asupra unui dezastru economic cauzat de politica PSD și a lui Marcel Ciolacu

Rareş Bogdan a lansat miercuri seară un atac la adresa premierului Marcel Ciolacu și a liderilor PSD pe care îi acuză de faptul că...
Ultima oră
Pe aceeași temă