4.1 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSportCe se întâmplă cu amnistia şi cu modificările aduse Codului Penal

Ce se întâmplă cu amnistia şi cu modificările aduse Codului Penal

Cele două proiecte de lege prin care deputaţii au adus grave modificări Codului Penal, astfel încât parlamentarii să nu mai poată fi acuzaţi de o serie de infracţiuni, au fost atacate la Curtea Constituţională. Sesizări au fost formulate atât de PDL, cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe motiv că nepedepsirea unor categorii de persoane pentru infracţiuni de corupţie este incompatibilă cu funcţionarea statului de drept.

Asupra sesizărilor judecătorii CCR se vor pronunţa în cel mai bun caz (dacă nu amână decizia) pe 15 ianuarie. Dacă sunt declarate neconstituţionale, proiectele de modificare a Codului Penal se întorc în Parlament (Senat întâi, apoi Cameră) pentru a fi puse în acord cu Legea fundamentală. În acest punct, este greu de anticipat ce se va întâmpla cu proiectele, în condiţiile în care PNL a anunţat că va respinge modificările „în bloc“. PSD, în schimb, nu a dat semnale că ar intenţiona să renunţe, premierul Victor Ponta vorbind doar de necesitatea consultării cu Ministerul Justiţiei, CSM şi ICCJ (consultări care nu au avut loc înainte ca deputaţii să voteze modificările). Chiar dacă PSD ar forţa adoptarea proiectelor (cu noua majoritate pe care şi-a construit-o în cele două Camere), rămâne problema momentului intrării în vigoare a modificărilor. Aceasta deoarece de la 1 februarie se va aplica noul Cod Penal, pe când modificările votate săptămâna trecută ar fi urmat să fie operate în Codul Penal în vigoare acum.

În ceea ce priveşte Legea amnistiei, proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a Camerei şi va reintra în dezbatere după 1 februarie. La fel ca la modificările aduse Codului Penal, PNL a spus că nu votează actul normativ, dar social-democraţii o susţin „de principiu“. Prin urmare, după 1 februarie, dacă nu se ajunge la consens în USL, PSD şi-ar putea testa noua majoritate parlamentară. Dacă va fi adoptat, actul normativ va putea fi atacat la Curtea Constituţională de opoziţie. În caz contrar, el va pleca spre preşedintele Traian Băsescu şi, cel mai probabil, va fi retrimis Parlamentului spre reexaminare.

Cele mai citite

Aplicația ChatGPT pentru Windows, disponibilă acum și pentru utilizatorii versiunii gratuite

Noua aplicație promite o soluție rapidă și accesibilă pentru utilizatorii Windows, facilitând integrarea ChatGPT în activitățile zilnice Aplicația ChatGPT pentru Windows, lansată, inițial, exclusiv pentru...

Numărul firmelor dizolvate a crescut cu aproape 7% în primele nouă luni ale anului

Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, urmat de Constanța, Ilfov, Cluj, Timiș și Iași Numărul firmelor dizolvate în România a ajuns la...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...
Ultima oră
Pe aceeași temă