Deşi este funcţionar public şi a lucrat în două instituţii de stat în ultimii ani, nici o declaraţie de avere a lui Andras Miklos Lovasz nu se poate găsi pe portalul Agenţiei Naţionale de Integritate insituţie la a cărei vicepreşedinţie candidează în prezent.
Ultima sa declaraţie de avere, care a fost postată pe site-ul Gărzii de Mediu, unde este în prezent comisar regional pe Bucureşti, a fost semnată în 2010. În declaraţie se arată că Andras Miklos nu a înregistrat nici un fel de venituri pe parcursul întregului an, cu excepţia unei despăgubiri de 45.000 de lei din partea Companiei Naţionale Poşta Română, pe care a obţinut-o în baza unei hotărâri judecătoreşti. În acea declaraţie, Lovasz nu menţiona nici o proprietate, nici conturi în bancă, nici datorii.
Întrebat de ce a primit o despăgubire financiară din partea CNPR S.A., Andras Miklos a declarat, pentru „România liberă”: „În 2009 am fost concediat abuziv şi până în 2010 m-am judecat cu fostul angajator. În speranţa că procesul se va judeca rapid, nu m-am înscris pentru ajutor de şomaj, astfel că până în 2010 într-adevăr nu am avut nici un fel de venit”.
Ultima declaraţie de avere a lui Andras Miklos a fost semnată joi şi a fost remisa la cerere redacţiei „României libere”. Conform documentului, de la Garda de Mediu a câştigat anul trecut 56.242 de lei. Lovasz a mai trecut la venituri suma de 70.000 de lei, obţinută din vânzarea unei case de locuit şi a unui teren intravilan. La proprietăţi, oficialul a trecut şi un apartament şi un apartament de 38 de metri pătraţi şi un teren de 9,5 hectare, moştenite în 2010.
Lovasz nu este la prima încercare de a intra în conducerea Agenţiei Naţionale de Integritate, instituţia care se ocupă de cercetarea averilor şi intereselor demnitarilor şi funcţionarilor publici. El a mai candidat şi în 2008, tot la funcţia de vicepreşedinte, dar candidatura sa a fost respinsă pentru că dosarul său nu era complet. Lovasz a contestat această respingere, motivând că din dosarul său lipsea o copie legalizată după buletin şi că funcţionarul public care i-a verificat şi acceptat dosarul nu i-a spus că are nevoie de această copie. Contestaţia sa a fost însă respinsă.