Cifrele publicate, săptămâna trecută, de Autoritatea pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), privind situaţia absorbţiei fondurilor europene la data de 31 august 2011, arată creşteri modice faţă de luna anterioară. Mai mult, comparând cifrele cu cele de la sfârşitul lunii mai, rezultă o majorare a gradului de absorbţie, în medie, cu numai 1,07% (de la 12,40% la 13,47%).
Pe unele programe operaţionale, precum POS Transport, diferenţa este, practic, de doar 0,23%. Aceasta în condiţiile în care premierul Emil Boc şi-a avertizat colegii că vrea ca, „pe perioada verii, nimeni să nu ia piciorul de pe pedala acceleraţiei” şi a dat asigurări că îmbunătăţirea ratei de absorbţie „este un obiectiv aflat permanent sub observaţia Guvernului”.
Faţă de iunie, când preşedintele Traian Băsescu vorbea despre gradul scăzut al absorbţiei fondurilor europene şi îi invita pe miniştrii „codaşi” să se gândească dacă mai este cazul să rămână la Palatul Victoria, topul arată la fel. Adică, rata cea mai mică de absorbţie poate fi găsită în dreptul Ministerului Transporturilor: 2,84%. Sub 10% se situează în continuare ministerul condus de Traian Igaş, în timp ce Ministerul Mediului şi Laszlo Borbely au reuşit să ajungă, la sfârşitul lunii august, la 10,64%.
În ciuda cifrelor deloc optimiste pe care le moşteneşte, Ludovic Orban, consilierul prezidenţial creditat cu 99% din şanse pentru a conduce viitorul minister, spune că rata de absorbţie va creşte. Tot el spune însă că rezultatele nu se vor vedea imediat, ci cam „la un an, un an şi ceva”.
Cum îi scapă Orban pe miniştri de remaniere
Deşi va fi perceput de public, după înfiinţarea ministerului şi după instalarea oficială, ca fiind direct răspunzător de gradul de absorbţie a fondurilor europene, Leonard Orban va avea însă pârghii de acţiune relativ limitate. Aceasta deoarece el nu va conduce autorităţile de management de la ministere, ci va coordona ACIS şi Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi.
În privinţa atribuţiilor noului minister, reprezentanţii coaliţiei au arătat deja că acestea nu vor fi constituite prin preluarea de atribuţii de la alte ministere. Apoi, viitoarea instituţie „va avea rol de coordonare a fondurilor europene, dar nu vor fi luate fondurile de la ministere”, după cum a explicat liderul senatorilor UDMR, Fekete-Szabo Andras Levente.
Prin înfiinţarea unui nou minister şi prin instalarea ex-comisarului european pentru Multilingvism în fruntea lui, sunt toate şansele să fie îngropată povestea remanierii pe motiv de neperformanţă în atragerea şi cheltuirea banilor UE. De altfel, remanierea ar fi trebuit discutată în luna iulie, când a fost publicată situaţia la data de 30 iunie, aşa cum anunţa preşedintele Traian Băsescu.
Apoi, reprezentanţii coaliţiei s-au „ascuns” de remaniere invocând un amplu „proces de evaluare a tuturor celor numiţi în funcţii politice”. Adică, ar fi fost evaluaţi pe parcursul verii nu doar miniştrii, ci şi secretarii de stat, subsecretarii de stat etc.
Totuşi, există voci în PDL, în special din rândul celor rămaşi în afara conducerii partidului la Congresul din mai, care atenţionează că trebuie făcut un bilanţ înainte de a intra în anul electoral 2012. Un astfel de avertisment a venit de la deputatul Raluca Turcan:
„O astfel de modificare în echipa guvernamentală (înfiinţarea unui nou minister – n.r.) reprezintă o bună ocazie pentru a discuta nivelul performanţelor în toate ministerele. Trebuie să gândim bine dacă intrăm în anul electoral cu aceeaşi echipă guvernamentală sau dacă facem schimbări care să dinamizeze activitatea şi să transmită un mesaj către alegătorii pe care dorim să-i recâştigăm”.
Calendar „probabil”, de la Udrea citire
Decizia oficială de înfiinţare a unui nou minister şi numele viitorului membru al Guvernului sunt aşteptate să fie anunţate în zilele următoare, după ce ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a spus că viitorul minister „se va înfiinţa, probabil, cel mai târziu în luna octombrie şi va fi condus, probabil, de domnul Orban”.
Premierul Emil Boc s-a arătat însă, deocamdată, rezervat în a pronunţa numele consilierului prezidenţial. „Eu, ca prim-ministru, voi putea comunica public doar după ce am acordul coaliţiei pe toate aspectele.
Deocamdată, există acordul coaliţiei cu privire la necesitatea înfiinţării Ministerului pentru Coordonarea Absorbţiei Fondurilor Europene”, a precizat Boc, la sfârşitul săptămânii trecute.
Înfiinţarea unui nou minister trebuie să fie aprobată de Parlament, iar noul membru al Guvernului trebuie să fie audiat în comisii.