Preşedintele PNL Bucureşti, Andrei Chiliman, transmite, prin intermediul unui comunicat de presă, că liberalii susţin iniţiativa primarului Capitalei de reducere a numărului de întrebări la referendumul pentru Legea Capitalei la maximum două, faţă de şapte, stabilite deja, anunţă NewsIn.
„Partidul Naţional Liberal apreciază ca necesară şi oportună decizia Primarului General al Capitalei, Sorin Oprescu, de angajare a unor consultări cu primarii de sectoare şi cu liderii grupurilor de consilieri generali, în scopul identificării soluţiilor prin care bucureştenii să aibă parte de un referendum local corect, pe data de 19 iunie, şi nu de o mascaradă orchestrată de Elena Udrea şi de consilierii PD”, se arată în comunicatul semnat de preşedintele PNL Bucureşti.
Chiliman reaminteşte că PNL susţine organizarea unui referendum privind modificarea organizării administrativ-teritoriale a Municipiului Bucureşti. „Pe aceste considerente, susţinem modificarea celor şapte întrebări prin care Elena Udrea şi executanţii ordinelor sale din Consiliul General insultă inteligenţa cetăţenilor Capitalei, într-o tentativă de manipulare grosolană a opiniei publice. Aceste întrebări, care nu au nici o legătură cu esenţa şi efectele aşa-numitei Legi a Capitalei promovate de PD, trebuie înlocuite cu maximum două întrebări care să vizeze conţinutul acestui act normativ. În spiritul legii, al logicii elementare şi al bunului-simţ este ca bucureştenii să fie chestionaţi asupra modificărilor administrativ-teritoriale, urmând să-şi exprime acordul cu aceste modificări prin răspunsul „DA”, iar dezacordul, prin răspunsul „NU”. Pe aceste considerente, şi din raţiuni de diminuare a costurilor referendumului, susţinem iniţiativa primarului general, Sorin Oprescu, de reducere a numărului de întrebări”, mai transmite preşedintele PNL Bucureşti.
„În acelaşi timp, Partidul Naţional Liberal îşi menţine punctul de vedere că acest referendum trebuie organizat până la sfârşitul actualei sesiuni parlamentare, pentru a reduce riscul ca iniţiatorii aşa-numitei Legi a Capitalei să promoveze proiectul în Parlament fără consultarea prealabilă a bucureştenilor. Bucureştenii nu pot fi expropriaţi de singura armă pe care o au în faţa intenţiilor ticăloase ale mafiei politico-financiare al cărei exponent este Elena Udera: votul!”, mai spune Chiliman.
Edilul-şef intenţionează să aibă o întâlnire cu liderii grupurilor din Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru a discuta dacă la referendum vor rămân cele şapte întrebări deja aprobate sau dacă numărul acestora va fi redus. „Sunt întrebări ştinţifico-fantastice”, a mai primarul, cu referire la conţinutul întrebărilor care au fost aprobate de CGMB.
Modificarea numărului de întrebări şi a conţinutului acestora nu se va putea însă face decât printr-o hotărâre a CGMB.
Referendumul vizează, în principal, organizarea administrativă a Capitalei. Bucureştenii vor avea de răspuns la şapte întrebări sunt: „Sunteţi mulţumit de modul în care s-a dezvoltat Capitala?”, „Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi 7 administraţii?”, „Vă doriţi o Capitală cu 6 sectoare şi o singură administraţie?”, „Sunteţi mulţumiţi de curăţenia în Bucureşti?”, „Vă doriţi o arhitectură unitară pentru tot Bucureştiul?”, „Sunteţi de acord cu reducerea cheltuielilor aparatul din administraţia Bucureştiului?” şi „Sunteţi de acord ca Bucureştiul să fie condus de primarul general alături de CGMB?”.