15.7 C
Bucureศ™ti
duminicฤƒ, 6 octombrie 2024
AcasฤƒSportUPDATE.Zgonea: Deputaลฃii vor lua act, luni, de รฎncetarea mandatului lui Petre Roman

UPDATE.Zgonea: Deputaลฃii vor lua act, luni, de รฎncetarea mandatului lui Petre Roman

UPDATE: Deputaลฃii vor lua act, luni, de încetarea mandatului deputatului Petre Roman, a declarat, joi, preลŸedintele Camerei Deputaลฃilor Valeriu Zgonea. El a arฤƒtat cฤƒ în 15 zile comisiile juridice ลŸi de regulament vor reglementa situaลฃiile în care contestaลฃiile la deciziile ANI nu sunt depuse în termen, informeazฤƒ Mediafax.

"Noi nu am avut pânฤƒ acum niciun caz în care un parlamentar nu a contestat în termenul legal un raport al ANI. Având acest vid legislativ atât în Regulamentul Camerei, cât ลŸi în celelalte legi secvenลฃiale înclusiv în legea fundamenatlฤƒ a Agenลฃiei Naลฃionale de Integritate, am cerut Comisiei juridice împreunฤƒ cu Comisia pentru regulament sฤƒ facฤƒ odatฤƒ ce trebuie sฤƒ facฤƒ sฤƒ ne punฤƒ în regulament niลŸte termene precise ลŸi niลŸte obligaลฃii precise, pe care noi ca parlamentari trebuie sฤƒ le avem", a explicat, dupฤƒ ลŸedinลฃa Biroului Permanet al Camerei, Valeriu Zgonea.

El a arฤƒtat cฤƒ în Regulamentul Camerei nu se precizeazฤƒ ce trebuie sฤƒ facฤƒ Biroul Permanent, Comisia juridicฤƒ ลŸi plenul în caz de "necontestare în termen" a rapoartelor ANI privind incompatibilitฤƒลฃile parlamentarilor.

"Raportul fiind necontestat, domnul deputat este incompatibil.(…)Luni, luฤƒm act de încetarea mandatului domnului deputat Petre Roman, ne-a venit raportul suplimentar în care ni se spune ce se întâmplฤƒ în cazul domnului Roman", a mai spus Zgonea.

Comisia Juridicฤƒ a Camerei Deputaลฃilor a decis, joi, sฤƒ trimitฤƒ la Biroul Permanent decizia ANI în privinลฃa incompatibilitฤƒลฃii lui Petre Roman, considerând cฤƒ nu e de competenลฃa sa, a declarat vicepreลŸedintele Comisiei Juridice, deputatul Ciprian Nica, informeazฤƒ Mediafax.

"Ca urmare a schimbฤƒrii statutului, practic Comisia juridicฤƒ nu mai are niciun rol din aceastฤƒ perspectivฤƒ, motiv pentru care sugerez sฤƒ trimitem cฤƒtre Biroul Permanent", a propus preลŸedintele comisiei, Bogdan Ciucฤƒ.

Deputatul PNL Ludovic Orban, prezent la ลŸedinลฃฤƒ a declarat cฤƒ, în privinลฃa revocฤƒrii din funcลฃie a lui Petre Roman, Camera nu poate sฤƒ se pronunลฃe pânฤƒ nu se judecฤƒ la Curtea de Apel contestaลฃia depusฤƒ de Petre Roman la raportul ANI.

Comisia juridicฤƒ a amânat sฤƒptฤƒmâna trecutฤƒ luarea unei decizii în privinลฃa cazului lui Petre Roman trimiลฃând la Biroul Permanent documentele depuse de deputatul PNL, pentru ca Biroul sฤƒ solicite ANI un punct de vedere pe aceste documente.

Agenลฃia Naลฃionalฤƒ de Integritate (ANI) i-a amendat, marลฃi, cu câte 2.000 de lei, pe deputaลฃii din Comisia jurdicฤƒ prezenลฃi luni în ลŸedinลฃฤƒ pentru cฤƒ nu l-au revocat din funcลฃie pe Petre Roman, pentru incompatibilitate.

Astfel, au fost amendaลฃi cu câte 2.000 de lei cei 22 de membri ai comisiei care au fost luni la ลŸedinลฃฤƒ.

Amenda a fost aplicatฤƒ conform articolului 29, alinetul 3, din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcลฃiilor ลŸi demnitฤƒลฃilor publice, potrivit cฤƒruia "neaplicarea sancลฃiunii disciplinare sau neconstatarea încetฤƒrii funcลฃiei publice, dupฤƒ caz, atunci când actul de constatare a rฤƒmas definitiv, constituie contravenลฃie ลŸi se sancลฃioneazฤƒ cu amendฤƒ de la 50 lei la 2.000 lei, dacฤƒ fapta nu constituie infracลฃiune".

ANI a trimis, luni, o nouฤƒ solicitare Camerei Deputaลฃilor de revocare din funcลฃie a deputatului Petre Roman, dupฤƒ ce a constatat incompatibilitatea acestuia, raportul rฤƒmânând definitiv prin necontestare.

Cele mai citite

Cine sunt judecฤƒtorii care au votat รฎmpotriva candidaturii Dianei ศ˜oศ™oacฤƒ la alegerile prezidenศ›iale

Curtea Constituศ›ionalฤƒ a Romรขniei (CCR) a acceptat o contestaศ›ie รฎmpotriva candidaturii Dianei ศ˜oศ™oacฤƒ la alegerile prezidenศ›iale, hotฤƒrรขrea fiind definitivฤƒ ศ™i eliminรขnd-o astfel din cursa...

Hezbollah: Orice legฤƒturฤƒ cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenลฃial รฎnlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...

Protest cu mii de oameni la Budapesta รฎn faศ›a sediului televiziunii de stat

Mii de cetฤƒศ›eni unguri au protestat รฎn faศ›a sediului televiziunii publice din Budapesta, cerรขnd un serviciu de presฤƒ independent. Protestul a fost organizat de...
Ultima orฤƒ
Pe aceeaศ™i temฤƒ