Președintele Traian Băsescu și Guvernul Boc ar fi întreprins ”acţiuni concrete pentru favorizarea fraudării alegerilor”, fiind indicate constituirea de grup infracţional, fals şi uz de fals, se arată în concluziile raportului Comisiei de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, potrivit Mediafax.
17.25: Eugen Nicolicea: Niciun membru al Comisiei de anchetă nu a cerut audierea lui Traian Băsescu
UPDATE 14.30: Membrii liberali din Comisia de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 au luat decizia de a se retrage și de a nu participa la votul final al raportului, a anunțat, miercuri, deputatul liberal Daniel Fenechiu. CITEȘTE mai multe AICI.
”Comisia a constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Traian Băsescu.
Aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate. În realizarea planului privind fraudarea alegerilor prezidenţiale, reprezentanţii celor două instituţii au acţionat în forţă, cu rea credinţă, în total dispreţ faţă de lege”, se arată în concluziile raportului.
Amploarea acţiunilor care li se impută fostului preşedinte şi membrilor Guvernului PDL de atunci a fost de natură de a schimba rezultatul alegerilor, se precizează în raportul comisiei.
Faptele pe care se întemeiază concluzia comisiei se referă la demiterea ministrului de Interne Dan Nica, urmată de schimbarea tuturor miniştrilor PSD cu miniştri interimari de la PDL pe 1 octombrie 2010. Prin decrete prezidenţiale. ”Aceste decrete sunt emise cu încălcarea legii, deoarece în momentul emiterii de către preşedinte, decretul nr.1360 privind constatarea vacanţei tuturor posturilor de membru al Guvernului ale miniştrilor PSD, ca urmare a demisiilor acestora nu fusese publicat, deci nu exista (art.100 alin. (1) din Constituţie)”, se arată în raport. Ulterior, au fost schimbaţi şi 20 de prefecţi cu impact direct asupra organizării alegerilor.
Comisia inventariază şi posibilele infracţiuni comise. În primul rând, este vorba de constituirea unui grup infracţional organizat: ”Astfel, Preşedintele României – Traian Băsescu- , împreună cu primul ministru al Guvernului – Emil Boc – şi cu ceilalţi membri ai Guvernului României – Vasile Blaga, Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Cătălin Marian Predoiu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă s-au asociat în vederea comiterii de infracţiuni care să aibă drept consecinţă favorizarea comiterii de infracţiuni electorale, cu scopul de a-l avantaja pe candidatul Traian Băsescu”.
Preşedintele Băsescu este acuzat şi fals intelectual şi uz de fals, iar membrii guvernului Boc de abuz în serviciu prin Hotărârile de Guvern privind schimbarea prefecţilor: ”Aceste Hotărâri de guvern sunt adoptate cu încălcarea legii, deoarece în momentul adoptării de către guvern, Hotărârile de încetare a exercitării funcţiei de prefect enumerate la punctul 8 nu fuseseră publicate, deci nu existau (art.108 alin.4 din Constituţie). Acest fapt ţine de natura evidenţei deoarece atât Hotărârile de încetare a funcţiei de prefect cât şi cele de exercitare a funcţiei de prefect fiind adoptate în cadrul aceleiaşi şedinţe de guvern, numerele lor fiind alternative”.
În ce priveşte măsurile propuse, comisia susţine că numai Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate decide dacă începe sau nu urmărirea penală împotriva lui Traian Băsescu.
În ce priveşte membrii guvernului Boc ”rămâne la latitudinea Preşedintelui României dacă cere urmărirea penală a foştilor membri ai guvernului care nu au în prezent calitatea de parlamentar: Emil Boc, Vasile Blaga,Gabriel Sandu, Gheorghe Pogea, Elena Gabriela Udrea, Radu Mircea Berceanu, Adriean Videanu şi Sorina Luminiţa Plăcintă şi rămâne la latitudinea Camerei Deputaţilor dacă cere urmărirea penală a lui Cătălin Marian Predoiu, fost membru al guvernului care în prezent are calitatea de deputat.
Raportul comisiei de anchetă a fost adoptat în şedinţa de miercuri, cu majoritate de voturi.