Preşedinţii consiliilor judeţene vor primi atribuţii sporite, preluând o serie de servicii, care până acum erau în subordinea ministerelor.
În subordinea consiliilor judeţene vor fi transferate o serie de servicii deconcentrate de la ministere, conduse de persoane numite de şefii consiliilor judeţene. Autorităţile locale vor prelua atribuţii în domenii precum transport, sănătate, agricultură, mediu, turism sau cultură. Consiliile judeţene vor emite avize în aceste domenii, vor avea acces la baze de date şi vor prelua un patrimoniu consistent de terenuri şi clădiri. Ministerele vizate de descentralizare păstrează funcţiile de inspecţie şi control. Finanţarea instituţiilor transferate va fi asigurată de la bugetul de stat. Potrivit premierului Victor Ponta, dacă „va exista o largă majoritate de susţinere“, proiectul va fi adoptat prin angajarea răspunderii înainte de adoptarea bugetului, astfel încât să fie asigurată şi finanţarea necesară descentralizării. Problema majorităţii ar fi, practic, rezolvată prin consensul dintre PSD şi PNL, partide care au 70% în Parlament.
Bătălia pentru porturi
Astfel, Ministerul Transporturilor va pierde în favoarea consiliilor judeţene administrarea porturilor maritime şi fluviale ale Dunării. Este vorba de porturile din Galaţi, Brăila, Tulcea şi de cele 12 porturi ale Dunării fluviale. Terenurile şi danele trec în domeniul local, în schimb instalaţiile şi clădirile vor fi doar administrate pe plan local. „Urmează să vedem dacă există o procedură legală pentru a fi date în proprietate“, a explicat vicepremierul Liviu Dragnea. Consiliile judeţene vor avea o nouă sursă de venit din tranzitul de mărfuri.
Pe de altă parte, proiectul nu face nici o referire la situaţia portului din Constanţa, care rămâne, deocamdată, la Ministerul Transporturilor, deşi este dorit de primarul PSD Radu Mazăre. Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu (PNL), se opune acestui transfer.
Metrorex va trece sub autoritatea Primăriei Capitalei, fapt solicitat de mai multă vreme de către primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Pentru acest proiect se vor asigura transferuri de la bugetul de stat pentru investiţii. Finanţarea se va asigura de la bugetul local, bugetul de stat, precum şi din veniturile proprii ale socie-tăţilor comerciale.
Autorizaţii pentru afaceri
Ministerul Mediului va pierde agenţiile judeţene pentru pro-tecţia mediului, care eliberează autorizaţiile de mediu necesare pentru orice afacere. Ministerul Mediului devine un fel de supervizor al preşedinţilor de consilii judeţene. Ministerul va avea competenţa să poată anula autorizaţiile şi avizele care nu respectă legea. Agenţiile judeţe-ne pentru pescuit şi acvacultură vor fi, de asemenea, transferate la nivel local. Aceste agenţii administrează resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale, concesionează terenurile pe care sunt amplasate amenajări piscicole.
Autorităţile locale vor primi administrarea (dar nu şi proprietatea) plajelor turistice, maritime, fluviale, ale râurilor, pâraielor şi lacurilor de acumulare. Preluarea administrării plajelor turistice este dorită de mai mulţi ani de zile de primarul din Constanţa, Radu Mazăre (PSD).
De la Ministerul Agriculturii vor fi transferate în subordinea autorităţilor locale direcţiile judeţene de agricultură. Direc-ţiile agricole judeţene au printre atribuţii eliberarea certificatelor de conformitate pentru legume şi fructe sau autorizarea şi eliberarea licenţelor pentru depozitele de cereale. În plus, acestea pot decide scoaterea terenurilor din circuitul agricol.
Cum va fi împărţită sănătatea
Ministerul Sănătăţii va pierde direcţiile judeţene de sănătate, care vor trece sub autoritatea consiliilor judeţene. Direcţiile de sănătate vor îndeplini com-petenţe privind reglementarea activităţii sanitare, emiterea de avize şi de autorizaţii. De asemenea, au printre atribuţii supravegherea în sănătatea publică, asistenţa medicală comunitară, precum şi gestionarea -sistemelor informatice şi de statistică.
Vor fi transferate şi centrele judeţene de aparatură medicală, centrele de diagnostic şi tratament (fostele policlinici fără plată) şi centrele medicale şi ambulatorii de specialitate (fostele policlinici cu plată). Prin noua lege a sănătăţii, policlinicile vor prelua o mare parte din pacienţi, ceea ce presupune o finanţare corespunzătoare. Acest lucru va însemna şi direcţionarea de fonduri către policlinici.
