În luna martie Bulgaria va fi gata pentru aderarea la Schengen, sper că şi România va fi gata de asemenea până la această dată, a declarat ministrul bulgar al afacerilor externe, Nikolai Mladenov, într-un interviu, publicat miercuri de cotidianul sofiot Standart, citat de Agerpres.
Rugat să comenteze afirmaţiile omologului său român, Teodor Baconschi, care a vorbit recent despre ‘anumite întârzieri tehnice’ ale părţii bulgare, Mladenov a afirmat:
‘Precum Bulgaria, aşa şi România trebuie să-şi facă temele ca să devină membre ale spaţiului Schengen.
Până în luna martie noi vom fi gata din punct de vedere tehnic ca să poată fi luată o decizie de aderare. Sper că şi colegii noştri din România vor depune aceleaşi eforturi, dacă nu şi mai mari, ca să fie gata şi ei până la această dată. Nu cred că trebuie să intrăm într-o discuţie pe tema cine este mai în faţă şi cine mai în spate: ambele ţări aşteaptă să adere. Ar fi bine ca fiecare să termine ceea ce are de făcut. Tot ceea ce s-a făcut în ultimele luni îmi dă convingerea că vom fi gata până în martie’.
Noi suntem ţări diferite şi privim problemele noastre în mod diferit, a mai afirmat Nikolai Mladenov, întrebat despre reacţiile Sofiei şi Bucureştiului în ceea ce priveşte insistenţa unor ţări de condiţionare a aderării la Schengen de mecanismul de cooperare şi verificare.
‘Guvernul bulgar are obiceiul să numească lucrurile cu numele lor reale. Dacă nu aveam probleme în sistemul judiciar, nu ar fi existat mecanismul de cooperare şi verificare.
Sunt convins că, fără să se facă o legătură formală între Schengen şi rapoartele Comisiei Europene, acestea se sincronizează într-un fel care va permite Bulgariei să adere la Schengen până la sfârşitul anului 2011′, a declarat Mladenov. El a adăugat că, cel mai probabil, decizia în ceea ce priveşte aderarea la Schengen va fi luată în perioada care va urma după publicarea raportului pe justiţie al Comisiei Europene care va avea loc la vară