17.4 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSportCe negociază PSD cu PC şi UDMR

Ce negociază PSD cu PC şi UDMR

PSD şi PC au discutat despre participarea pe liste comune la alegerile europarlamentare. În paralel, social-democraţii încearcă să îşi asigure sprijinul  UDMR în Parlament.

Confruntaţi cu perspectiva de nu obţine niciun post de europarlamentar, conservatorii au renunţat la ideea de a participa pe cont propriu la alegerile pentru Parlamentul European, anunţată acum câteva luni. În aceste condiţii, PC a negociat cu PSD participarea pe liste comune la alegerile europarlamentare, într-o alianţă. Potrivit surselor citate, solicitarea ar fi fost făcută de liderul PC, Daniel Constantin, iar liderul PSD, Victor Ponta ar fi acceptat-o, cu condiţia ca PC să nu solicite mai mult de un loc eligibil. Cel mai probabil, din partea PC va candida Sabin Cutaş. La nivel oficial, conservatorii susţin că nu există încă o decizie defintivă. “În politică nimic nu este exclus. Deocamdată sunt discuţii în filiale, unele organizaţii colaborează mai bine cu PSD, unele cu alte partide. Urmează să avem o şedinţă a conducerii centrale în care vom analiza răspunsurile filialelor şi vom decide dacă vom merge pe liste comune cu PSD sau dacă vom merge singuri”, susţine preşedintele executiv al PC, Vasile Nistor. Acum câteva luni de zile, Consiliul Naţional al PC a decis că partidul va merge singur la alegerile europarlamentare. Tot un loc eligibil ar urma să obţină şi UNPR.

Ce obţin cele două părţi care s-au aşezat la masa negocierilor? Pe de o parte, PC va avea garanţia reprezentării în Parlamentul European. De altfel, PC şi-a făcut o tradiţie din a depăşi pragul parlamentar graţie sprijinului altor partide. În 2004 şi 2008, PC a intrat în Parlament pe liste comune cu PSD, iar în 2012 pe listele USL, însă pe locurile ACD.

De partea cealaltă, PSD are nevoie de sprijinul mediatic al trustului Intact dar şi de o garanţie suplimentară a păstrării voturilor parlamentarilor PC, în cazul ruperii USL.

Oficializarea aceste deicizii ar avea darul să complice şi mai mult relaţiile din cadrul USL. În acest moment, PC face parte din Alianţa de Centru-Dreapta (ACD), alături de liberali. ACD este, în continuare, înscrisă la tribunal. Însă, în ultimile luni de zile între PNL şi PC au apărut tensiuni, iar conservatorii s-au poziţionat de partea PSD, în scandalurile din USL. Totuşi, alianţa dintre PNL şi PC nu a fost dizolvată, pe motiv că ar afecta existenţa USL, care este înscrisă la tribunal drept o alianţă între PSD şi ACD.

Tatonări PSD-UDMR

De altfel, tocmai pentru a-şi asigura o majoritate alternativă, în cazul destrămării USL, social-democraţii au avut tatonări şi cu UDMR. Potrivit surselor citate, social-democraţii ar fi mai degrabă interesaţi de o colaborare parlamentară cu UDMR, dublată de o “prezenţă discretă” în actul de guvernare – de exemplu la nivel de secretari de stat. În schimb, UDMR ar vrea intrarea la guvernare şi obţinerea a trei ministere. Deocamdată, cele două părţi nu au ajuns la un acord dar discuţiile neoficiale vor continua.

În timp ce în culise social-democraţii îşi caută variante de rezervă, la nivel oficial Victor Ponta joacă, încă, rolul liderului care încearcă reconcilierea în USL. Singurul adversar al lui Crin Antonescu pentru alegerile prezidenţiale este chiar acesta, a afirmat liderul PSD, premierul Victor Ponta, susţinând că nu există în prezent un alt nume de candidat din partea USL. „Sper să nu se supere Crin dacă spun asta: eu cred că singurul adversar al lui Crin Antonescu este Crin Antonescu, că altfel nu are cum să piardă”, a spus Ponta la România TV. Întrebat dacă, ipotetic, USL „se rupe” până la alegerile prezidenţiale, cine crede că va fi candidatul PSD pentru Preşedinţie, Ponta a răspuns: „Mi-aş dori să nu fiu eu !”, argumentând că are un proiect ca prim-ministru pe care vrea să îl îndeplinească. Ponta a mai anunţat că a convenit cu liderul PNL, Crin Antonescu, să se intervină de la nivel central în medierea divergenţelor din zone teritoriale, astfel încât Protocolul USL să fie respectat, şi că nu este nevoie de un congres de reconfirmare a candidaturii acestuia la Preşedinţie.

Romulus Georgescu
Romulus Georgescu
Romulus Georgescu, sef departament Economie
Cele mai citite

Protest cu mii de oameni la Budapesta în fața sediului televiziunii de stat

Mii de cetățeni unguri au protestat în fața sediului televiziunii publice din Budapesta, cerând un serviciu de presă independent. Protestul a fost organizat de...

Hezbollah: Orice legătură cu Hashem Safieddine s-a pierdut

Contactul cu Hashem Safieddine, potenţial înlocuitor al liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost "pierdut" de la loviturile israeliene de vineri din apropierea Beirutului, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă