In justificarea acestei situatii fara precedent a fost reamintit principiul separarii puterilor in stat. Varianta neformularii unei recomandari a intrunit aprobarea majoritatii membrilor Comisiei juridice, inregistrandu-se 20 de voturi pentru si doar doua impotriva raportului, acestea din urma apartinand deputatilor PD-L. In raport vor fi incluse doar pozitiile fiecaruia dintre cei sapte raportori, obiectiuni ale deputatilor de ordin procedural, legate de faptul ca sesizarea a venit de la DNA si nu de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si fragmente din stenograma audierii lui Miron Mitrea. Prin raport se va cere plenului sa decida in privinta cererii DNA de incepere a urmaririi penale a fostului ministru al Transporturilor.
Aceasta procedura este similara celei de la Curtea Constitutionala, unde judecatorii care au pozitii diferite si le argumenteaza separat, in textul hotararii. Deputatul PC Sergiu Andon a afirmat ca parlamentarii si plenul nu hotarasc soarta lui Mitrea, aceasta sarcina revenind instantei. Raportul va fi redactat in zilele urmatoare si va fi depus la Biroul Permanent, caruia ii revine misiunea de a stabili data sedintei de plen in care va fi dezbatut cazul. Pionul principal, Mitrea, a jucat pe cartea "dosarului insailat", afirmand ca nu se teme de justitie si chiar i-ar conveni un eventual aviz favorabil inceperii urmaririi penale pentru a avea ocazia sa-si dovedeasca nevinovatia.
Varianta neformularii unei recomandari (o premiera in activitatea postdecembrista a Legislativului) a intrunit aprobarea majoritatii membrilor Comisiei juridice, inregistrandu-se 20 de voturi pentru si doar doua impotriva raportului, acestea din urma apartinand deputatilor PD-L. In loc de o propunere concreta, in raport vor fi incluse pozitiile fiecaruia dintre cei sapte raportori, obiectiuni ale deputatilor de ordin procedural, legate de faptul ca sesizarea a venit de la DNA, si nu de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, precum si fragmente din stenograma audierii lui Miron Mitrea. Prin raport, se va cere plenului sa decida in privinta cererii DNA de incepere a urmarii penale a fostului ministru al Transporturilor.
S-a mers pe varianta aceasta pentru ca, potrivit presedintelui Comisiei juridice, Sergiu Andon, s-au constatat "opinii diferite" in randul raportorilor. Procedura aminteste intr-o oarecare masura de cea de la Curtea Constitutionala, unde judecatorii care au pozitii diferite si le argumenteaza separat, in textul hotararii. "Nici noi si nici plenul nu hotaram soarta domnului Mitrea. Doar instanta hotaraste", a declarat ieri deputatul PC Sergiu Andon. Tot el a explicat ca s-a preferat varianta neformularii unei recomandari pentru a se evita incalcarea principiului separarii puterilor in stat. Cu alte cuvinte, pentru a mai atenua din impresia ca parlamentarii s-au substituit instantelor de judecata in cazul fostilor demnitari care sunt si senatori ori deputati.
Raportul va fi redactat in zilele urmatoare si va fi depus la Biroul Permanent, caruia ii revine misiunea de a stabili data sedintei de plen in care va fi dezbatut cazul. Asemenea sedintei de ieri a Comisiei juridice, deputatii se vor pronunta in plen prin vot secret cu bile.
Atat in fata colegilor, cat si in fata jurnalistilor, Mitrea a jucat pe cartea "dosarului insailat" si a preferat jocul de imagine, spunand ca nu s-ar teme de justitie, ba chiar i-ar conveni un eventual aviz favorabil inceperii urmaririi penale pentru a avea ocazia sa-si dovedeasca nevinovatia. "Din punctul meu de vedere, s-a insailat o cauza penala, ca in mod evident nu poate exista mita. (…) I-am rugat si cred ca toata lumea este de acord ca astazi (ieri – n.r.) sa se dea o solutie pe aceasta audiere si pe dosar (…), ca sa nu dam senzatia ca incercam sa ascundem ceva", a declarat Mitrea la iesirea de la audieri. "Daca era un dosar care avea ceva si daca procurorii doreau sa ma trimita in judecata, ma trimiteau de cinci ori. Am spus si pe aici ca as dori sa fiu trimis in judecata", a mai zis Mitrea.
Potrivit unor surse din comisie, audierea fostului ministru s-a desfasurat relaxat, cordial chiar. "stie bine cum stau lucrurile si ne-a spus ca are incredere in judecata Parlamentului. Nu suntem copii. E imposibil sa se stranga doua treimi din voturi (in plen, pentru un aviz favorabil – n.r.)", ne-au declarat aceleasi surse. Cat despre accesul la dosar al lui Mitrea, membrii comisiei ne-au spus ca deputatul nu a manifestat, in sedinta de ieri, vreun interes in acest sens. "Nu are cum sa stie tot dosarul, dar e informat. stie destul de bine ce e in el",
ne-au mai declarat deputatii juristi. Mitrea ar dori ca Legislativul sa demareze o ancheta pentru a vedea cum functioneaza DNA. El a declarat ca le va explica deputatilor juristi cum lucreaza institutia pe care o doreste sub ancheta parlamentara, "ca sa inceapa sa invete si ei". Audierile au fost marcate insa de un mic incident, deputatul PRM Florina Jipa retragandu-se de la lucrari pe motiv ca nu i s-a permis accesul la dosarul lui Mitrea, deoarece nu a depus o cerere scrisa, asa cum a stabilit conducerea Camerei.
SCUZE
» Fostul ministru al Transporturilor a spus ca si-a cerut scuze in fata comisiei pentru gestul finului sau, Eugen Nicolicea, care a inlocuit un coleg deputat pentru a putea studia dosarul nasului.
AMANARE
» Dosarul fostului premier Adrian Nastase mai are de asteptat pana sa intre in atentia raportorilor si a Comisiei juridice, in conditiile in care nu s-au terminat inca dezbaterile asupra dosarului lui Mitrea, iar Parlamentul functioneaza deja la cote de avarie din cauza campaniei electorale.
PRO SI CONTRA
» Voturi impartite
Presedintele Comisiei juridice, Sergiu Andon, sustine ca va vota pentru inceperea urmaririi penale in cazul lui Miron Mitrea, "ca sa se lamureasca odata in justitie acest dosar". "Trebuie sa respectam principiul separatiei puterilor in stat, doar instanta fiind cea care trebuie sa decida daca Mitrea este vinovat sau nu, dar si principiul egalitatii in fata a legii a tuturor cetatenilor", a precizat liderul PC. Acesta a afirmat ca Miron Mitrea are ocazia, in justitie, "sa-si spele imaginea si sa elimine conurile de umbra ce planeaza asupra sa" si sa se confrunte barbateste cu procurorii in instanta. La randul sau, deputatul PD-L Petre Ungureanu a declarat ca "nu este nici un dubiu" ca va vota pentru trimiterea dosarului in instanta, "pentru ca nu putem sa ne transformam in justitie paralela". In schimb, social-democratul Forin Iordache considera ca dosarul este "unul politic" si ca nu sunt elemente care sa justifice inceperea urmaririi penale in cazul Mitrea, deci voteaza impotriva trimiterii dosarului in instanta. La fel, deputatul liberal Dragos Ujeniuc spune ca fapta de luare de mita "nu exista decat in mintea procurorilor" si ca va vota impotriva.