Prefectul judeţului Cluj, Florin Stamatian, demis din funcţie în urma unei hotărâri a Guvernului Ponta, a declarat, astăzi, că se va reînscrie în PDL şi nu exclude o candidatură la alegerile parlamentare din toamnă, relatează Mediafax.
Stamatian a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă în care a făcut bilanţul mandatului său de prefect al judeţului Cluj, că PDL este partidul pe care îl consideră ca fiind „a doua sa familie”.
„Cu siguranţă că mă voi reînscrie în PDL pentru că acest partid este familia mea. Sunt membru din 1995, am trăit vremuri mai bune sau mai rele şi îl consider ca pe a doua mea familie. Mă întorc în PDL, pentru partid, dar şi pentru că eu chiar cred că a făcut bine ce a făcut pentru ţară. În toamnă nu exclud o candidatură la parlamentare, dar acest lucru depinde de foarte mulţi factori care pot să-mi influenţeze decizia”, a spus Stamatian.
Înainte de a fi numit prefect al judeţului, în februarie 2009, Florin Stamatian a deţinut funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL Cluj. El a demisionat din PDL pentru a putea ocupa funcţia de prefect, care este apolitică.
Guvernul a finalizat lista noilor prefecţi şi subprefecţi, care îi vor înlocui în posturi pe reprezentanţii PDL şi UDMR, hotărârile aprobate de Executiv fiind publicate vineri seară în Monitorul Oficial, iar Florin Stamatian a fost eliberat din funcţie.