3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportVIDEO De ce a demisionat ministrul Rovana Plumb

VIDEO De ce a demisionat ministrul Rovana Plumb

Ministrul demisionar Rovana Plumb a declarat că decizia sa privind demisia era luată, nu la cald, ci după ce a cumpănit, reiterând că este nevinovată, dar că aceasta este cea mai bună hotărâre pentru partid.

„Sunt un om de partid, mi-am prezentat poziţia am spus clar că am luat o decizie nu la cald, am cumpănit şi pentru că sunt un om bun de partid şi pentru că acest partid a câştigat încrederea a milioane de oameni prin programul prezentat, acest program trebuie pus în aplicare în continuarea. Nu ma renunţat la demisie, e un act unilateral, nu mă joc, sunt fermă când iau o decizie.

Vreau să îi rog pe cei de bună credinţă să înţeleagă gestul nostru. Până la urmă, demnitatea este ceea ce ne rămâne. Niciodată de când sunt în PSD nu am discutat despre problemele partidului, pentru că în orice organizaţie sunt probleme, mereu am vorbit în partid în forurile statutare, nu am acuzat pe nimeni

În politică nu există supărări, în politică trebuie să îţi vezi de drumul tău", a declarat Rovana Plumb, la finalul şedinţei CEx.

O nouă şedinţă a Comitetului Executiv Naţional al PSD va avea loc, vineri, începând cu ora 12.00, după ce, joi, social-democraţii au acceptat demisiile miniştrilor Sevil Shhaideh, Rovana Plumb și Răzvan Cuc. În noul CExN se va stabili cine îi va înlocui pe miniştrii demisionari. 





 

Cele mai citite

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...

AUR se așteaptă la cel puțin 30000 de oameni la protestul pe care-l organizează duminică

AUR-ul condus de George Simion a anunţat că aşteaptă "cel puţin 30.000 de români" la "Mitingul pentru democraţie" din Capitală. În acest context, AUR vine...

Libanul are ca prioritate trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria

Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre...
Ultima oră
Pe aceeași temă