Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, la Palatul Victoria, că la parada militară de 1 Decembrie l-a impresionat cel mai mult momentul când a fost invitat la o fotografie cu veteranii de război, răniţii, văduvele şi copiii celor care şi-au pierdut viaţa la datorie.
„La defilare, momentul cel mai impresionant a fost după defilare, când m-au invitat la o fotografie veteranii de război, răniţii, văduvele şi copiii celor care au plecat dintre noi”, a spus Cioloş
De asemenea, prim-ministrul a mai spus că, pentru înlăturarea corupţiei în România, este necesar să existe încredere în instituţiile statului, astfel încât să nu mai existe oameni care să corupă.
„Cel mai important lucru, dacă vrem să nu mai fie corupţie, să nu fie nici oameni care să corupă. Nu putem schimba lucrurile în societate, dacă nu ne schimbăm cu toţii. Simbolic, e poate important scaunul prim-ministrului. Dar, pentru mine, nu atât funcţia e importantă, ci să se dea o anumită direcţie şi să existe încredere în instituţiile statului”, a mai spus Cioloş