Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ce Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor, scrie Mediafax.
Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate, solicită Senatului constatarea încetării de drept a calităţii de senator a domnului Mircea Diaconu, în conformitate cu prevederile art. 7, alin. (1) si (3) din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată.
Solicitarea Consiliului are în vedere necesitatea respectării fără întârziere a Deciziei nr. 3104 din 19 iunie 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, irevocabilă, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de domnul Mircea Diaconu împotriva Sentinţei civile nr. 5153 din 16 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii ca legal şi temeinic a Actului de constatare nr. 5034/G/II/2011, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se afla domnul senator Mircea Diaconu.
Citeşte şi:
Georgescu (ANI): Vom contesta în instanţă o eventuală candidatură a lui Mircea Diaconu la Senat
De ce nu renunţă Diaconu la mandatul de senator
CNI reaminteşte faptul că, prin Rapoartele Comisiei Europene privind progresele realizate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, aceasta recomandă României „să demonstreze existenţa unor rezultate pozitive în ceea ce priveşte pronunţarea de sancţiuni prin care să se dea curs hotărârilor Agenţiei Naţionale de Integritate”, subliniind că „reacţiile insuficiente ale autorităţilor administrative şi judiciare la constatările şi sesizările ANI subminează eficienţa întregului proces de consolidare a integrităţii administraţiei publice şi limitează rezultatele activităţii ANI”, fiind necesară „o reacţie promptă şi cuprinzătoare a autorităţilor administrative şi judiciare pentru a asigura obţinerea de rezultate de către sistemul de integritate în această privinţă”.
De asemenea, CNI menţionează că, în acest sens, Camera Deputaţilor s-a pronunţat deja într-o speţă similară, prin Hotărârea 30/11 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.647/11 septembrie 2012.
Consiliul Naţional de Integritate este un organism reprezentativ, cu activitate nepermanentă, format în prezent dintr-un număr de membri desemnaţi de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor, reprezentanţi ai Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor Publice, Asociaţiei Municipiilor din România, Asociaţiei Oraşelor din România, Asociaţiei Comunelor din România, precum şi reprezentanţi ai funcţionarilor publici.
ANI a cerut, marţi, Senatului aplicarea cu celeritate a sancţiunilor prevăzute de lege, respectiv revocarea lui Mircea Diaconu, solicitate ce vine în urma boicotării şedinţei de luni a Plenului Senatulu, în care trebuia să se discute despre încetarea mandatului senatorului Diaconu.
„Orice amânare privind aplicarea prevederilor legale în materia incompatibilităţilor afectează, în mod grav, atât obiectivele României asumate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), cât şi percepţia cetăţenilor asupra domniei legii şi a statului de drept”, precizează, într-un comunicat de presă, Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
ANI arată că prin hotărârea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost menţinut „ca temeinic şi legal Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate cu privire la starea de incompatibilitate a senatorului Mircea Diaconu”, hotărâre ce a rămas „definitivă şi irevocabilă în urmă cu mai bine de patru luni, la data de 19 iunie 2012”.
„De asemenea, menţionăm faptul că Mircea Diaconu nu mai poate candida pentru o funcţie eligibilă de membru al Parlamentului pe o perioadă de trei ani, potrivit prevederilor art. 25, alin. (2) din Legea 176/2010 – «persoana eliberată sau destituită din funcţie […] sau faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […], pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului»”, subliniază ANI.
Luni, şedinţa de Plen a Senatului în care urma să se discute subiectul încetării mandatului senatorului Mircea Diaconu a fost suspendată de preşedintele acestui for, Crin Antonescu, după ce a constatat că nu a fost întrunită prezenţa minină a parlamentarilor.
Senatorii Traian Igaş (PDL) şi Toni Greblă (PSD) reclamă că şedinţa de luni a plenului a fost suspendată din cauza absenţei parlamentarilor din cealaltă tabără politică, în situaţia în care trebuia să se discute despre încetarea mandatului senatorului Mircea Diaconu.
Senatorul PDL Traian Igaş a declarat presei că şedinţa de plen a fost suspendată din cauza absenţilor din partea puterii, susţinând că din partea democrat-liberalilor au fost prezenţi „undeva la 75% din numărul grupului parlamentar”.
„Noi, cei din PDL, am venit într-un număr destul de mare, regret că cei care susţin astăzi coaliţia de guvernământ nu au fost prezenţi în Senat şi sigur că din cauza lor nu am putut să ţinem astăzi lucrările în plen şi chiar am văzut o satisfacţie şi o bucurie pe faţa domnului Antonescu că a putut să plece mai repede de la serviciu şi astăzi acasă”, a acuzat Igaş.
În 27 ianuarie 2011, Agenţia Naţională din Integritate (ANI) a constatat că senatorul liberal Mircea Diaconu este în incompatilbilitate din decembrie 2008, în condiţiile în care pe lângă calitatea de parlamentar acesta ocupa şi funcţia de director-manager al Teatrului „C.I. Nottara” din Capitală, funcţie de conducere specifică unei instituţii publice locale.
Decizia a fost contestată de Mircea Diaconu la Curtea de Apel Bucureşti, care în 16 septembrie 2011 a stabilit că acesta s-a aflat în incompatibilitate. Mircea Diaconu a contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care în 19 iunie 2012, a respins recursul parlamentarului, hotărârea fiind irevocabilă.
Pe de altă parte, în 2011, inspectorii ANI au sesizat Parchetul ICCJ în legătură cu incompatibilitatea în care s-ar fi aflat senatorul Mircea Diaconu, care ocupa simultan şi funcţia de director al Teatrului Nottara din Bucureşti. ANI a reclamat totodată şi un posibil conflict de interese în care s-ar fi aflat Diaconu, care, din poziţia de director al teatrului, ar fi promovat-o pe soţia sa în funcţia de regizor artistic al instituţiei, realizând, potrivit procurorilor, „în mod direct un folos material pentru soţia sa”.
Pentru aceste fapte procurorii au început, în 4 ianuarie 2012, urmărirea penală împotriva lui Diaconu.
În cazul lui Mircea Diaconu, fostul ministru al Culturii, procurorii au constatat cinci infracţiuni de conflict de interes, comise de actor în calitate de director de teatru pentru a-şi favoriza soţia, Diana Lupescu, actriţă, regizoare şi scenografă la Teatrului „C. I. Nottara” din Bucureşti.
Conflictul de interese este fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani şi interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică pe durată maximă.
În 18 iunie, Diaconu a luat la cunoştinţă de extinderea cercetărilor în cazul său, iar a doua zi şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Cuturii.
Demisia a survenit hotărârii irevocabile din 19 iunie a instanţei supreme, potrivit căreia Mircea Diaconu a fost declarat incompatibil.
Conform legii, cei declaraţi în incompatibilitate trebuie să renunţe la funcţia pe care o ocupă şi nu mai pot fi aleşi sau numiţi într-o funcţie publică timp de trei ani.
Surse parlamentare spun că încetarea mandatului de parlamentar înainte de finalizarea lui nu se calculează la pensie, acesta fiind de fapt motivul pentru care s-ar trage de timp în cazul lui Mircea Diaconu.