Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că urmează să discute cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), pentru a stabili dacă problema amenzilor la care este obligată instituţia este una legislativă sau legată de practica neunitară, informează Mediafax.
"O sa văd exact ce reclamă ANRP, dacă avem o problemă de lege în vigoare sau avem o problemă de interpretare, de practică neunitară, dacă se pune problema de o interpretare neunitară a legii sau ar fi nevoie de o intervenţie nouă normativă pentru a clarifica anumite lucruri. Important este că activitatea ANRP să nu fie blocată. Premierul m-a rugat să discut cu cei din conducerea ANRP şi să găsim o soluţie. Trebuie să vedem ce invocă instanţele de judecată, să vedem de ce se emit asemenea amenzi şi o să vedem dacă e o chestiune de atacat la o altă instanţă sau ANRP şi instanţele interpretează diferit acelaşi text de lege", a spus Cazanciuc, la intrarea în sediul Ministerului Justiţiei.
Citește și: Ponta: La ANRP este o situație extrem de gravă
Ministrul urmează să discute cu cei din Comisia ANRP, care s-a întrunit luni, în jurul prânzului, la sediul Ministerului Justiţei. La întâlnire participă şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, George Băeşu.
Preşedintele ANRP şi-a dat demisia şi i-a înaintat, luni dimineaţă, premierului Victor Ponta un memoriu în care reclamă că instituţia este obligată la amenzi pentru neplata în termen a titlurilor de despăgubire, însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi.
Băeşu a declarat, agenţiei MEDIAFAX, că în memoriu este precizat că împotriva ANRP există mii de procese în care este solicitată amendarea conducerii instituţiei cu zeci de mii de euro pentru neemiterea sau neplata în termenul legal de 30 zile a titlurilor de despăgubire, pentru dosare din urmă cu mai mulţi ani, existând deja decizii ale instanţei în acest sens.
Memoriul este însoţit de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi ai ANRP.
"Avem o situaţie excepţională la ANRP. Cred că suntem singura instituţie din România împotriva căreia există mii de procese în cadrul cărora cetăţenii cer amendare pentru neplată sau pentru neemiterea de titluri de despăgubire. În condiţiile Legii contenciosului administrativ, suntem în situaţia în care instanţele ne aplică amenzi nu pentru faptul că nu am face bine ce facem, ci pentru că nu facem în 30 de zile. Cu alte cuvinte, ajungem noi, cei care am descoperit mizeria din domeniul retrocedărilor, să plătim pentru că alţii au furat cât au putut din acest domeniu, oamenii nemulţumiţi au făcut procese în instanţă, iar instanţele astăzi amendează pe cei care nu sunt în stare ca, în 30 de zile de când apare o hotărâre, să fie în executare", a susţinut Băeşu.
El a arătat astfel că membrii conducerea ANRP se află în situaţia de a plăti amenzi de zeci de mii de euro pentru că nu au ştiut să fie "Supermeni".
"Ajungem să plătim individual, cei care ne-am asumat să spunem adevărul despre ce s-a întâmplat în România în acest domeniu. Noi suntem plimbaţi prin toată ţara pentru astfel de procese, iar legea astăzi, aşa cum e scrisă, este interpretată de unii în sensul că putem fi amendaţi şi în trecut", a spus Băeşu.
El a precizat că memoriul a fost înaintat premierului alături de demisia sa şi a celor doi vicepreşedinţi, iar şeful Guvernului a cerut ca memoriul să intre în atenţia Ministerului Justiţiei, pentru verificări.
Referitor la această problemă, Victor Ponta a declarat, luni, că la ANRP "este o problemă extrem de gravă", precizând că a informat și CSM și se caută o soluție în şedinţa de Guvern, cu miniştrii de Justiţie şi de Finanţe, dar că "acceptă că cei de la ANRP au dreptate".
"Avem o problemă extrem de gravă la ANRP", a spus Victor Ponta, precizând că cei din conducerea instituției sunt "între ciocan şi nicovală", pentru că sunt amendaţi în fiecare zi de către instanţă, pentru că nu retrocedează proprietăţi în termenul de 30 de zile, aşa cum prevede legislaţia.
Ponta a mai spus că, pe luna februiarie, ANRP a strâns amenzi care reprezintă de trei ori salariul fiecărui membru din conducere. "Va trebui să găsim o soluţie, altfel nu va mai vrea nimeni să lucreze", a spus el.