Curtea Constituţională a decis, ieri, că legea privind reprezentarea României în domeniul afacerilor externe este constituţională. Judecătorii CCR au respins o contestaţie a preşedintelui Traian Băsescu.
Potrivit legii declarate constituţionale, Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului, cu minimum 10 zile calendaristice înaintea reuniunii Consiliului European, propunerea de mandat pe care delegaţia României intenţionează să o prezinte. Înaintea reuniunii Consiliului European, Parlamentul poate adopta propuneri privind mandatul, care se includ în proiectul de mandat formulat de Guvern. Preşedintele României se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul.
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, a explicat pentru România liberă care este sensul deciziei:”Dacă premierul reprezintă România la Bruxelles, are nevoie de votul Parlamentului. Preşedintele se poate adresa Parlamentului pentru a-şi prezenta mandatul, nu are nevoie de un vot”. Interpretarea a fost confirmată şi de alte surse din CCR.
Totuşi, hotărârea Curţii ridică unele semne de întrebare. “Este o decizie care introduce un nou raport între preşedinte şi Parlament, în domeniul politicii externe. E puţin neclar modul în care este definit acest raport”, consideră profesorul de drept constituţional, Ioan Stanomir, cu referire la articolul privind prezenţa şefului staului în Parlament.
Ce semne de întrebare rămân
Conflictul dintre preşedinte şi premier pe tema ocupării locului rezervat României la Consiliul European datează din vara anului trecut. În vara anului trecut, majoritatea USL din Senat a votat o lege potrivit căreia Parlamentul decidea cine reprezintă România. CCR a decis, însă, că preşedintele participă la Consiliul European, dar îl poate delega pe premier.
Recent, Senatul, în calitate de cameră decizională, a adoptat, cu modificări, legea privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. Pe baza deciziei CCR, Legislativul a renunţat să mai stabilească persoana care reprezintă România la Consiliul European.
Şeful statului a contestat la CCR legea modificată, făcând referire la atributul Parlamentului de a se implica în definirea mandatului Guvernului la Consiliul European. Traian Băsescu a susţinut că preşedintele ar trebui să fie instanţa care stabileşte acest mandat. Băsescu reclamase că prin noua lege s-ar ajunge în situaţia în care să existe două mandate de reprezentare a României la reuniunile UE. Primul dat de Preşedinte Premierului, o dată cu delegarea premierului, pe baza deciziei CCR de anul trecut şi cel de-al doilea acordat de Parlament şefului Guvernului, ca urmare a noii legi.
Decizia de ieri a CCR a fost un nou prilej pentru Victor Ponta a de a-l ataca pe Traian Băsescu pe tema politicii externe. „Am văzut decizia CCR. Problema nu este cine merge la Consiliu, că merge preşedintele, merge primul-ministru, problema este dacă acolo te baţi pentru România sau dacă acolo vinzi România ca să-ţi păstrezi tu nişte prietenii personale în caz de nevoie. Eu cred că preşedintele a vândut interesele României şi când a negociat fondurile europene, şi când a negociat deficitul, iar despre agenda digitală bănuiesc că nu a deschis gura la Consiliul European că nu ştia. Va fi o discuţie în decembrie despre industria de apărare. Preşedintele nu va spune nimic, că nu ştie”, a declarat premierul.