Programele naţionale se vor finanţa prin CNAS sau casele judeţene, care vor încheia contracte directe cu spitale sau furnizori de servicii medicale.
Baronii vor acorda steluţe în turism
Unităţile teritoriale pentru promovarea turismului vor trece de la Ministerul Economiei la consiliile judeţene. Aceste agenţii autorizează hotelurile, motelurile şi pensiunile şi se ocupă de clasificarea acestora. De asemenea, se ocupă de autorizarea unităţilor de alimentaţie din staţiunile turistice. activitatea ghizilor de turism sau a centrelor de informare turistică. Autorizarea staţiunilor turistice şi a agenţiilor de turism rămâne în competenţa Agenţiei Naţionale de Turism.
Din structura Ministerului Tineretului şi Sportului, vor trece sub autoritatea locală direcţiile judeţene pentru tineret şi sport, bazele sportive şi de tineret, taberele şcolare şi centrele de agrement, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor. Miza este legată de terenurile bazelor sportive din oraşe, care, potrivit legii, pot fi schimbate cu terenuri care au aceeaşi destinaţie. MTS va păstra complexurile naţionale şi taberele naţionale.
În ceea ce priveşte Ministerul Culturii, se vor descentraliza direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu. Aceste direcţii administrează imobilele din patrimoniul cultural şi aprobă planurile urbanistice de amenajare a teritoriului.
Imobilele care reprezintă săli sau grădini de spectacol cinematografic vor trece în patrimoniul consiliilor judeţene sau locale, după caz, cu excepţia a trei cinematografe mari, Patria, Bucureşti şi Capitol, care rămân la minister.
De la Ministerul Educaţiei, autorităţile locale vor prelua organizarea reţelei şcolare de învăţământ preuniversitar, inclusiv tehnic şi profesional. Autorităţile locale vor prelua palatele şi cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare.
Litigiile de la muncă
În ceea ce priveşte Ministerul Muncii, proiectul menţionează trecerea agenţiilor judeţene pentru prestaţii sociale în subo-rdinea consiliilor judeţene. Aceste structuri se ocupă de asigurarea evidenţei la nivel teritorial a tuturor beneficiarilor de asistenţă socială şi efectuează plata sumelor de bani. Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu (PNL), s-a opus transferului acestor agenţii şi a avut o poziţie similară în ceea ce priveşte agenţiile judeţene pentru forţele de muncă.
Vicepremierul Liviu Dragnea a sugerat însă un compromis potrivit căruia forţele de muncă să fie păstrate la minister, iar prestaţiile sociale să treacă la consiliile judeţene. „Discuţia este dacă putem descentraliza fără să producem tulburări în sistem. La Agenţia Naţională pentru Plaţi şi Inspecţie Socială există această posibilitate, la ANOFM e clar că producem tulburări în sistem“, a spus Dragnea. Transferul prestaţiilor sociale, prevăzut în proiectul final, a fost posibil şi pentru că majoritatea aleşilor locali ai PNL nu sprijină poziţia ministrului Câmpeanu, ci vor acelaşi lucru ca şi social-democraţii. Controlul bazelor de date şi al finanţării asistenţei sociale este important în perspectiva anului electoral 2014.
Proiectul de lege a fost întocmit de o comisie mixtă PSD-PNL, condusă de vicepremierul Liviu Dragnea (PSD) şi de prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis.
LISTĂ
Ce instituţii preiau autorităţile locale
Sănătate
Direcţia Judeţeană de Sănătate Publică
Centrele Judeţene de aparatură medicală
Centrele de diagnostic şi tratament
Centrele medicale şi ambulatorii de specialitate
Agricultură
Direcţia Judeţeană pentru Agricultură
Oficiile de studii pedologice şi agrochimice
Casele agronomului
Mediu
Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului
Agenţiile Judeţene pentru Pescuit şi Acvacultură
Administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pâraielor şi ale lacurilor de acumulare
Muncă şi Protecţie Socială
Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale
Tineret şi Sport
Direcţiile Judeţene pentru Tineret şi Sport
Baze sportive şi de tineret
Tabere şcolare şi centre de agrement
Casele de cultură ale studenţilor
Cluburile sportive
Transporturi
Administrarea porturilor fluviale
Societatea Comercială de Transport Metroul Bucureşti „Metrorex“ – S.A.
Cultură
Direcţiile Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu
Săli şi grădini de spectacol cinematografic
Economie
Autorizarea şi clasificarea în turism
Educaţie
Organizarea reţelei şcolare de învăţământ preuniversitar, inclusiv etnic şi profesional
Palatele şi cluburile copiilor
Cluburile sportive şcolare
Liderii USL au decis să transfere o parte a atribuţiilor către şefii consiliilor judeţene