7.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSportCum se reinventează PDL ca singur promotor al reformelor

Cum se reinventează PDL ca singur promotor al reformelor

Certat de preşedintele Băsescu că nu se dovedeşte puternic în faţa presiunilor sociale, premierul Emil Boc a declarat la Iaşi că guvernul său este hotărât să meargă cu „restructurarea şi reforma statului până la capăt indiferent de criticile din dreapta şi din stânga”. El a admis că „sunt vremuri care nu sunt tocmai uşoare pentru ţară şi cu consecinţe dureroase pentru foarte mulţi dintre noi”.

Spre deosebire însă de mesajele optimiste de săptămâna trecută privind o posibilă creştere economică în 2011 şi deci o revenire cu cel puţin 10% de la tăierile de 25% din salariile bugetarilor, premierul a insistat de această dată asupra efectelor pozitive ale concedierilor. „Este exact ca la medic: când ai o boală trebuie să intervii cu un medicament care, de cele mai multe ori, nu are un gust bun, dar îţi asigură sănătatea pe termen mediu şi lung”, a explicat Emil Boc.

Premierul a detaliat cifrele celor 74.000 de concedieri preconizate, despre care preşedintele Băsescu a declarat joia trecută că nu sunt suficiente, declarând că în 2010 vor fi desfiinţate 88.067 de posturi, dintre care 73.605 ocupate. Prin urmare până la sfârşitul anului vor fi daţi afară din sectorul public 73.605 de angajaţi, aproape 15.000 din învăţământ.

Liderul PDL ignoră opoziţia internă

Programul de concedieri pare să fi devenit de altfel tema principală a bilanţului politic pe care cabinetul Boc este aşteptat să-l facă în mai puţin de o lună. „La 1 septembrie mă voi ţine de cuvânt şi va fi analiza pe care o facem grupuri parlamentare cu Guvernul, pentru că un Guvern stă dacă nu este susţinut de parlamentari”, a confirmat şi Traian Băsescu la TVR. Legea salarizării unice şi legea pensiilor, legea ANI şi unele măsuri economice trebuie să treacă prin Parlament, iar premierul este sigur că are sprijinul colegilor săi şi că va rămâne la Palatul Victoria.

Mai mult decât atât, premierul a dat de înţeles că moţiunea de cenzură a opoziţiei nu îi crează emoţii: „Aşa cum nu am avut nici o emoţie a nici o moţiune de cenzură de până acum, de ce aş avea emoţii la una suplimentară? Eu, împreună cu colegii mei nu lucrăm în interes propriu, în Guvernul României, facem aceste eforturi cu costuri de imagine, cu costuri grele din punct de vedere politic pentru că România are nevoie de aceste reforme”.

Optimismul liderului PDL este însă sub semnul întrebării. Mulţi liberal-democraţi văd altfel lucrurile. „Există un pericol real al căderii Guvernului, dacă va fi introdusă o moţiune de cenzură”, spune deputatul Sever Voinescu. Mulţi parlamentari PDL se tem că îşi periclitează viitorul politic dacă îl vor susţine în continuare pe Emil Boc, dar şi partenerii de coaliţie sunt cei care pot furniza mari surprize. Vicepreşedintele Sulfina Barbu spune de pildă că în septembrie guvernul Boc va avea încă majoritatea de 56% în Parlament, dar reaminteşte că în octombrie UDMR urmează să se hotărască dacă rămâne sau nu la Palatul Victoria.

PDL nu poate repeta experienţa din 2009

Guvernul Boc este singurul din istoria postdecembristă a României care a căzut în urma unei moţiuni de cenzură. În octombrie 2009, după ieşirea PSD de la guvernare, cabinetul Boc alcătuit din 11 miniştri PDL a căzut în faţa a 254 de voturi negative faţă de numai 176 în sprijinul său. Preşedintele Băsescu a refuzat să numească însă un premier din partea PNL, PSD şi UDMR declarând că sprijinul pentru Klaus Iohannis (279 de voturi faţă de 236 minim necesare) era conjunctural. Cu un PDL cotat în sondaje la aproape 40%, Emil Boc a asigurat interimatul, după care în decembrie 2003, cu Traian Băsescu reinstalat la Cotroceni şi în baza unei alte majorităţi parlamentare a luat naştere un alt cabinet Boc, cu liderul UDMR Bela Marko în funcţia de vice-prim-ministru.
Premierul Boc în calitate de şef al guvernului PDL-UNPR – UDMR a avut de înfruntat o nouă moţiune de cenzură în iunie 2010, după anunţul de tăiere a salariilor şi pensiilor. Moţiunea a eşuat de această dată pentru că a fost votată de numai 228 de parlamentari. Dar din cei 252 de parlamentari ai coaliţiei numai 197 au votat în favoarea lui Emil Boc, iar diferenţa până la trecerea moţiunii de cenzură ( 236 de voturi) a fost de numai opt voturi. Potrivit sondajelor din luna iulie, PDL a căzut sub 15 procente din intenţia de vot.

 

Cele mai citite

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Claudiu Năsui dezvăluie că unii membri USR l-ar susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale

Vicepreşedintele USR, Claudiu Năsui, a declarat marți, 7 ianuarie, că în interiorul partidului condus de Elena Lasconi sunt oameni care doresc ca Nicuşor Dan...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....
Ultima oră
Pe aceeași temă