În interviul acordat duminică seară Antenei 3, Victor Ponta a anunţat „o nouă deschidere“ a politicii externe româneşti către Turcia, China „şi chiar către Rusia“, justificată prin nevoia de a găsi noi pieţe pentru produsele româneşti. România are însă deja un parteneriat strategic cu Turcia, semnat de preşedintele Băsescu în 2011, şi are chiar şi un parteneriat cu China. Deci ce vrea, de fapt, Victor Ponta?
România nu are doar un parteneriat strategic cu Statele Unite, ci o alianţă, întărită prin acorduri succesive, ultimul, cel privind amplasarea scutului anti-rachetă, semnat în septembrie 2011 de Teodor Baconschi şi Hillary Clinton, prilej cu care a fost semnată şi „Declaraţia Comună privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI”.
Parteneriatul strategic a fost oferit României în 1997 ca o formă de compensare a faptului că i s-a refuzat accesul în NATO. De atunci însă lucrurile au evoluat. România a devenit membră NATO şi unul dintre cei mai importanţi aliaţi ai SUA în regiune. Ideea de parteneriat strategic priveşte o apropiere mai mare, dar care nu reprezintă însă un parteneriat complet. România are parteneriate strategice şi speciale cu un număr important de ţări, printre care se numără şi Turcia, Azerbaidjan, Coreea, Japonia şi chiar… China (semnat în 2004 de preşedinţii Iliescu şi Hu Jintao) dar şi cu Franţa, Italia, Spania, Polonia şi chiar cu Marea Britanie şi Ungaria. Pentru a înţelege diferenţa, Uniunea Europeană are un Parteneriat Strategic cu China din 2003, dar negociază din 2007 un Acord de Parteneriat şi Cooperare care conţine detaliile relevante şi importante ale cooperării economice.
Citeşte şi: Ponta: Am fost în vizită privată în Italia; Nuland a venit pentru un subiect confidenţial
Nu e ca şi cum România ar fi descoperit acum dimensiunea multilaterală a politicii externe, aşa cum a lăsat Victor Ponta să se înţeleagă şi de aceea declaraţiile sale trebuie luate drept semnalul unei reorientări majore. În mod normal România nu are o politică externă „închisă” orientată numai spre Statele Unite şi Uniunea Europeană şi, prin urmare, semnalul de „deschidere” către Est nu era necesar. Faptul că Ponta a insistat asupra acestei „deschideri” este un semn de schimbare politică majoră.
Ponta şi-a motivat „deschiderea” prin trei argumente: nevoia de a obţine noi pieţe pentru exporturile româneşti, de care „să beneficieze toţi românii”, nevoia de investiţii şi, amintită abia în treacăt, nevoia de beneficii politice – „dezvoltarea economică şi politică”. Dar, economia românească este orientată către piaţa Uniunii Europene de care depinde preponderent (principalul partener economic al României nu este Turcia, ci Germania, cum însuşi Victor Ponta a declarat în octombrie la recepţia de Ziua Naţională a Germaniei).
O „deschidere” către piaţa rusă sau chineză presupune să ai ce să vinzi în Rusia şi China. Chinezii au descoperit, o dată cu vizita mult prea umflată de propaganda guvernamentală, că vor să importe porci din România, dar chinezii au cumpărat deja gigantul american Smithfield şi prin urmare, fermele de porci din România sunt deja ale lor. Altceva e greu de exportat în China, pentru că tot ceea ce e de manufacturat se manufacturează în China, cu excepţia produselor de lux. Astfel, dacă România nu produce Ferrari, Rolls Royce sau ceasuri elveţiene, are puţine lucruri de vândut în China. La fel, cu piaţa rusă. Ruşii au nevoie de tehnologie de nivel înalt pe care nu o pot produce singuri şi o cumpără din Germania (cu care au un parteneriat strategic). În al doilea rând, deschiderea pieţei ruse este o opţiune în primul rând politică, după cum s-a văzut în cazul embargoului asupra vinurilor moldoveneşti, când decizia politică a trecut peste orice raţiuni sau consideraţii comerciale. În ceea ce priveşte investiţiile chinezeşti sau ruseşti, acestea sunt în mare parte o iluzie. Autorităţile române au anulat deja o înţelegere cu o companie chineză care vroia să construiască autostrada Comarnic-Braşov cu muncitori aduşi din China, iar polonezii au păţit-o şi mai rău cu un alt gigant chinez care n-a fost în stare să-şi respecte termenele. Ceea ce ne aduce la ultimul argument, beneficiile politice.
În interviul amintit, Victor Ponta, a evocat faptul că Victoria Nuland a venit la Bucureşti pentru un „motiv confidenţial”. Chiar şi evocarea unui astfel de motiv este un gest inamical la adresa SUA, pentru că fiind confidenţial nu poate fi comentat public de partea americană. Prin comparaţie, deschiderea către Turcia, Rusia şi China reprezintă un mesaj clar de schimbare de politică externă dinspre Occidentul democratic către dictaturile orientale.
