2.1 C
București
duminică, 5 ianuarie 2025
AcasăSportConcediul maternal rămâne de doi ani

Concediul maternal rămâne de doi ani

Concediul maternal va rămâne de doi ani, însă nu s-a stabilit care va fi cuantumul indemnizaţiei. Acestea sunt hotărârile luate de Coaliţia de guvernare în şedinţa de duminică seară, de la Palatul Victoria, informează realitatea.net.

„Consensul pentru durata de doi ani a concediului maternal şi plafonul minimal de 600 de lei a fost unanim. În cazul plafonului maximal rămâne ca mâine (luni – n.r.) dimineaţă Coaliţia să decidă, pentru că ministrul Muncii a venit cu calculele proprii, noi cu altele şi urmează ca mâine dimineaţă să se mai verifice calculele, să se mai analizeze şi să se ia o decizie”, au precizat surse oficiale, citate de Agerpres.

Surse participante la discuţia coaliţiei de duminică seară au mai declarat că s-a discutat şi despre „Taxa de solidaritate” pe averile mari ca fiind o posibilă sursă financiară pentru indemnizaţia mamelor.

Însă, nu toţi liderii Coaliţiei au fost de acord cu această propunere, pe motiv că Taxa de solidaritate este o propunere legislativă, şi nu un act normativ intrat în vigoare.

 

Până la decizia coaliţiei din această seară există cinci variante legate de reducerea duratei concediului maternal şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului: una prevede concediu de 24 de luni cu indemnizaţie maximă de 2.500 de lei şi indemnizaţie pentru creşterea copiilor acordată bunicilor, o alta stipulează 36 de luni de concediu de maternitate şi 600 de lei indemnizaţie unică, o alta propunere prevede 12 luni de concediu maternal, 3.400 lei indemnizaţie maximă şi 500 lei/lunar primă pentru întoarcerea la lucru din a şaptea lună, o altă propunere arată că mamele ar urma să aibă concediu 2 ani cu indemnizaţie maximă de 1.500 de lei şi 100 lei/lunar primă pentru întoarcerea la lucru, iar o ultimă variantă că mamele vor avea concediu 12 luni şi o indemnizaţie între 600 şi 1.000 de lei.

Ministerul Muncii a propus reducerea perioadei de concediu de creştere a copilului la 12 luni şi acordarea unui stimulent lunar de 500 de lei, începând cu luna a şaptea până la împlinirea perioadei de 24 de luni, dacă mamele se întorc mai devreme la serviciu.

În timp ce PDL a declarat că îl susţine pe ministrul Muncii în demersul său, UDMR şi UNPR au afirmat că nu susţin măsura de reducere a concediului maternal.

 

Cele mai citite

Episod de primăvară, în ianuarie: maxime de până la 17 grade în toată țara

Săptămâna viitoare aduce vreme caldă în toată țara, cu temperaturi maxime care pot ajunge până la 17 grade, mult peste media obișnuită pentru începutul...

Zelenski: „Armata rusă a pierdut un batalion de infanterie nord-coreeni și parașutiști ruși”

Potrivit evaluărilor ucrainene și occidentale, aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni sunt desfășurați în regiunea Kursk. Desfășurarea vine după ce forțele ucrainene au lansat o incursiune...

Creștere alarmantă a datoriilor neplătite pe cardurile de credit în SUA: Cel mai mare nivel din 2008

La finalul anului 2024, datoriile neachitate de pe cardurile de credit ale americanilor au atins un nivel alarmant, cel mai ridicat din 2008, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă