12.3 C
București
joi, 3 octombrie 2024
AcasăSportCererea președintelui de a se adresa Parlamentului, aprobată. Ce teme va aborda...

Cererea președintelui de a se adresa Parlamentului, aprobată. Ce teme va aborda şeful statului

Birourile reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au aprobat, miercuri, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de a adresa un mesaj Parlamentului pe 16 septembrie. Votul prin corespondenţă, dar şi un cod al incompatibilităţilor ar urma să se numere printre temele mesajului pe care preşedintele Klaus Iohannis doreşte să-l adreseze Parlamentului în data de 16 septembrie, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.

Şeful statului a abordat tema votului prin corespondenţă şi în discursul susţinut joi, la Palatul Cotroceni, la primirea şefilor misiunilor diplomatice ale României, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei.
Comisia de Cod 

Președintele Iohannis  a transmis, săptămâna trecută, o scrisoare celor doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Călin Popescu Tăriceanu și Valeriu Zgonea, cerându-le să adreseze un mesaj în ședința reunită a celor două Camere din data de 16 septembrie, ora 11:00.

 

 

Cele mai citite

Alina Bica scapă de executarea unei pedepse de patru ani de închisoare cu executare

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, a scăpat de executarea pedepsei de patru ani de închisoare pentru favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Curtea de...

Prințesa Kate Middleton a îmbrățișat o adolescentă bolnavă de cancer

Palatul Kensington a publicat miercuri imagini cu prinţul William şi soţia sa Kate care s-au întâlnit cu Liz Hatton, o adolescentă bolnavă de cancer,...

Sancțiuni impuse de SUA, Marea Britanie și Australia pentru combaterea grupului de infractori cibernetici ruși Evil Corp

SUA, Marea Britanie și Australia au impus sancțiuni împotriva a șapte cetățeni ruși și a două companii aparținând unui agent FSB (Serviciul Federal de...
Ultima oră
Pe aceeași temă