7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSportCe îi recomandă medicii lui Ponta

Ce îi recomandă medicii lui Ponta

Premierul Victor Ponta nu are voie să se sprijine pe piciorul operat şi trebuie să respecte un program zilnic de gimnastică medicală, fizioterapie şi kinetoterapie, conform standardelor internaţionale, transmit reprezentanţii Spitalului Militar, unde prim-ministrul a fost joi la control, relatează Mediafax

„Astăzi, 09.07.2015, în jurul orei 13.00, premierul Victor Ponta s-a prezentat la Clinica de Ortopedie şi Traumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ‘Dr. Carol Davila’ în vederea realizării consultului de specialitate pentru evaluarea stării de sănătate şi stabilirii conduitei terapeutice şi a protocolului de recuperare medicală post-intervenţie chirurgicală”, se arată în comunicatul unităţii medicale.

Citește și: FOTO. Victor Ponta S-A ÎNTORS în ţară. Când își reia locul în fruntea Guvernului

În urma controlului medical efectuat, premierul a primit următoarele indicaţii şi recomandari medicale: evoluţie post-operatorie favorabilă, recuperarea pacientului decurgând în parametrii normali, pacientul nu are voie sa se sprijine pe piciorul operat şi sa flexeze genunchiul la un unghi mai mare de 90 de grade, respectarea unui program zilnic de gimnastică medicală, fizioterapie şi kinetoterapie, conform standardelor internaţionale, şi control ortopedic peste 21 zile sau la nevoie.

Premierul Victor Ponta s-a întors în România, după operaţia la picior făcută la Istanbul, şi a mers la Guvern, miercuri dimineaţă, în jurul orei 10.00, el putând fi văzut intrând, în cârje, în Palatul Victoria, înainte de şedinţa Executivului. Victor Ponta a plecat de la Guvern, împreună cu fiul său, Andrei, sosit la Palatul Victoria cu un skateboard în mână şi însoţit de un ofiţer SPP, după aproximativ patru ore în care a discutat, informal, şi cu miniştrii la începutul şedinţei de guvern.

Ponta i-a transmis președintelui Klaus Iohannis solicitarea de a lua act ca, începând de joi, să își reia atribuțiile de premier.

Surse oficiale afirmă că premierul a venit la Palatul Victoria de acasă, după ce a ajuns, marţi seară, în Bucureşti.

Citește și: Victor Ponta, URMĂRIT PENAL în dosarul lui Șova. Lista celor 19 infracțiuni de care este acuzat premierul. Iohannis îi cere demisia, Ponta refuză

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracțiuni, în dosarul lui Dan Șova.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au adus la cunoştinţă premierului Victor Ponta, în 5 iunie, că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

Citește și: FOTO. Cum l-a concediat Wikipedia pe Victor Ponta. Ce scrie Google despre premierul României

DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputați, în 8 iunie.

În 29 iunie, premierul Victor Ponta afirma că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, spunând că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.

Cele mai citite

Andrei Ivan, pe cale de a pleca de la Craiova în iarna aceasta. Destinația posibilă și viitorul olteanului

Andrei Ivan ar putea părăsi Universitatea Craiova în această iarnă, iar Turcia ar putea deveni următoarea sa destinație, în ciuda unei perioade mai puțin...

Sophie Hediger a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa

Sophie Hediger, snowboardistă olimpică din Elveția, a decedat într-o avalanșă în stațiunea montană Arosa, la doar 26 de ani. Sophie Hediger a decedat Sophie Hediger a...

Microsoft își extinde soluțiile de AI: Modele interne și externe pentru reducerea dependenței de OpenAI

Microsoft lucrează intens la integrarea unor modele de inteligență artificială dezvoltate intern și de alte terțe părți în platforma sa Microsoft 365 Copilot. Potrivit surselor...
Ultima oră
Pe aceeași temă