7.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSportCum pierde PSD din războiul Ponta-Geoană

Cum pierde PSD din războiul Ponta-Geoană

Mircea Geoană îşi mai păstrează câteva zile funcţia de preşedinte al Senatului, după ce actuala conducere a PSD a eşuat într-o primă încercare de înlocuire a sa cu Titus Corlăţean. Războiul dintre Geoană şi Victor Ponta este însă departe de a fi încheiat, iar pierzător sigur este doar PSD. Câştigător? Poate actuala putere, dacă reuşeşte să-şi joace bine cărţile politice.

Războiul dintre Mircea Geoană şi Victor Ponta a intrat în faza chichiţelor procedurale, iar juriştii din jurul fiecăruia încearcă să interpreteze Regulamentul Senatului în folosul propriu. Deocamdată, Geoană pare să fie într-un oarece avantaj, după ce a reuşit să dejoace planul actualei conduceri a PSD de a fi înlocuit rapid din funcţie cu Titus Corlăţean. Este vorba însă doar de o amânare a ostilităţilor, până la şedinţa de plen de mâine, când este de aşteptat ca liderii PSD să repună în discuţie propunerea de schimbare din funcţie a lui Geoană.

Până la tranşarea disputei în favoarea uneia din părţi, pierzător sigur este doar Partidul Social-Democrat. Varianta cea mai sumbră pentru social-democraţi şi, prin extensie, pentru Uniunea Social-Liberală, constă în pierderea şefiei Senatului. Adică, pe principiul „când doi se ceartă, al treilea câştigă”, în cazul în care se ajunge la alegerea unui nou preşedinte al Senatului, iar toate grupurile parlamentare vin cu propuneri, coaliţia la putere are toate şansele să-şi adjudece a doua funcţie în stat. PDL-UNPR-UDMR deţin o majoritate fragilă în Senat, dar este de aşteptat ca, în cazul debarcării lui Geoană, acesta şi apropiaţii săi să voteze alături de senatorii puterii.

Apoi, prin declanşarea unui război în câmp deschis, liderii PSD nu fac altceva decât să-i deschidă lui Mircea Geoană uşa pentru a părăsi partidul, în condiţiile în care, oricum, se discută de luni bune că acesta şi-ar fi negociat trecerea la UNPR, împreună cu parlamentarii şi liderii de filială fideli lui.

Deocamdată, decizia de ieri a Biroului Permanent al PSD, consfinţită apoi în grupul senatorial, i-a oferit lui Mircea Geoană muniţia necesară pentru a acuza conducerea partidului de „calcule meschine” şi de oferirea „pe tavă” a celei de-a doua funcţii în stat puterii. Catalogând decizia anunţată de Victor Ponta drept „profund greşită”, „pripită şi nejustificată, Geoană i-a avertizat deja pe colegii săi de partid că poartă răspunderea pentru ce va urma.

Pentru că Mircea Geoană a refuzat să fie schimbat rapid de la şefia Senatului, Victor Ponta sesizează Comisia de Integritate Morală a PSD, sub pretextul că acesta nu a respectat o decizie a conducerii PSD. Sancţiunea previzibilă? Excluderea din partid, în condiţiile în care Geoană a fost deja suspendat din PSD timp de şase luni.

Ce strategie a folosit conducerea PSD

Schema gândită de liderii PSD pentru a-l îndepărta pe Geoană de la şefia Senatului s-a bazat pe o decizie a Curţii Constituţionale din 2005, care a modificat practic procedura revocării din funcţie a preşedintelui Senatului. Este vorba de o decizie pronunţată pe vremea când Alianţa D.A. – PNL-PD încerca să-l schimbe din funcţie pe Nicolae Văcăroiu, iar PSD şi PRM atacau regulamentul impus de puterea de atunci. Concret, judecătorii CCR au decis în 2005 că „votul acordat preşedintelui unei Camere este un vot politic, care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia”.

În plus, Curtea a mai hotărât că nu se poate opera decât o înlocuire cu o persoană din acelaşi grup parlamentar. Plecând de la aceste prevederi, Ponta s-a gândit că l-ar putea convinge pe Mircea Geoană să accepte să fie înlocuit cu Titus Corlăţean, oferindu-i în contrapartidă funcţia de pre-şedinte al Comisiei de politică externă, funcţie deţinută de Corlăţean. De ce era aşa important ca Geoană să accepte scenariul înlocuirii şi să nu-şi dea demisia din funcţia de preşedinte? Pentru că în cazul demisiei nu s-ar fi intrat pe varianta modificată de Curtea Constituţională şi s-ar fi ajuns la situaţia în care şi celelalte grupuri parlamentare să poată face propuneri pentru şefia Senatului, iar câştigătorul să fie tranşat prin vot.

Dacă Victor Ponta şi Ion Iliescu şi-ar fi dorit doar un vot formal, care să opereze practic în interiorul algoritmului politic, Mircea Geoană a contraatacat forţând, din postura de preşedinte al Senatului şi preşedinte de şedinţă, o amânare. Practic, el a cerut social-democraţilor să vină cu o solicitare de revocare în scris, care să fie adresată Biroului Permanent al Senatului, şi de abia după aceea se va putea pune în discuţie cererea de revocare. În final, după două pauze de consultări cerute de senatorii puterii, şedinţa s-a suspendat.

Coaliţia caută un preşedinte de Senat

Pe marginea ringului au început să se încălzească democrat-liberalii, care s-au şi grăbit să revendice şefia Senatului în cazul în care PSD merge mai departe cu revocarea lui Mircea Geoană. Dinspre tabăra PDL a fost deja avansat un nume, Vasile Blaga. Numirea acestuia la şefia Senatului ar fi fost o compensaţie pentru fostul ministru de Interne, rămas pe dinafara conducerii PDL după Congresul din mai, dar Blaga a arătat că nu este interesat de funcţie.

Potrivit liderului senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, democrat-liberalii ar avea şi „alte candidaturi bune” în afara celei a lui Vasile Blaga. „Şi mai avem şi alte două partide în coaliţie”, a mai arătat Rădulescu. 

Cele mai citite

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...

Acțiunile constructorilor auto europeni, în declin după anunțul lui Donald Trump privind tarifele suplimentare pentru importuri

Decizia lui Trump riscă să afecteze semnificativ producătorii auto europeni, ale căror lanțuri de aprovizionare și piețe de desfacere sunt strâns legat de anumite...
Ultima oră
Pe aceeași temă