Guvernul alternativ al PDL este condus de prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, iar în componenţa sa regăsim atât foşti miniştri din Cabinetele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu, cât şi nume noi. În teorie, miniştrii „din umbră“ ar trebui să devină titulari în cazul în care democrat-liberalii ar prelua puterea. În practică însă, sunt şanse mici ca unele din numele anunţate ieri să şi figureze într-un viitor guvern. Este, în primul rând, cazul europarlamentarului Monica Macovei, desemnată să se ocupe de Justiţie, despre care se ştie că nu are o relaţie prea bună cu mulţi membri ai PDL (atât din cauza mult discutatelor criterii de integritate pe care le-a propus şi susţinut, cât şi a criticilor pe care nu s-a ferit sa le aducă unor grei ai partidului). În plus, pe când ocupa funcţia de ministru al Justiţiei în Cabinetul Tăriceanu I, Macovei a avut relaţii tensionate cu mai toţii colegii de Guvern, dar şi cu parlamentarii majorităţii la putere.
Faptul că nu toţi miniştrii „din umbră“ vor ajunge titulari a fost, de altfel, admis chiar de preşedintele PDL, Vasile Blaga. „Cei care au fost astăzi desemnaţi să facă parte din acest guvern nu toţi vor ajunge miniştri. Activitatea lor va fi analizată strict în conformitate cu modul de funcţionare a acestui guvern de către Biroul Permanent Naţional al partidului“, a precizat Blaga. Potrivit acestuia, guvernul alternativă „are obligaţia de a sancţiona guvernarea USL zi de zi, de a scoate în evidenţă nerealizările acestui guvern“, dar şi de a propune soluţii.
Cabinetul Boc reloaded
De Finanţe se va ocupa iar Gheorghe Ialomiţianu, membru al Cabinetului Boc II din septembrie 2010 până în februarie 2012. Tot din perioada Boc au fost preluaţi şi miniştrii Anca Boagiu (se va ocupa de Infrastructură) şi Sulfina Barbu (la Mediu, în loc de Muncă). De asemenea, în guvernul alternativ o regăsim pe Andreea Paul, fostul consilier al lui Emil Boc pe probleme economice, avansată între timp în funcţia de prim-vicepreşedinte al PDL pe politici economice şi mediul de afaceri. Paul ar urma să se ocupe de Ministerul Economiei, minister pentru care i s-a vehiculat numele şi în 2012, la formarea Guvernului Ungureanu.
Din Cabinetul Ungureanu, conducerea PDL a selectat trei miniştri pentru a-i monitoriza pe social-liberali: pe Lucian Bode (a fost ministru al Economiei şi Comerţului, acum se va ocupa de Energie), pe Alexandru Nazare (a fost la Transporturi, acum preia în sarcină Ministerul Fondurilor Europene) şi pe Claudia Boghicevici (a fost şi rămâne la Ministerul Muncii).
Cine sunt numele noi
Pentru Ministerul Apărării Naţionale, democrat-liberalii îl avansează pe senatorul Marinică Dincă, fost viceprimar al Craiovei datorită influenţei lui Radu Berceanu. Dincă are 37 de ani şi este de profesie avocat. De Interne, portofoliu deţinut acum de liberalul Radu Stroe, se va ocupa senatorul de Cluj Alin Tişe, fin al lui Emil Boc şi fost prefect de Cluj. Acesta a intrat în vizorul presei datorită averii impresionante pe care admiţea că o are, dar şi a declaraţiei potrivit căreia la botezul copilului său încasase 85.000 de euro, 2.000 de dolari şi 110.000 lei.
De Ministerul Afacerilor Externe se va ocupa Radu Carp, fost membru al Comisiei prezidenţiale de analiză a regimului politic şi constituţional din România şi fost director general al Institutului Diplomatic Român. Un control al Curţii de Conturi la IDR avea să scoată la iveală mai multe nereguli din mandatul lui Carp (inclusiv zeci de mii de lei cheltuiţi pentru angajarea de personal fără a se face şi dovada activităţii desfăşurate).
O desemnare controversată poate fi considerată şi cea a lui Sorin Moldovan pentru Ministerul Tineretului. Fiul unui om de afaceri din Oradea, apropiat de senatorul Petru Filip şi de preşedintele PDL, Vasile Blaga, Sorin Moldovan a ocupat în timpul guvernării democrat-liberale diferite funcţii importante (precum cea de director în Ministerul Educaţiei, la doar 23 de ani, şi cea de preşedinte al Comisiei Naţionale de acţiune împotriva violenţei în sport din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Tineret, un an mai târziu) în ciuda vârstei fragede şi a lipsei de experienţă.
În fine, Ministerul Agriculturii îi revine în grijă vicepreşedintelui Gheorghe Ştefan (a nu se confunda cu primarul de la Neamţ, supranumit „Pinalti“), de Educaţie se va ocupa deputatul Raluca Turcan, de Sănătate, Dragoş Şerban, iar de Cultură, Radu F. Alexandru. În total, guvernul alternativ al PDL numără 16 miniştri, cu 11 mai puţin decât cel al USL.