4.8 C
București
sâmbătă, 30 noiembrie 2024
AcasăSportCSM: Pe rolul instanţelor judecătoreşti sunt peste 200 de dosare, cu o...

CSM: Pe rolul instanţelor judecătoreşti sunt peste 200 de dosare, cu o vechime de 10 ani

Un raport al Inspecţiei Judiciare, făcut public de Consiliul Superior al Magistaturii (CSM), arată că pe rolul instanţelor judecătoreşti, în 2014 şi în primul semestru din 2015, sunt peste 200 de dosare cu au o vechime de 10 ani, iar patru dintre ele au o vechime de peste 20 de ani, potrivit Mediafax.

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat, în ședința de joi, raportul Inspecţiei Judiciare privind rezultatul activităţii de monitorizare a dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în semestrul I al anului 2015.

La nivel naţional, analiza datelor statistice relevă că numărul dosarelor mai vechi de 10 ani aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în semestrele I şi II ale anului 2014 şi în semestrul I al anului 2015 este constant – 225, 221, respectiv 225 cauze, dintre care, în semestrul I 2015: 192 dosare cu o vechime între 10 – 15 ani, 29 cu o vechime între 15 – 20 de ani şi patru cu o vechime de peste 20 de ani.

Printre cauzele care au determinat prelungirea excesivă a duratei soluţionării cauzelor se află modificarea în timp a componenţei completelor de judecată, parcurgerea mai multor cicluri procesuale, administrarea cu întârziere a expertizelor tehnice sau a unui probatoriu complex, declinări de competenţă, strămutarea unor dosare, suspendarea judecăţii pentru perioade mari de timp, admiterea căilor extraordinare de
atac la un interval mare de timp de la data soluţionării iniţiale a cauzei, neefectuarea verificărilor cu privire la dosarele suspendate, lipsa rolului activ al instanţelor, acordarea unor termene de judecată cu o durată mare sau neadaptată motivelor de amânare, amânarea succesivă a pronunţării, precum şi motivarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti, potrivit CSM.

Secţia pentru judecători apreciază că o durată excesivă a procedurii judiciare poate aduce atingere dreptului la un proces echitabil al părţilor. Prin urmare, aceste cauze trebuie să beneficieze de atenţia sporită a judecătorilor prin acordarea unor termene scurte şi dispunerea tuturor măsurilor procedurale care să contribuie la accelerarea judecăţii.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă