15.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSportCe lovitură! UTA Arad a transferat un fundaș cu meciuri în Champions...

Ce lovitură! UTA Arad a transferat un fundaș cu meciuri în Champions League

Fundaşul de bandă stânga în vârstă de 28 de ani are dublă cetăţenie, greacă şi albaneză. A debutat la seniori pentru Kalamata FC, în liga secundă elenă. A urmat pasul în Superliga Greciei, la PAS Giannina şi Panetolikos, plus un stagiu la Panegialios. În 2017 a trecut în Albania, unde a îmbrăcat tricoul echipei Kukesi, cu care a cucerit titlul naţional şi a jucat în cupele europene.

”Simo, chiar dacă nu a jucat în ultima perioadă, are experienţă internaţională, trofee în palmares şi l-am simţit foarte dornic de performanţă. De astfel de jucători avem nevoie, care pun pe primul loc munca şi spiritul de a reuşi ceva în viaţă. Sunt convins că va compensa lipsa jocurilor oficiale, mai ales că avem timp suficient, cinci săptămâni, până la primul joc din campionat, şi ne va ajuta să ajungem unde ne dorim”, a declarat antrenorul Laszlo Balint, potrivit site-ului oficial al clubului din Arad.

”În ultimii doi ani şi jumătate a jucat în Champions League şi Europa League, cifrele sale sunt mult peste nivelul ligii secunde. Are câteva zeci de meciuri în Superliga Greciei înainte de a juca pentru campioana Albaniei. Poate ajuta UTA. Nu a jucat în ultimele luni pentru că a refuzat unele oferte, l-am convins de ce înseamnă UTA, de acest proiect. UTA începe să atragă, devine interesantă pentru orice jucător bun, datorită a tot ceea ce se întâmplă aici. Nu a venit pentru bani, a venit să dea totul şi sunt convins că va fi un plus incontestabil”, l-a caracterizat Bogdan Apostu, agentul care a intermediat mutarea lui Simo la Arad.

”Sunt fericit că sunt aici. Ştiu că UTA e un nume mare în fotbalul românesc, că aici există un proiect important, iar acest lucru a contat foarte mult. Voi munci, iar alături de coechipierii mei dorim să ne atingem obiectivul de a promova în prima ligă”, a jucătorul.

Cele mai citite

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....

De ce reconstrucția incluzivă a Romilor din Ucraina postbelică va fi o palmă pentru Putin

Acesta s-ar putea să nu pară momentul potrivit pentru a vorbi despre Romii din Ucraina. Conducerea țării se luptă să mențină sprijinul aliaților cheie....

Anunț de ultimă oră al Federaţiei Germane de Fotbal! Ce se întâmplă cu selecționerul Julian Nagelsmann

Federaţia Germană de Fotbal (DFB) a anunțat că i-a prelungit contractul selecționerului Julian Nagelsmann până în anul 2026. „Este o decizie care vine din suflet....
Ultima oră
Pe aceeași temă