Varianta ministrului Muncii, Ioan Botiş, de reducere a concediului maternal este mult îndulcită faţă de ce i-a cerut FMI: un an de stat acasă şi o indemnizaţie lunară între 600 şi 1.000 de lei.
Coaliţia de guvernare va decide luni pe ce formulă va merge în privinţa concediului de maternitate, după ce duminică seară va avea o nouă întrevedere pe această temă. Un singur lucru e cert: condiţiile actuale nu vor mai exista în viitorul apropiat. Liderii arcului guvernamental vor trebui să se oprească asupra unei variante din cele cinci aflate pe masa ministrului Muncii. Cea mai drastică dintre acestea pare de departe cea sugerată chiar de Fondul Monetar Internaţional. Mai precis, mamele ar urma să rămână acasă cu nou-născutul numai 12 luni, timp în care să primească o sumă între 600 şi 1.000 de lei pe lună. Oficial, politicienii neagă implicarea Fondului în această problemă, dar, în culise, susţin că nu Ioan Botiş, ministrul Muncii, ar fi balaurul cel rău, ci că el nu are de ales. „Există o practică a FMI de a adresa ministerelor şi alte solicitări decât cele incluse în scrisoarea de intenţie, iar una dintre aceste cereri este reducerea duratei concediului maternal”, explică surse din coaliţie. Într-adevăr, în scrisoarea suplimentară de intenţie convenită de Guvern cu FMI la finalul ultimei misiuni, este prevăzut angajamentul Executivului de a „raţionaliza” indemnizaţia de creştere a copilului în raport cu media Uniunii Europene. Nu se regăsesc însă cifre concrete.
Minorităţile vor trei ani de concediu
O altă propunere proaspătă, avansată de grupul minorităţilor naţionale în discuţiile de ieri cu partenerii de guvernare, vizează creşterea perioadei de şedere de la doi la trei ani, cu plafonarea indemnizaţiei la 600 de lei pe lună. Şeful deputaţilor minorităţilor, Varujan Vosganian, susţine că varianta lor are la bază realităţile din România, respectiv lipsa creşelor şi a banilor pentru bone. El aminteşte că nici grădiniţele nu înscriu copii sub trei ani, motiv pentru care mamele ar trebui să-i ţină acasă până la vârsta la care sunt primiţi în sistem. La rândul lor, maghiarii au venit cu soluţii. Şi acestea sunt proconcediu de maternitate prelungit, adică de doi ani, şi eventual stabilirea indemnizaţiei la o sumă fixă. În plus, UDMR ar vrea ca mama să aibă posibilitatea să transfere banii de la stat către tată sau bunic, dacă doreşte să revină mai repede la muncă. Soluţiile PDL sunt deocamdată cele trei prezentate de ministrul Muncii. Cea mai controversată dintre ele este reducerea la un an a concediului cu in-demnizaţia de acum şi adău-garea la salariul net a 500 de lei, timp de 12 luni. În celelalte două formule, mamele ar primi 24 de luni de indemnizaţie, dar aceasta să fie plafonată la 1.000 de lei sau la 1.500 de lei, iar bonusul pentru întoarcerea la serviciu mai devreme să fie de 100 de lei lunar.
Propunere PDL: faci o creşă, nu plăteşti TVA
În contextul întregului scandal, un deputat PDL, Mihaela Stoica, pro-pune o soluţie de stimulare a investitorilor în construcţia de creşe, unde România şi mai ales Capitala sunt deficitare. Astfel, Stoica va depune un proiect de lege prin care întreprinzătorii care deschid creşte să fie scutiţi de plata TVA pentru construcţie, de impozitul pe profit şi de la plata taxelor şi impozitelor locale. Deputatul PDL estimează că măsura ar putea stimula înfiinţarea de creşe chiar de către companiile care vor să-şi fidelizeze angajatele şi să stimuleze întoarcerea lor mai rapidă la muncă. Stoica admite, printre rânduri, că propunerea sa are şi iz electoral, întrucât ultimele măsuri de austeritate ale Cabinetului Boc par a afecta doar scorul PDL în sondaje, nu şi pe cel al partenerilor de guvernare.