21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSportCamera a adoptat Codurile de procedură, legea ANI şi cea de abilitare...

Camera a adoptat Codurile de procedură, legea ANI şi cea de abilitare pentru emiterea de OUG

Deputaţii au dat marţi vot final favorabil pentru Codul de procedură civilă şi cel de procedură penală, pentru varianta reexaminată a Legii ANI şi pentru Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare, potrivit NewsIn.

Beneficiind de susţinerea tuturor grupurilor parlamentare, proiectul Codului de Procedură Civilă a fost votat marţi cu 213 voturi pentru şi o abţinere. Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Rodica Constantinovici a apreciat că proiectul Codului asigură accesul justiţiabililor la mijloace şi forme procedurale mai simple, dar şi premisele pentru soluţionarea corectă a cauzelor. De asemenea, sunt eliminate şi cauzele care au condus la condamnări ale statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. „Este o onoare şi un privilegiu să prezint rezultatul unui demers ambiţios, important, dar şi anevoios”, a spus Constantinovici, apreciind că este nevoie de un efort susţinut al tuturor celor implicaţi în sistemul judiciar pentru ca prevederile noului Cod să-şi atingă scopurile pentru care au fost adoptate.

Preşedintele Comisiei juridice şi coordonatorul subcomisiei parlamentare care s-a ocupat de Codul de Procedură Civilă, deputatul Daniel Buda a salutat faptul că parlamentarii subcomisiei au renunţat la patimile politice pentru scopul comun de reformare a dreptului civil românesc. „Am avut înţelepciunea să depăşim cultura politică a fiecăruia şi să dăm României un Cod modern. Chiar dacă uneori am fost traşi de ureche că nu am lucrat suficient de repede, am lucrat sub imperiul necesităţii de a da un Cod bun”, a spus Buda.

Şi celălalt Cod, cel de procedură penală, a fost adoptat cu 212 voturi pentru, unul împotrivă şi trei abţineri. Plenul a fost de acord de altfel cu şapte amendamente formulate de Marton Arpad. Unul dintre amendamentele admise prevede că avocatul poate studia actele de la dosarul clientului şi are dreptul de a nota date sau informaţii din dosar, precum şi de a obţine fotocopii pe cheltuiala clientului. Un alt amendament viza scoaterea din articolul care se referea la prima ascultare a unui inculpat întrebările legate de naţionalitatea acestuia. Al treilea amenddament se referă la jurământul sau declaraţia solemnă a unui inculpat, Marton Arpad propunând ca acest gen de declaraţii să fie făcute doar în faţa judecătorului, nu şi în faţa organului de urmărire penală, aşa cum se stabilise în Comisie.

Alte amendamente susţinute de Marton Arpad vizau extinderea drepturilor judecătorului de drepturi şi libertăţi. „În orice moment în care unul din drepturi este restrâns sau se folosesc elemente specifice de urmărire penală trebuie să fie cerut, de cel care coordonează urmărirea, acordul judecătorului de drepturi şi libertăţi”, a subliniat deputatul. Astfel, amendamentele sale, admise de plen, au instituit obligaţia ca un judecător să aprobe identificarea abonaţilor la diverse servicii care sunt suspectaţi de pregătirea sau comiterea unei infracţiuni şi aprobarea aceluiaşi judecător pentru ca o persoană să predea anumite obiecte sau înscrisuri care pot constitui dovezi. De asemenea, Marton Arpad susţine că judecătorul de drepturi şi libertăţi trebuie să-şi dea acordul şi pentru efectuarea de expertize ADN.

De o largă majoritate a beneficiat şi Legea privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, de 210 voturi pentru, unul contra şi o abţinere. Votul pe articole al noii legi ANI nu a fost precedat de dezbateri generale, grupurile parlamentare neexprimându-şi în plen poziţia faţă de acest proiect. Astfel că deputaţii au ascultat doar opinia Comisiei juridice exprimată prin raportul lecturat de deputatul PDL Gabriel Andronache. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, miercurea trecută, aviz favorabil cererii de reexaminare a Legii privind Agenţia Naţională de Integritate. „Toate obiecţiile preşedintelui au fost însuşite întocmai, şi s-a amendat proiectul de lege conform observaţiilor venite, inclusiv cea legată de introducerea, în declaraţia de interese, a unei rubrici în care vor fi trecute toate contractele pe care demnitarul, soţul, părinţii sau copiii majori le au cu statul”, a spus Daniel Buda, preşedintele Comisiei.

Deputaţii au adoptat marţi şi proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, însă aplicarea sa depinde, în ce priveşte capitolul Finanţe-Economie, de validarea, de către Parlament, a membrilor Consiliului Fiscal.  Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonaţe în vacanţa parlamentară a suscitat discuţii în plen, viceliderul deputaţilor liberali Eugen Nicolăescu semnalând că Executivul nu va putea face rectificarea bugetară, aşa cum se stipulează în actul normativ, pentru că nu s-a înfiinţat Consiliul Fiscal. Legea de abilitare a beneficiat de susţinerea a 141 de deputaţi, 72 au fost contra, iar unul s-a abţinut.

Codurile de procedură şi legea de abilitare pentru emiterea de ordonanţe de urgenţă merg la promulgare. În schimb, reexaminarea legii ANI mai trebuie să fie discutată şi de Senat, Cameră decizională.

Cele mai citite

Economia României în declin: Încrederea s-a deteriorat în trimestrul al treilea

Încrederea în economia României a continuat să se deterioreze în septembrie și pe parcursul trimestrului al treilea, ceea ce indică o posibilă încetinire a...

Creșterile de taxe din Ucraina, esențiale pentru finanțarea apărării în fața invaziei ruse

Ministrul ucrainean de Finanțe, Sergii Marcenko, a declarat vineri că majorările fiscale discutate în Parlamentul de la Kiev sunt cruciale pentru sprijinirea eforturilor Ucrainei...

Norvegia renunță la acordarea automată a azilului pentru refugiații ucraineni

Guvernul Norvegiei a anunțat vineri că încetează de îndată politica de acordare automată a azilului pentru refugiații ucraineni, marcând o schimbare semnificativă în abordarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă