1.9 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăSportCurtea Constituţională se pronunţă miercuri cu privire la conflitul juridic dintre Guvern...

Curtea Constituţională se pronunţă miercuri cu privire la conflitul juridic dintre Guvern şi Parlament

Curtea Constituţională se va pronunţa, miercuri, cu privire la sesizarea Executivului legată de conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament, decizia fiind amânată de săptămâna trecută, transmite Mediafax.

Boc, Geoană şi Anastase au fost prezenţi la Curtea Constituţională, în 18 noiembrie, expunându-şi în faţa Curţii punctele de vedere.

Guvernul a transmis, în 15 noimebrie, Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Executiv şi Parlament, arătând că acest conflict este generat de refuzul Parlamentului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură depuse ca urmare a angajării răspunderii.

Premierul a solicitat preşedintelui şi judecătorilor Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Guvern, pe de o parte, şi Parlamentul României, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, pe de altă parte, şi să constate că blocajul instituţional cu privire la prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului Legii Educaţiei Naţionale.

În scrisoare se arată că angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului reprezintă un gest politic prin care acesta îşi pune la dispoziţie mandatul şi că, deşi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a înţeles să dispună de prerogativa prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituţie şi să sesizeze Curtea Constituţională, în data de 19 octombrie 2010, cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlament şi Guvern, Legislativul nu a considerat că prin angajare s-ar aduce atingere competenţei sale de unică autoritate legiuitoare şi, în consecinţă, a parcurs calendarul adoptat pentru desfăşurarea acestei proceduri.

Premierul a atenţionat că, deşi regulamentul Parlamentului prevede în mod imperativ că moţiunea de cenzură se prezintă în cel mult 5 zile de la data depunerii, acest termen a fost cu mult depăşit.

În opinia şefului Guvernului, refuzul Parlamentului de a trece la etapa următoare a acestei proceduri este unul lipsit de justificare constituţională, fiind de natură a da naştere, prin refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţia sa (dezbaterea moţiunii de cenzură înregistrate) la veritabilul conflict juridic între cele două autorităţi, respectiv Guvern şi Parlament.

„Apreciem că o eventuală prevalare a Parlamentului de Decizia Curţii Constituţionale 1.431/3 noiembrie 2010 în sensul că moţiunea de cenzură nu ar mai trebui să-şi urmeze cursul, este neîntemeiată, pentru următoarele motive: Ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, Parlamentul, prin Birourile permanente ale celor două Camere, a permis Guvernului să-şi angajeze răspunderea, fixând şi data prezentării proiectului de lege şi solicitând plenului înscrierea pe ordinea de zi a angajării răspunderii guvernamentale asupra Proiectului legii educaţiei naţionale, solicitare care a fost aprobată de plen cu votul a 336 deputaţi şi senatori. Guvernul, uzitând de această permisiune, şi-a angajat propriu-zis răspunderea în plenul celor două Camere ale Parlamentului, în baza art. 114 a Constituţiei României. Altfel spus, chiar dacă un astfel de conflict a existat, el a încetat prin acceptarea de către Parlament a angajării răspunderii Guvernului. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 12 noiembrie 2010, cu mult după expirarea termenelor pentru prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură”, a susţinut primul-ministru.

Un alt argument invocat de premier a fost că decizia Curţii Constituţionale nu este de natură să conducă prin ea însăşi la încetarea procedurii angajării răspunderii Guvernului. Potrivit deciziei Curţii, Guvernul nu a fost obligat să renunţe la procedura angajării răspunderii asupra Proiectului Legii Educaţiei naţionale, deşi Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, solicitase expres acest lucru.

Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, aflat în dezbatere parlamentară, respectiv la Senat, în calitate de Cameră decizională, nu îşi găseşte nicio motivare şi apreciază că nu există nicio dovadă a vreunui blocaj sau a unei inactivităţi parlamentare cu referire la proiectul de lege în discuţie.

În acelaşi timp, însă, cu privire la solicitarea autorului sesizării, în sensul ca instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, Curtea constată că această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, i-a solicitat într-o scrisoare premierului Emil Boc retragerea „din procesul legislativ a proiectului Legii educaţiei naţionale”, asupra căruia Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Cele mai citite

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

AUR se așteaptă la cel puțin 30000 de oameni la protestul pe care-l organizează duminică

AUR-ul condus de George Simion a anunţat că aşteaptă "cel puţin 30.000 de români" la "Mitingul pentru democraţie" din Capitală. În acest context, AUR vine...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...
Ultima oră
Pe aceeași temă