Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, referitor la discuţiile privind puncte din acordul de colaborare preşedinte-premier, că i-a propus consilierului prezidenţial Cristian Diaconescu o întâlnire pentru miercuri dimineaţă, ministrul de Externe nefiind în momentul de faţă în ţară, transmite Mediafax.
Cazanciuc a fost întrebat, după ce a participat la şedinţa plenului CSM, când merge la întâlnirea de la Palatul Cotroceni.
„Domnul ministru Corlăţean nu este în momentul de faţă în ţară, vine în această seară. Am avut o discuţie dimineaţă cu domnul Diaconescu şi i-am propus o întâlnire pentru mâine (miercuri – n.r.) dimineaţă, la ora 10.00”, a spus Cazanciuc.
Guvernul va fi reprezentat la discuţiile solicitate de preşedintele Traian Băsescu privind politica externă şi justiţia de către cei doi miniştri de resort, respectiv Titus Corlăţean şi Robert Cazanciuc, aceştia urmând să se întâlnească cu doi consilieri ai preşedintelui, a anunţat luni premierul Ponta.
Citeşte şi Ponta: Miniştrii Corlăţean şi Cazanciuc vor discuta cu doi consilieri ai lui Băsescu
„Mi-a transmis astăzi (luni – n.r.) oficial că vrea să discute despre probleme de politică externă şi justiţie, motiv pentru care, foarte politicos, i-am desemnat pe cei doi miniştri care se vor întâlni cu doi consilieri ai preşedintelui”, a spus Ponta la Antena 3.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că premierul a încălcat pactul de coabitare pe politică externă, justiţie şi stat de drept, adăugând că a decis declanşarea, marţi, a unor consultări tehnice, prevăzute în acord, în legătură cu aceste domenii.
El a enumerat, printre încălcările acordului, declaraţiile lui Ponta legate de Kosovo şi despre regimul politic din Siria.
Joi, preşedintele Băsescu a declarat că că va face o analiză privind pactul de coabitare cu premierul Ponta şi se va pronunţa, menţionând că cel mai important punct, independenţa justiţiei, „s-a prăbuşit” miercuri.
Ponta a declarat, ulterior, că el nu doreşte denunţarea pactului.