Curtea Constituţională a decis, miercuri, cu majoritate de voturi, că există conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament prin refuzul Legislativului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie în cazul asumării răspunderii Guvernului pe legea educaţiei, informează Agerpres.
Potrivit CCR, moţiunea odată depusă, nu mai poate fi abandonată.
Judecătorii Curţii Constituţionale a României (CCR) s-au întrunit, miercuri, pentru a delibera asupra cererii primului-ministru Emil Boc de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privind proiectul legii Educaţiei Naţionale.
Pe 15 noiembrie, şeful Executivului a solicitat Curţii soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament privind proiectul legii Educaţiei generat de refuzul legislativului de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură. El susţinea că blocajul instituţional poate fi înlăturat numai prin continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii guvernamentale asupra proiectului legii Educaţiei Naţionale.
Procedura asumării răspunderii Guvernului pe acestă lege a mai generat un conflict între legislativ şi executiv, constatat la începutul lunii de judecătorii Curţii, la sesizarea preşedintelui Senatului, Mircea Geoană. Atunci, Curtea a decis, cu majoritate de voturi, că angajarea răspunderii Guvernului asupra legii Educaţiei Naţionale este neconstituţională, fiind declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Executiv şi Parlament, întrucât proiectul se află în proces de legiferare la Senat, în calitate de Camera decizională. Î
n motivare, judecătorii constituţionali arătau că nu pot să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, întrucât nu au competenţe în acest sens, şi că soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict. Tot în motivare, Curtea spunea că angajarea răspunderii Guvernului asupra actului normativ nu îşi găseşte nicio motivare deoarece nu subzistă condiţia urgenţei care să fi determinat o astfel de măsura câtă vreme măsurile prevăzute în Legea Educaţiei intră în efectivitate începând cu anul şcolar 2011 – 2012.