Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, referitor la decizia CCR în cazul lui Dan Șova, că magistrații ar trebui” să revină la rolul său de bază, acela de a se pronunța asupra constituționalității legilor adoptate de Parlament”, informează Mediafax.
”Ar fi de bun augur și un semn al revenirii la normalitate pentru societatea românească, atât de bruscată de regimul Băsescu, ca CCR să nu mai fie sesizată în viitor cu vreo cerere de soluționare a unor presupuse conflicte juridice de natură constituțională între autorități sau instituții ale statului. Conflictele au fost un ”modus vivendi” sau un ”modus operandi”, absolut contraproductive, impuse de regimul Băsescu”, a precizat Tăriceanu, într-o declaraţie politică publicată pe site-ul Senatului.
El a menţionat că a sesizat în discursul președintelui Iohannis ”o distanțare din ce în ce mai concretă de filozofia de conducere a fostului președinte, ceea ce îl încurajează să spere că vremea conflictelor a trecut, făcând loc dialogului purtat între instituții pentru o reală soluționare a problemelor și nu doar de dragul imaginii și al propagandei ieftine”.
”Ani la rând, Curtea Constituțională a fost transformată premeditat într-un arbitru central al deciziei politice și al vieții politice, în general. Ar fi binevenit ca CCR să revină la rolul său de bază, acela de a se pronunța asupra constituționalității legilor adoptate de Parlament. Consider că puterile statului își pot rezolva diferențele de opinii prin dialog direct, fără intervenția CCR”, a apreciat Tăriceanu.
Potrivit preşedintelui Senatului, ”este extrem de relevant faptul că la Senat, dar și în Camerele reunite, ca urmare a consultărilor, grupurile parlamentare s-au manifestat consensual în a pune de acord dispozițiile legale cu Constituția, în ceea ce privește majoritatea necesară adoptării hotărârilor de încuviințare a cererilor de reținere sau arestare a unui parlamentar”.
”Nu a fost necesar nici măcar un dialog între instituții. Au fost suficiente consultări în interiorul Legislativului”, a adăugat Tăriceanu.
Potrivit lui Tăriceanu, ”activitatea deosebit de intensă a DNA din ultima vreme, care cuprinde anchetarea unui număr relativ important de politicieni și înalți demnitari, are ecouri și consecințe profunde nu doar în rândul opiniei publice, ci și în interiorul unor autorități ale statului și în relațiile inter-instituționale”.
”De aceea, semnificația, profunzimea și impactul deciziilor luate azi de CCR depășesc cu mult spețele care au inspirat sesizările înaintate Curții de către Președinție și CSM”, a apreciat Călin Popescu Tăriceanu.
Tăriceanu s-a referit şi la anunţul făcut de președintele României, Klaus Iohannis, în conferinţa de presă de bilanţ, privind invitarea la consultări a partidelor politice după sărbătorile pascale.
”Este o direcție de acțiune demnă de a fi salutată și continuată. Sunt sigur că toate partidele politice cu reprezentare parlamentară vor da curs acestei solicitări. Domnul președinte nu a făcut cunoscute propunerile sale pentru agenda discuțiilor, dar îmi permit să afirm că includerea temei revizuirii Constituției este absolut necesară, nu doar pentru accelerarea dezbaterilor. Adoptarea legii de modificare a Constituției necesită o majoritate de 2/3 din numărul parlamentarilor și, în acest context, președintele României poate influența lucrurile de o manieră constructivă”, a menţionat Tăriceanu în declaraţia politică.
<![CDATA[www_server_root = 'http://worker.contentchannel.ro/flowplayer';document.write('’ + ‘ript>’);if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(” + ‘ript>’);}var domain = document.domain;var domain_split = domain.split(‘.’);var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1];document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/playernew/singleplayer_auto/feefcd77b8d7a9f649b12a7539ae71e0/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));]]>