2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSportCristian Preda: Decizia CCR este una RAŢIONALĂ

Cristian Preda: Decizia CCR este una RAŢIONALĂ

Prim-vicepreşedintele PDL Cristian Preda consideră că decizia Curţii Constituţionale a României (CCR) de a devansa cu zece zile data la care se va pronunţa asupra referendumului din 29 iulie este una raţională.

”Decizia CCR de a devansa cu zece zile data la care se va pronunţa asupra referendumului din 29 iulie e raţională. Sムsperăƒm cムpânムpe 21 august nu va apărea vreun obstacol nou”, scrie Cristian Preda pe blogul personal într-un text publicat miercuri.

”Sunt utile şi explicaţiile despre listele electorale furnizate de judecăƒtori guvernului – care a blocat, prin MAI, pe 2 august, luarea unei decizii. N-ar fi răƒu că şi Victor Ponta sムarate cât de mult îşi doreşte sムcontribuie la depăşirea crizei şi sムtrimitムmai devreme decât i-a cerut Curtea datele mult-aşteptate şi arhi-cunoscute”, mai scrie Preda.

Pe de altă parte, europarlamentaru PDL atrage atenţia că judecătorii constituţionali ar fi ajuns la un acord privind numărul necesar de voturi pentru invalidarea referendumului.

”Ύn fine, meritムnotat căƒ, potrivit unor relatăƒri ale presei, pare să se fi ajuns la un acord în sânul Curţii şi cu privire la numărul necesar de voturi pentru a invalida referendumul. Legea spune că validarea se face cu minimum două treimi, fărムa pomeni ceva despre număƒrul de voturi necesare invalidăƒrii.

Logică juridicムelementarムspune atunci cムinvalidarea intervine dacムnu se atinge pragul de 6 la 3 pentru validare. Ceea ce înseamnă că referendumul e invalidat nu doar cu 6 voturi la 3, ci şi cu orice vot de tipul 5 la 4”, subliniază Cristian Preda.

Curtea Constituţională a României a decis, marţi, să scurteze cu zece zile termenul de pronunţare pe rezultatele referendumului.

„Plenul Curţii Constituţionale a luat în discuţie cererea de preschimbare a termenului de judecată stabilit pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor acestuia, cerere formulată de preşedintele suspendat al României, domnul Traian Băsescu. În vederea asigurării soluţionării, cu celeritate, a cauzei cu care a fost învestită Curtea Constituţională, pentru a evita prelungirea situaţiei de instabilitate politică care se răsfrânge direct asupra economiei naţionale, în temeiul art.3, art.14 şi art.50 alin.(1) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi al art.153 din Codul de procedură civilă, plenul Curţii Constituţionale a dispus preschimbarea termenului de dezbateri acordat în cauză, de la data de 31 august 2012, la data de 21 august 2012”, se arată în comunicat.

Cele mai citite

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit...

PKO Bank Polski, cea mai mare bancă din Polonia, își deschide sucursală în România

PKO Bank Polski, liderul sistemului bancar polonez, a început oficial activitatea pe piața locală în 2025, prin deschiderea unei sucursale corporate în București. Cu active...

Vortexul polar lovește SUA: Gerul extrem și ninsorile vor afecta 300 de milioane de oameni

Un vortex polar este prognozat să afecteze săptămâna viitoare cea mai mare parte a Statelor Unite, inclusiv regiuni sudice neobișnuit de friguroase. Serviciul Meteorologic Național...
Ultima oră
Pe aceeași temă