0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSportCorneliu Vadim Tudor contesta excluderea sa din PRM

Corneliu Vadim Tudor contesta excluderea sa din PRM

Corneliu Vadim Tudor contestă excluderea sa din PRM şi a prezentat Tribunalului Bucureşti mai multe documente pentru a putea reveni în partid, informează b1.ro.

”I-am băgat de patru ori în Parlamentul României şi o dată în Parlamentul European, ce ar trebui să mai fac eu? Nu sunt omul orchestră. Am făcut cât era arhisuficient să fac. Nu are nimeni dreptul moral să-l acuze pe Vadim Tudor. Ce am făcut eu în România nu a făcut niciun partid. Am ţinut sus steagul naţional şi dacă nu mergem în Tansilvania cu paşaport asta e în primul rând datorită mie”, a declarat Vadim la Tribunalul Bucureşti.

”Să le crape obrazul de ruşine acelor derbedei care îndrăznesc să mă critice pe mine. Dacă am greşit, am greşit de partea ţării, nu împotriva ţării”, a precizat fostul preşedinte al PRM.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă