Europarlamentarul PDL, pe care preşedintele Traian Băsescu spune că l-ar fi dat afară din partid dacă mai era şeful formaţiunii, afirmă pe blog că nu renunţă la criticile sale.
„Asaltat de ziarişti, care doresc să reacţionez la declaraţia făcută astăzi de către preşedinte la RRA, îmi întrerup plăcuta vacanţă de 7 zile pentru a declara urmatoarele: Cred că preşedintele a fost iritat de interviul acordat de Radu F. Alexandru (RFA) Revistei 22. Altfel, menţin toate reproşurile aduse Guvernului sau PDL de-a lungul timpului”, spune eurodeputatul.
Preda arată că va continua să-şi critice colegii cât timp nu lucrează în interesul general şi avertizează că modernizarea este împiedicată de spiritul partizan şi lipsa de critică. „Voi continua să critic public nu doar adversarii, ci şi colegii de partid, atâta vreme cât aceştia nu vor lucra în interesul general. Rămân astfel fidel obiectivului modernizării României, aşa cum a fost el definit de către preşedintele Traian Băsescu. Dar modernizarea, cred eu, nu poate fi făcuta dacă un spirit partizan te împiedică să vezi erorile din propria ta tabără”, conchide pedelistul.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la postul public de radio, că, dacă el ar fi condus PDL, în partid nu ar mai fi rămas niciun politician care nu respectă deciziile majorităţii, „indiferent că s-ar fi numit Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru”.
„Eu nu m-am implicat niciodată şi vă asigur că dacă m-aş fi implicat PDL ar fi fost mult mai precis în acţiunea politică, iar declaraţii şi tolerarea atitudinilor ostile partidului ar fi fost inexistente. N-ar fi rămas în PDL niciun politician care nu respectă regula de aur a democraţiei interne într-un partid, adică discutăm şi, când am decis, respectăm toţi ce am decis, când a decis majoritate. Indiferent că s-ar fi numit (Cristian – n.r.) Preda, Sever Voinescu, Radu F. Alexandru, n-ar fi fost în partid dacă eu conduceam partidul”, a spus Băsescu, la RRA.
Senatorul Radu F. Alexandru a dat însă de înţeles că Sever Voinescu sau Cristian Preda, care l-au atacat pe premier, sunt mai vinovaţi decât el. „Spre surprinderea mea, Traian Băsescu, din afara partidului, vorbeşte ce ar fi făcut ca preşedinte al PDL după ce oameni care au fost în anturajul domniei sale nu au făcut decât să denigreze PDL-ul şi pe preşedintele acestuia. Domnul preşedinte nu a avut nici cea mai mică problemă când aceştia au spus despre premier că face jocul PSD sau că ne va duce pe lună cu bicicleta”, a argumentat senatorul PDL.