4.2 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSportDe ce au dat înapoi Iliescu şi Năstase de la suspendarea lui...

De ce au dat înapoi Iliescu şi Năstase de la suspendarea lui Geoană?

„Situaţia rămâne aşa cum este”, au spus la unison Ion Iliescu şi Adrian Năstase, după ce PSD a eşuat în încercarea de a-l schimba pe Mircea Geoană, printr-un artificiu, de la şefia Senatului. „Eu transmit poziţia PSD”, a replicat Victor Ponta. Iar ca mesajul să fie şi mai clar pentru cei ce îndrăznesc să aibă „poziţii personale”, Ponta spune că merge până la convocarea unui congres.

 

La mai puţin de 24 de ore de la declanşarea marii „operaţiuni” de sancţionare cu funcţia a lui Mircea Geoană, social-democraţii s-au trezit că au rămas fără soluţii. Cel puţin pe planul luptei de la Senat, deşi nici pe planul de partid situaţia nu este tocmai clară.

Mai exact, dacă nu au reuşit să-l convingă pe Geoană să accepte rocada cu Titus Corlăţean, ceea ce oricum era o inovaţie în materie de regulament, social-democraţii aveau în faţă două variante: să abandoneze ideea sau să meargă pe varianta revocării lui Geoană. Cum a doua variantă presupune, inevitabil, un vot în plen şi deschide com-petiţia pentru şefia Senatului (lucru care ar fi, cel mai probabil, speculat de putere), unii lideri PSD au ales prima variantă. Printre ei, preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, şi pre-şedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase. „PSD nu are de gând să ceară vacantarea postului de preşedinte al Senatului”, a spus primul. „Am putea continua acest demers, dar văzând cum au decurs lucrurile în Senat, el nu ne-ar aduce nici un fel de câştig”, a declarat şi Năstase, adăugând că „rău cu rău, dar mai rău fără rău”.

Independent, dar cu sprijin indirect de la PSD

Varianta lăsării lui Geoană la şefia Senatului nu constituie însă nici ea o soluţie pentru PSD, mai ales dacă se ajunge, până la urmă, la excluderea acestuia din partid, aşa cum îşi doreşte Victor Ponta. Am avea, mai exact, o premieră (Geoană ar fi primul preşedinte de Senat fără sprijin politic), dar şi o situaţie imposibilă pentru PSD: l-ar susţine indirect pe Geoană. Paradoxul este explicat chiar de unul dintre juriştii PSD, Toni Greblă. „Preşedintele Senatului nu poate fi revocat decât de grupul care l-a propus. Dacă grupul nu solicită revocarea, se poate vorbi de un sprijin indirect acordat preşedin-telui devenit independent”,a declarat, pentru RL, pre-şedintele Comisiei juridice din Senat.

O situaţie oarecum de ieşire din situaţia încurcată şi delicată în care a mânat Victor Ponta partidul ar fi păstrarea lui Geoană la şefia Senatului, dar şi în PSD. Variantă pentru care au pledat ieri Iliescu şi Năstase, dar pe care Ponta o respinge vehement. Atât de vehement încât a ajuns să-i ameninţe pe Iliescu şi Năstase cu o convocare „de urgenţă” a Comitetului Executiv şi „dacă va fi nevoie” a Congresului PSD „pentru a lua măsurile care se impun”.

Iliescu şi Năstase exprimă „poziţii personale”

Nemulţumit că cei doi militează pentru a fi făcut un pas înapoi în problema şefiei Senatului şi nu sunt nici convinşi de beneficiile excluderii lui Mircea Geoană din PSD, Ponta şi-a îndreptat tirul spre aceştia. „Eu nu mă răzgândesc după 24 de ore şi, deşi accept faptul că alţi colegi se pot răzgândi, deciziile partidului nu se vor schimba”, a declarat Ponta, adăugând că „domnul Ion Iliescu şi domnul Adrian Năstase au exprimat poziţii personale”.

Tot ieri, Ponta a sesizat Comisia de integritate a PSD pentru a fi analizat şi sancţionat comportamentul lui Geoană. Concluziile comisiei nu ar trebui însă să constituie vreo surpriză, în condiţiile în care structura este condusă de senatorul Dan Şova, un apropiat al lui Victor Ponta. Presupunând, totuşi, că Geoană ar scăpa de excludere, i s-ar putea aplica o nouă suspendare din PSD, eventual pe o perioadă de un an.

Imediat după ce a „explodat” la Senat disputa Ponta-Geoană, au apărut în avalanşă şi scenariile „pe surse” despre ce ar urma să facă Mircea Geoană, de la plecarea la UNPR la înfiinţarea unui alt partid.  Text Box:  

Cele mai citite

Declarația de avere a lui Călin Georgescu: simplitate și transparență financiare

Călin Georgescu nu are datorii, iar veniturile sale provin exclusiv din activitatea didactică Potrivit declarației de avere, publicată pe site-ul BEC, Călin Georgescu arată tuturor...

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă