-0.5 C
București
luni, 6 ianuarie 2025
AcasăSportCe spune Fifor că îl recomandă pentru funcţia de ministru al Transporturilor

Ce spune Fifor că îl recomandă pentru funcţia de ministru al Transporturilor

Mihai Fifor, senatorul PSD pe care premierul autosupendat Ponta l-a propus pentru funcţia de ministru al Transporturilor în locul demisionarului Ioan Rus, a declarat, luni, că experienţa sa „destul de bogată în administraţie” îl recomandă pentru o astfel de funcţie, relatează Mediafax.

Eu cred că am o experienţă destul de bogată în administraţie, fie că discutăm de administraţia locală, fie că discutăm de administraţie centrală, sunt un om care a lucrat în zona guvernamentală, dar haideţi să facem o discuţie aplicată când avem un motiv să o facem„, a spus Fifor. Duminică, premierul Victor Ponta a anunţat pe contul său de Facebook că luni i vatrimite preşedintelui Iohannis nominalizarea lui Mihai Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor

MIhai Fifor este preşedintele Comisiei pentru transporturi şi energie, dar face parte şi din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la spaţiul Schengen, din iulie 2013.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă