Majoritatea pensiilor militare nu vor scădea prin recalcularea pensiilor speciale, după ce ministerul de resort a reuşit să impună un mod de calcul favorabil. În loc să scadă cu un procent între 19 şi 69, unele pensii vor fi chiar mai mari.
Anunţul privind păstrarea pensiilor mari a fost făcut ieri chiar de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, cel care şi-a atenţionat, de altfel, colegii din Guvern încă din primăvară că nu va accepta niciodată diminuarea pensiilor militare „indiferent de consecinţele politice”. Avertismentul a fost şi mai clar săptămâna trecută, când Gabriel Oprea i-a amintit prim-ministrului Boc că „acest Guvern stă în voturile UNPR”. Ministrul Apărării pare să se fi ţinut de cuvânt faţă de foştii militari şi, în timp ce alţi pensionari beneficiari ai sistemelor speciale pierd sume consistente în urma recalculării, aceştia vor pierde mai puţini bani. Ba chiar deloc sau chiar vor primi în plus, potrivit ministrului Apărării. Un plutonier adjutant cu o vechime de 29 de ani, cu şapte ani grupă de muncă şi Ordinul Militar clasa a II-a va beneficia de o pensie majorată cu 25% (de la 1.395 lei la 1.744 lei). De măriri se vor bucura şi maiştrii militari principali, maiorii şi alte categorii, în condiţiile îndeplinirii criteriilor de vechime. În acelaşi timp, un general cu 35 de ani de activitate, şase ani grupă de muncă şi Ordinul Meritul Militar clasa I va primi o pensie de 4.582 lei, adică mai mult cu 0,4% decât în prezent. Aceasta în condiţiile în care pensia medie în România este de sub 1.000 de lei (punctul de pensie este de 732,8 lei este îngheţat din 2009).
În ceea ce priveşte cele 8% din pensiile militare ce vor scădea în urma recalculării, potrivit lui Gabriel Oprea nu este vorba oricum de diferenţe importante, deoarece „nu avem de-a face în sistemul militar cu pensii de lux”. În plus, nu va fi afectată nici o pensie mai mică de 3.000 de lei. Toate acestea au fost posibile, conform lui Gabriel Oprea, după ce ministerul a impus schimbarea modului de calcul în sensul includerii în categoria veniturilor a tuturor sporurilor, indemnizaţiilor, primelor şi premiilor, dar şi prin compensarea în bani a concediilor de odihnă neefectuate. Aşa se face că de la o scădere a pensiilor militare cu procente cuprinse între 19 şi 69%, aşa cum arătau simulările realizate în primăvară, s-a ajuns la creşteri. Ministrul Apărării a ţinut să mulţumească, în acest context, preşedintelui Traian Băsescu, premierului Emil Boc şi colegilor parlamentari, fără a preciza însă cum vor putea explica guvernanţii de ce unele categorii de pensionari vor fi în continuare mai speciale decât altele.
Aceasta în condiţiile în care mâine expiră termenul până la care Guvernul Boc s-a angajat, în faţa FMI, să pună la punct reforma sistemului de pensii. Doar că proiectul de lege privind sistemul unitar de pensii publice, care ar trebui să înglobeze legea de recalculare a pensiilor speciale, zace încă în comisiile Camerei Deputaţilor, după ce s-a plimbat de mai multe ori între plen şi comisii. Printre principalele puncte de divergenţă figurează cel referitor la valoarea punctului de pensie, pe care opoziţia ar dori-o să fie 45% din salariul mediu brut pe economie, în timp ce guvernanţii sunt dispuşi doar la indexare egală cu inflaţia. La acest punct din lege s-au împotmolit dezbaterile săptămâna trecută, în absenţa noului ministru al Muncii, Ioan Botiş. Anterior, reprezentanţii opoziţiei au anunţat că nu vor vota legea în forma actuală. Fostul ministru al Muncii Mihai Şeitan a susţinut, la rândul său, că majorarea punctului de pensii la 45% din salariul mediu brut pe economie ar fi „o măsură indezirabilă şi imposibil de aplicat la ora actuală”.