Ca şi cum nu ar fi fost suficiente divergenţele din USL pe tema desemnării candidaţilor pentru primăriile de sector, Crin Antonescu a reuşit, dintr-o singură mutare, să dinamiteze PNL Bucureşti. Până la pierderea unui primar cu şanse sigure de realegere mai este doar un pas.
Oficial, înlocuirea lui Andrei Chiliman de la şefia PNL Bucureşti a fost legată de preşedintele Crin Antonescu de necesitatea încheierii negocierilor cu social-democraţii. Ca şi cum din cauza primarului de la sectorul 1 nu ar fi reuşit PNL, PC şi PSD să cadă la pace în privinţa candidaţilor la primăriile de sector. În fapt, înlăturarea lui Chiliman este doar finalul unui mai vechi război pe care Antonescu îl poartă cu „vechea gardă” din partid. Practic, de când s-a instalat în fruntea PNL, în martie 2009, acesta nu a făcut decât să scape de liberalii care aveau curajul să-l critice şi s-a înconjurat de „prieteni”. Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Ludovic Orban sau Viorel Cataramă şi Mircia Muntean (primarul de la Deva) sunt exemple elocvente de lideri centrali sau locali traşi pe linie moartă sau chiar excluşi (cazul celor doi din urmă) doar pentru ca preşedintele PNL să aibă linişte. Cine a urcat între timp în ierarhia partidului? Rareş Mănescu, Dan Mihalache, Eduard Helvig, pentru a enumera doar câţiva.
„Reîmprospătarea forţelor” cu Eugen Nicolăescu
La şefia PNL Bucureşti a fost numit, în locul lui Andrei Chiliman, ex-ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu, în timp ce fostul ministru al Muncii Mariana Câmpeanu a primit o funcţie de vicepreşedinte al filialei. În aceeaşi şedinţă, au fost decapitate conducerile sectoarelor 2 şi 4: Dan Cristian Popescu a fost înlocuit cu Adrian Neacşu, iar Geani Dinu a fost înlocuit cu Daniel Chiţoiu.
Cum a fost explicată de conducerea PNL decizia bruscă a înlocuirii lui Chiliman? Nu prea a fost. „PNL are de încheiat şi va încheia cu bine o negociere în cadrul USL şi, din perspectiva obiectivelor de negociere pe care PNL le are, prezenţa acestor oameni (cei nou-numiţi – n.r.) în fruntea PNL Bucureşti este de bun augur”, s-a mulţumit să declare Crin Antonescu. La rândul său, Nicolăescu a arătat că s-a dorit o „reîmprospătare a forţelor” PNL la nivelul Capitalei. „Cred că semnalul pe care îl dă PNL este că vrea mai multă seriozitate, dedicaţie, organizare, mai multă aplecare către problemele oamenilor din Bucureşti”, a declarat Nicolăescu la TVR Info.
Nimeni nu a explicat însă de ce nu s-au operat aceste schimbări, presupunând că ele sunt justificate, mai demult, nu cu două luni înainte de alegeri. Tot în mod straniu, dorinţa de „reîmprospătare” nu a fost transmisă şi membrilor PNL, chiar dacă, sâmbătă, PNL a avut congres mare.
Înlăturarea lui Chiliman a stârnit, de altfel, mirare în rândul unor liberali. De pildă, Ludovic Orban s-a declarat „şocat” şi „stupefiat” de decizia conducerii PNL şi a subliniat că nu i se poate imputa nimic lui Chiliman. „E o măsură profund nedreaptă, care nu ţine cont de performanţa lui Chiliman. Această decizie nici din punct de vedere moral nu ar fi trebuit iniţiată de conducerea PNL”, a declarat Orban. În plus, potrivit acestuia, nou-numiţii nici nu cunosc prea bine situaţia din filiala bucureşteană. „Noile numiri nu au legătură cu Bucureştiul: Nicolăescu e deputat de Călăraşi, Chiţoiu de Giurgiu”, a explicat Orban.
La rândul său, ex-deputatul PNL Adriana Săftoiu a apreciat că „iarăşi, orgoliile proprii ale domnului Antonescu pot să pună în pericol un rezultat bun”. Este vorba de obţinerea a încă un mandat la Primăria Sectorului 1, în condiţiile în care sondajele de opinie îl creditează pe Andrei Chiliman drept câştigător detaşat.
Chiliman ia „în considerare” demisia
Într-o conferinţă de presă presărată cu multe atacuri la actuala conducere a PNL, primarul sectorului 1 a precizat că se gândeşte „foarte serios” la demisia din PNL, dar că va lua o decizie după ce se va consulta cu membrii filialei. „PNL este pe primul loc în opţiunile bucureştenilor tocmai pentru că noi am înţeles ce vor oamenii de la noi. Mi-ar fi plăcut ca aceste lucruri să fie înţelese şi de domnul Crin Laurenţiu Antonescu”, a declarat Chiliman, care este membru al PNL din decembrie 1989. El a catalogat hotărârea conducerii drept „politicianistă”, fără „o explicaţie raţională”, „o decizie comică pentru cei care se uită la noi, dar care poate deveni tragică pentru PNL”. „Pe stradă e mai greu decât la talk-show-uri”, i-a mai transmis Chiliman lui Antonescu, asigurându-l că putea să se ocupe de campania sa, de campania PNL şi de campania lui Crin Antonescu, aşa cum a mai făcut-o o dată, în 2008. Totodată, primarul sectorului 1 a acuzat conducerea PNL că oferă oamenilor, acum, în prag de alegeri, „scandal intern, execuţii şi cuţite înfipte în spate” şi că, prin înlăturarea sa, face un serviciu puterii, pe care o relansează în cursa electorală pe Bucureşti.
Potrivit legii, dacă îşi dă demisia din PNL, Andrei Chiliman pierde mandatul de primar. Din acest motiv, l-ar avantaja mai mult o excludere din PNL şi în această cheie ar trebui interpretate atacurile sale la adresa lui Crin Antonescu.
Legătura Chiliman-Moisescu
La scurt timp după conferinţa de presă a lui Andrei Chiliman şi acuzele aduse de acesta conducerii, în unele medii a început să se vorbească despre afacerile pe care acesta le-ar desfăşura, împreună cu vicepreşedintele PNL Vlad Moisescu, pe bani publici. Mai mult, ca o justificare a înlăturării lui Chiliman de la şefia PNL Bucureşti, Sorin Roşca Stănescu, membru al PNL, a arătat că primarul sectorului 1 s-ar afla în vizorul DNA. Acest lucru a fost negat de Vlad Moisescu. Totodată, acesta a precizat că nu are afaceri cu primăria condusă de Chiliman. În cazul în care aşa-zisele afaceri ilegale nu sunt doar o speculaţie, iar conducerea PNL ştia ce se întâmplă, se pune însă întrebarea: de ce nu au fost luate mai devreme măsuri de înlăturare a lui Chiliman şi a vicepreşedintelui Moisescu?